Rata dobânzii Libor va dispărea la finele lui 2021 pentru majoritatea valutelor
Numărul 9, 9-15 mar. 2021 » Lumea în care trăim
Autoritatea care reglementează pieţele financiare din Marea Britanie (FCA) a anunţat, la finalul săptămânii trecute, că rata dobânzii Libor nu va mai putea fi utilizată pentru majoritatea valutelor începând din 31 decembrie 2021, transmit AFP şi Reuters, preluate de Agerpres. Libor sau London Interbank Offered Rates a fost mult timp rata interbancară de referinţă în sectorul financiar mondial, fiind utilizată pentru a stabili dobânzile utilizate în contracte în valoare de 260.000 de miliarde de dolari la nivel mondial. Libor este calculat pe baza datelor trimise de un panel de bănci cu privire la dobânzile pe care cred că le vor percepe alte bănci pentru a se împrumuta între ele.
Însă după o serie de scandaluri răsunătoare, în care mai multe bănci importante au primit amenzi în valoare de miliarde de dolari pentru că au manipulat acest indicator, rata Libor va fi înlocuită cu dobânzile calculate de băncile centrale.
„Acest anunţ marchează capitolul final al unui proces care a început în 2017: să eliminăm dependenţa de dobânzile Libor nesustenabile şi să construim o fundaţie mai robustă pentru sistemul financiar. Având în vedere că timpul care a mai rămas este limitat, mesajul meu către firme este unul clar: acţionaţi acum pentru a finaliza tranziţia până la sfârşitul lui 2021”, a declarat guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey.
În prezent se publică zilnic 35 de dobânzi LIBOR diferite, de la cea peste noapte la cea pe 12 luni, pentru cinci valute diferite (liră sterlină, euro, franc elveţian, yen japonez şi dolar american). Din aceste 35 de dobânzi Libor, 26 vor înceta de la 31 decembrie 2021. Două versiuni în dolari vor continua până la mijlocul lui 2023 pentru contractele existente, aşa cum a anunţat anterior Rezerva Federală americană.
Mai multe bănci importante şi societăţi de brokeraj din Europa şi SUA, precum Deutsche Bank, UBS, RBS, Société Générale sau Rabobank, au primit amenzi consistente pentru că au manipulat ratele dobânzilor Euribor şi a echivalentului său pe piaţa londoneză - Libor (London Interbank Offered Rate).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice