Rata șomajului, 4,9% la finalul anului trecut
Telex » Știri
1 februarie 2021
În luna decembrie 2020, rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 4,9%, cu 0,2 puncte mai mică decât cea din luna precedentă, a anunțat astăzi Institutul Național de Statistică (INS), informează Mediafax. Potrivit INS, numărul estimat al șomerilor pentru luna decembrie 2020 a fost de 450.000 de persoane, în scădere față de luna precedentă, când a fost de 462.000, dar în creștere față de aceeași lună a anului anterior (366.000).
Pentru persoanele adulte, cu vârste cuprinse între 25 și 74 de ani, rata șomajului a fost estimată la 4,0% pentru luna decembrie 2020, fiind de 4,1% în cazul bărbaților și de 3,8% în cel al femeilor.
Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 75,1% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna decembrie 2020, a mai transmis INS.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni