Rata șomajului a coborât sub 1% în București, în august
Telex » Știri 19 septembrie 2023
Rata șomajului în Capitală a scăzut sub 1%, în luna august, echivalentul a 11.592 de persoane care nu aveau un loc de muncă, arată datele publicate de Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă (AMOFM) București, citate de Agerpres. La sfârșitul lunii august, din totalul șomerilor înregistrați în evidențele oficiale, 6.762 erau femei. De asemenea, 1.182 de persoane erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 10.410 șomeri neindemnizați.
În ansamblu, rata șomajului consemnată în București a ajuns la 0,95%, comparativ cu luna precedentă, când acest indicator a fost de 1%.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă astfel: 3.063 de persoane erau în categoria "40-49 de ani", 2.718 persoane de "30-39 de ani", 2.629 de "50-55 de ani", 1.996 de persoane au peste 55 de ani, 944 de persoane între 25 și 29 de ani, iar 242 de persoane sub 25 de ani.
Șomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați în evidențele AMOFM București (33,11%), urmați de cei cu studii superioare (28,91%), în timp ce 17,71% au absolvit școala profesională/de arte și meserii.
Șomerii care au studii gimnaziale reprezintă 17,45% din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii postliceale sunt 2,09%, iar cei cu studii primare și fără studii, 0,73%.
În funcție de nivelul de ocupabilitate, stabilit prin profilare, 1.948 de persoane sunt foarte greu ocupabile, 3.927 greu ocupabile, 3.022 mediu ocupabile și 2.695 ușor ocupabile.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național