MyWIZ - Business în cloud
Rata şomajului în Capitală, 1,31% la finele lui 2018

Rata șomajului în Capitală, 1,31% la finele lui 2018

Telex » Știri 25 ianuarie 2019  

Numărul şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM) era, la sfârşitul lui decembrie 2018, de 15.710 persoane, în timp ce rata şomajului s-a situat la 1,31%, în scădere uşoară faţă de luna anterioară, când indicatorul era de 1,32%, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al AMOFM, din totalul şomerilor înregistraţi la nivelul Capitalei, 8.477 erau femei în luna decembrie 2018. De asemenea, din cele 15.710 persoane înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti, 1.998 erau beneficiare de indemnizaţie de şomaj, iar 13.712 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, toţi şomerii proveneau din mediul urban.

Şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AMOFM Bucureşti (33,2%), urmaţi de cei cu studii superioare (28,9%), în timp ce 17,89% au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii. Şomerii cu nivel de studii gimnaziale reprezintă 17,08% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii postliceale sunt 1,84%, iar cei cu studii primare şi fără studii reprezintă 1,09%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, arată că 2.215 sunt persoane foarte greu ocupabile, 5.057 greu ocupabile, 4.425 mediu ocupabile, iar 4.013 sunt persoane uşor ocupabile.

Din punct de vedere al grupei de vârstă, cei mai mulţi (4.565, respectiv 29,06% din total) au între 40 şi 49 de ani, urmaţi de cei din categoria 30-39 ani (3.930, 25,02%) şi de cei care au între 50 şi 55 de ani (2.772). Şomerii cu vârsta peste 55 de ani erau în număr de 2.618 (16,66%). Tinerii sub 25 de ani aflaţi în evidenţe sunt în număr de 289 (1,84%).

AMOFM Bucureşti precizează că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele instituţiei.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.