Rata șomajului în formă ajustată sezonier, 5,3% în martie 2017
Numărul 17, 9-15 mai 2017 » Breviar statistic
Rata șomajului în martie 2017 a fost de 5,3%, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Numărul șomerilor (în vârstă de 15‐74 ani), estimat pentru luna martie 2017, a fost de 486.000 persoane, în scădere față de luna precedentă (489.000), dar și față de aceeași lună a anului anterior (561.000).
Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați a depășit‐o cu 0,8 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,7% în cazul persoanelor de sex masculin și 4,9% în cazul celor de sex feminin). Pentru persoanele adulte (25‐74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,3% pentru luna martie 2017 (4,7% în cazul bărbaților și 3,7% în cel al femeilor).
Numărul șomerilor în vârstă de 25‐74 ani reprezenta 74,2% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna martie 2017.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial