Rata șomajului la nivel național, 3,32% în noiembrie
Telex » Știri 30 decembrie 2020
Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost de 3,32% în luna noiembrie, cu 0,05 puncte procentuale mai mare decât cea din luna octombrie și cu 0,34 puncte procentuale mai mare decât rata șomajului înregistrat în noiembrie 2019, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat, citat de Agerpres.
Numărul total de șomeri la finalul lunii noiembrie 2020 a fost de 290.676 de persoane, mai mare cu 4.945 de persoane față de cel înregistrat la finalul lunii anterioare.
Din totalul șomerilor înregistrați în noiembrie, 95.903 au fost șomeri indemnizați, iar 194.773 neindemnizați. Numărul șomerilor indemnizați a crescut cu 1.934 persoane, iar numărul șomerilor neindemnizați a crescut cu 3.011 persoane față de luna precedentă, potrivit ANOFM.
Raportat la mediul de rezidență, 100.446 de șomeri proveneau, în noiembrie, din mediul urban, iar 190.230 șomeri, din mediul rural.
Cei mai mulți șomeri aveau vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani (77.168 de persoane), urmați de cei din grupa de vârstă 50-55 de ani (55.069 de persoane), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (15.342).
După nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar aveau o pondere de 25,6% din totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM, în noiembrie; șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezentau 25,21% din total, iar cei cu studii universitare – 6,47%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională