Răzvan Cuc: Lucrările de reparații începute pe A2 se vor sista vineri și vor fi reluate după 15 septembrie
Telex » Știri
12 iunie 2019
Lucrările de reparaţii începute la Autostrada Soarelui vor fi sistate vineri şi vor fi reluate la 15 septembrie, pentru a nu fi afectat sezonul estival, a declarat, după întâlnirea cu reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, citat de Agerpres. „După discuţiile pe care le-am avut împreună cu Narcis Neaga (directorul general al CNAIR - n. r.) am stabilit următoarele: până vineri se vor finaliza toate lucrările care sunt începute acum pe autostrada A2 şi am convenit cu domnul Murad (preşedintele FPTR - n.r.) că vom reîncepe lucrările, inclusiv tronsonul de autostradă care a fost semnat săptămâna trecută, după 15 septembrie. (…) Deci, până vineri, se vor termina toate lucrările începute, acolo unde se lucrează în momentul de faţă - la km 37, la km 90 - şi unde s-au mai deschis şantierele, urmând ca după 15 septembrie să reluăm toate lucrările în regim de urgenţă. O să am o întâlnire cu toţi cei care lucrează pe aceste contracte - pentru că vedeţi şi experienţa mediului privat contează foarte mult - să încerce să lucreze într-un termen cât mai scurt, inclusiv pe timpul nopţii, dar vorbim după 15 septembrie”, a afirmat ministrul.
De asemenea, pe tronsonul Bucureşti – Fundulea, lucrările vor începe după 15 septembrie, pentru a nu fi devieri de trafic sau închideri de benzi.
„Deci, pe A2 se va circula pe ambele sensuri, pe toate firele după ziua de vineri când se vor închide toate lucrările care sunt acum în derulare pe A2. Termenul de 24 de luni probabil va fi prelungit pentru că este un lucru absolut normal şi logic să nu afectăm sezonul estival”, a adăugat Răzvan Cuc.
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni