Recunoașterea calificărilor profesionale în Uniunea Europeană continuă să fie o problemă, reiese dintr-un raport publicat de Curtea de Conturi Europeană (ECA), citat de Agerpres. Potrivit ECA, UE a adoptat în 2005 o directivă pentru a facilita recunoașterea meseriei în alte țări și pentru a nu lăsa statele membre să impună condiții excesive cetățenilor. Autoritățile naționale și Comisia Europeană nu au pus bine în aplicare directiva. În plus, informațiile care ar trebui să îi ajute pe cetățeni îi lasă adesea de fapt în ceață. În prezent, autoritățile nu au obligația să consulte registrele de alertă în care figurează cazurile de abatere profesională.

Numărul profesiilor cu acces reglementat variază considerabil în UE (de la 88 de profesii în Lituania la 415 în Ungaria). Pe baza datelor din 2023, auditorii au calculat că o țară membră a UE impune restricții, în medie, pentru 212 profesii. Ajungem astfel la un total de nu mai puțin de 5.700 de profesii reglementate în UE.

"O asistentă medicală sau un mecanic care vrea să muncească în altă țară UE riscă să se piardă în labirintul birocratic al recunoașterii calificărilor profesionale: visul lor european se poate transforma într-o odisee descurajantă. Am constatat discrepanțe procedurale uriașe în felul în care statele membre aplică regulile UE. Cine trage ponoasele? Cei care doresc să exercite o profesie reglementată dincolo de granițele propriei țări. Pentru a îi proteja pe cetățenii UE, mecanismul de alertă ar trebui integrat în procedura de recunoaștere în cazul profesiilor care se ocupă de sănătate și siguranță. La fel și pentru profesiile în care se cere integritate absolută, în special cele care implică lucrul cu minori", a declarat Stef Blok, membrul Curții responsabil de acest audit. Raportul ECA subliniază că statele membre nu reușesc să țină sistematic o evidență pentru a vedea cât durează efectiv procedurile de recunoaștere și nu se mișcă mereu pe cât de repede cere directiva UE. Cetățeanului i se cere uneori să navigheze printr-o mare de hârtii (scrisori de motivație, traduceri autorizate sau, culmea, adeverință de la noul domiciliu cerută înainte să se mute acolo). Să vorbim și despre cât costă recunoașterea. Auditorii Curții nu prea au găsit justificări care să explice cum sunt calculate taxele sau de ce diferă acestea așa de mult de la o țară la alta sau de la o autoritate la alta (de la 0 euro la 17.500 de euro, sumă percepută în una dintre țări pentru piloți, de exemplu). Auditorii au descoperit și că unele țări impuneau în toate cazurile o măsură specifică (cum ar fi instruire suplimentară sau un test), fără a explica cetățeanului de ce. O altă problemă care a ieșit la iveală este cea a verificărilor prealabile cu privire la calificări, disproporționate în unele cazuri în raport cu imperativele de sănătate publică.

ECA recunoaște că UE a luat anumite măsuri pentru a moderniza procesul de recunoaștere. Însă realitatea este că acestea sunt rar utilizate. Un exemplu este cardul profesional european, care acoperă, printre altele, profesia de asistent medical, foarte căutată. Cardul a fost utilizat doar în 5% din deciziile de recunoaștere a calificărilor profesionale. O soluție încercată de UE a fost ca Sistemul de informare al pieței interne să devină obligatoriu pentru calificările profesionale. Prin acest sistem, statele membre și Comisia puteau să coopereze mai ușor. Sistemul nu este însă intuitiv. Auditorii au mai descoperit că, în procesul de recunoaștere a calificărilor profesionale, autoritățile ignorau alertele introduse în sistem de alte țări, chiar și atunci când acestea trăgeau semnale de alarmă în cazuri de abatere profesională, măsuri disciplinare în curs sau condamnări penale.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)