Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Refuzul de a accepta pauze în aprecierea valorilor

Refuzul de a accepta pauze în aprecierea valorilor

Numărul 42, 27 oct. - 2 nov. 2020  »  Eveniment

Alexandra Rizea

De multă vreme s-a încetățenit practica acordării de diverse premii autorilor unor creații remarcabile pe întreaga arie de manifestare a condiției umane, de la tehnică la artele cele mai sofisticate. O confirmă la nivel național, continental și planetar respectarea, în general, a calendarului tradiționalelor concursuri cu premii, dar – din păcate – extinderea și agravarea pandemiei de COVID-19 au impus modificări severe de organizare și desfășurare, ceea ce reprezintă o mare provocare pentru întreaga umanitate. În consecință, evenimentele programate inițial pentru acest an, unele dintre cele de o anvergură deosebită, precum Premiile Nobel, s-au derulat într-o manieră inedită, prin intermediul internetului. A fost nu numai un demers experimental, ci și un veritabil „EVENIMENT” în viața participanților la diverse competiții, a publicului larg, de toate categoriile – profesionale, de vârstă, de gen, de preferințe, mai ales, în ceea ce privește petrecerea timpului liber.

Indiferent la ce eveniment transmis online ne vom referi, evaluarea va viza, obligatoriu, același aspect: efortul individual și colectiv de a face față pandemiei, fără rabat la folosirea posibilităților de a beneficia de tot ceea ce ne oferă roadele civilizației milenare a acestui Pământ. Cu alte cuvinte, avem de-a face, continuu, cu un cumul de evenimente dedicate consacrării unor autentice valori.

Chiar dacă unii dintre concetățeni n-au urmărit, online, astfel de EVENIMENTE, faptul în sine, adică respectul față de valori, prezintă, el însuși, o importanță imposibil de ignorat. Adică, din această perspectivă, tot ceea ce urmează să consemnăm constituie o pledoarie în susținerea ideii de adaptare la situația în care ne aflăm, dar fără ocolirea șanselor oferite de noile tehnologii de a nu întrerupe participarea noastră, a tuturor, la activitățile cultural-artistice, cu acces nelimitat la universalitate, tot prin intermediul IT.

Firește, exemplul cel mai bun pentru comunitatea noastră profesională l-a constituit acordarea Premiilor CECCAR cu prilejul ediției din acest an a Zilei Naționale a Contabilului Român, atât la nivelul filialelor, cât și la cel central. Este remarcabil că, în condițiile extrem de dificile ale crizei cu care ne confruntăm, atât la nivel individual, de echipă, cât și de firme, s-a păstrat tradiția, astfel încât performanțele, profesionalismul colegilor de breaslă s-au bucurat de aceeași consacrare a valorilor promovată în întreaga existență a CECCAR.

Dacă ar fi să ne referim, cu precădere, la luna pe care o traversăm, putem să consemnăm premiile acordate de principalele reviste de cultură din țara noastră. Nu au avut loc și nu sunt programate festivitățile „clasice”, însă tot prin online (cum ne-am obișnuit, de altfel, evenimentele respective și-au căpătat și își vor avea, pe mai departe, semnificațiile lor din totdeauna: promovarea valorilor autentice prin operele reprezentative ale creatorilor contemporani.

Se impune a sublinia și efortul diverselor structuri ale Uniunii Europene pentru păstrarea tradiției de a acorda premii celor ce au obținut rezultate deosebite în numeroase domenii, potrivit Programului Europa creativă. O secțiune a acestui program include premii pentru performanțe în sfera protejării patrimoniului cultural, literaturii, arhitecturii și muzicii.

Să revenim la Premiile Nobel, a căror importanță este în afara oricărei discuții. Pentru economie, acest suprem act de recunoaștere internațională a valorii a fost acordat cercetătorilor americani Paul R. Milgrom și Robert B. Wilson. În motivația oficială se precizează că opțiunea Comitetului de decernare a fost bazată pe contribuțiile celor doi la „îmbunătățirea teoriei licitațiilor și inventarea de noi formule ale licitațiilor”. Sigur, tema licitațiilor, atât sub aspect teoretic, cât și practic, considerată a fi de un interes deosebit pe plan mondial, reprezintă și un semnal pentru noi, cei din România, mai ales în condițiile în care pandemia a impus noi reglementări în domeniu – o zonă sensibilă din multe puncte de vedere.

Iată, deci, cum realitățile conferă noțiunii de EVENIMENT noi valențe, iar acest fapt este de natură a ne insufla sentimentul tonic că stă în puterea creativității de a depăși situații dintre cele mai dramatice și chiar tragice, asigurând astfel manifestarea celui dintâi și celui mai important atribut al umanității: continuitatea progresului civilizației, cu tot ceea ce o definește prin triada trecut – prezent – viitor.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.