MyWIZ, secretul contabililor de succes
Reglementările contabile aplicabile sistemului de pensii private, actualizate de ASF

Reglementările contabile aplicabile sistemului de pensii private, actualizate de ASF

Numărul 23-24, 16-29 iunie 2020  »  Curier legislativ

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a actualizat, recent, prevederile referitoare la modul de întocmire a situațiilor financiare în cadrul sistemului de pensii private, conținute de Norma ASF nr. 14/2015. Modificările vizează corelarea prevederilor normei amintite cu prevederile Legii nr. 1/2020 privind pensiile ocupaționale, act normativ ce reglementează, printre altele, autorizarea și funcționarea administratorilor și a fondurilor de pensii ocupaționale.

Norma ASF nr. 28/2020 pentru modificarea și completarea Normei nr. 14/2015 privind reglementările contabile conforme cu directivele europene aplicabile sistemului de pensii private, publicată în Monitorul Oficial nr. 499 din 12 iunie 2020, completează prevederile celei din urmă cu reguli aplicabile administratorilor și fondurilor de pensii ocupaționale, respectiv Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, potrivit notei ce a însoțit actul normativ în varianta de proiect.

Astfel, potrivit modificărilor aduse de Norma nr. 28/2020, dispozițiile Normei nr. 14/2015 se aplică, printre altele, următoarelor categorii de entități:

  1. fonduri de pensii administrate privat, fonduri de pensii facultative și fonduri de pensii ocupaționale, denumite în continuare fonduri de pensii private;
  2. administratori ai fondurilor de pensii administrate privat și/sau ai fondurilor de pensii facultative și/sau ai fondurilor de pensii ocupaționale, care sunt societăți de pensii înființate potrivit prevederilor legale în vigoare, denumiți în continuare administratori.

Referitor la contabilitatea fondurilor de pensii ocupaționale, Norma nr. 28/2020 prevede că activele și pasivele unui fond de pensii ocupaționale sunt evidențiate și ținute separat de cele ale administratorului, ale celorlalte fonduri de pensii ocupaționale administrate, precum și de cele ale altor fonduri de pensii private administrate. Activitățile de administrare și furnizare a pensiilor ocupaționale, precum și toate activele și angajamentele corespunzătoare acestora sunt restricționate, gestionate și organizate separat de alte activități ale administratorului, fără posibilitate de transfer.

Norma nr. 28/2020 cuprinde, printre altele, prevederi referitoare la contribuția entității la fondurile de pensii ocupaționale, veniturile și cheltuielile din activitatea curentă în contabilitatea fondurilor de pensii private ocupaționale, raportul de audit al situațiilor financiare anuale aplicabil unui fond de pensii ocupaționale, Planul de conturi aplicabil fondurilor de pensii administrate privat, fondurilor de pensii facultative și fondurilor de pensii ocupaționale.

Prevederile Normei ASF nr. 28/2020 se aplică începând cu situațiile financiare aferente exercițiului financiar 2020.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.