Reglementările privind transmiterea situațiilor financiare anuale centralizate întocmite de instituțiile publice la 31 decembrie 2021, publicate în Monitorul Oficial
Telex » Știri 5 ianuarie 2022
În Monitorul Oficial nr. 8 din 4 ianuarie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 6/2022 al ministrului Finanțelor privind transmiterea situațiilor financiare anuale centralizate întocmite de instituțiile publice la 31 decembrie 2021 și pentru completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.177/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare ale instituțiilor publice la 31 decembrie 2017 și pentru modificarea altor norme metodologice în domeniul contabilității. Potrivit actului normativ, situațiile financiare anuale centralizate la 31 decembrie 2021 întocmite de instituțiile publice se transmit pe suport hârtie și în format electronic la Ministerul Finanțelor (MF) și la unitățile subordonate. Documentele se transmit în formatul electronic generat de programul informatic pus la dispoziție de MF, la termenele stabilite de reglementările contabile în vigoare. Adresele de e-mail la care/de la care vor fi transmise documentele se stabilesc de comun acord între MF sau unitățile subordonate, după caz, și instituțiile publice. Răspunderea privind transmiterea situațiilor financiare anuale centralizate revine ordonatorilor de credite ai instituțiilor publice.
Între altele, actul normativ stipuleză că situațiile financiare anuale la 31 decembrie 2021 se întocmesc pentru ministerele/instituțiile existente înainte de intrarea în vigoare a OUG nr. 121/2021 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, și se semnează de către ordonatorii de credite ai instituțiilor reorganizate.
Raportările financiare lunare la 31 decembrie 2021 întocmite de autoritățile și instituțiile reorganizate se depun la instituțiile ierarhic superioare existente înainte de reorganizare ori la Ministerul Finanțelor, după caz, la termenele prevăzute la cap. III pct. 7 din Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale ale instituțiilor publice, precum și a unor raportări financiare lunare în anul 2013, aprobate prin Ordinul ministrului delegat pentru buget nr. 505/2013, precum și la termenele prevăzute la pct. 1.6. (1) subpct. C lit. c) din Normele metodologice privind întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale și a unor raportări financiare lunare ale instituțiilor publice în anul 2019, aprobate prin OMFP nr. 1.998/2019, cu modificările și completările ulterioare.
Până la încheierea protocoalelor de predare-preluare potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) din OUG nr. 121/2021, cu modificările și completările ulterioare, raportările financiare lunare aferente anului 2022 se întocmesc de instituțiile publice care au evidențiate în contabilitate execuția bugetară și/sau patrimoniul, după caz, și se semnează de către ordonatorii de credite ai instituțiilor reorganizate. Documentele menționate, transmise la Ministerul Finanțelor și la unitățile subordonate, se semnează fie olograf, fie cu semnătură electronică calificată.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice