Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Regula și excepția

Regula și excepția

Numărul 16-17, 26 apr. - 9 mai 2023  »  La început a fost cuvântul...

Comentariile și analizele din mass-media pe teme economico-sociale ar avea mult de câștigat dacă, în toate cazurile, s-ar respecta riguros regulile lingvistico-logice. Bunăoară, într-un editorial s-a afirmat că „în procesul decizional sunt puține și rare excepțiile care se definesc printr-o viziune strategică pe termen lung”. Păi, dacă avem de-a face cu „excepții”, însăși această noțiune indică „puținătatea” și „raritatea” unui fapt, unui proces, unui comportament etc.; apoi, prin însăși natura lor, „strategiile” privesc, fără „excepții”, termenele „lungi”. Din acest motiv, ele sunt numite, de regulă, „vizionare”. Și aceasta pentru că „viziunea” este o imagine cât mai cuprinzătoare asupra viitorului.

Erori asemănătoare a „comis” și autorul unui reportaj radiofonic, atunci când a spus că „abaterile de la regula generală trebuie să constituie excepții în acțiunile manageriale anticriză”. Or, tocmai „abaterea” de la „regulile generale” este una dintre definițiile „excepției”.

În aceeași ordine de idei, consemnăm aprecierea unui participant la o dezbatere televizată care a considerat că „orice ieșire din comun trebuie considerată drept o excepție care poate fi acceptată numai dacă aduce o cantitate semnificativă de valoare adăugată”. În acest exemplu, găsim un evident pleonasm („ieșirea din comun” este echivalentul termenului „excepție”), dar și o abordare limitativă, deoarece „exemplele” sunt derapaje nu numai atunci când aduc „o cantitate semnificativă de valoare adăugată”, ci și în numeroase alte împrejurări. Putem, deci, conchide că este de dorit ca „excepțiile” evocate să fie eliminate, ca o cerință elementară pentru o comunicare publică adecvată. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.