MyWIZ, secretul contabililor de succes
Regulament privind condițiile acordării și cuantumul sporului pentru condiții de muncă pentru angajații din administrația publică locală

Regulament privind condițiile acordării și cuantumul sporului pentru condiții de muncă pentru angajații din administrația publică locală

Numărul 30-31, 8-21 august 2017  »  Curier legislativ

Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre, Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă și criteriile de acordare a acestuia pentru angajații din administrația publică locală. În baza acestui regulament, angajații din administrația publică locală vor putea beneficia de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, de până la 15% din salariul de bază, prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Locurile de muncă pentru care se acordă acest spor sunt cele care presupun condiții de muncă periculoase, constatate în urma efectuării determinărilor sau, după caz, expertizărilor de specialitate.

La stabilirea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se au în vedere: existența factorilor nocivi și mecanismul de acțiune a acestora asupra organismului, intensitatea de acțiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, durata de expunere la acțiunea factorilor nocivi, existența unor condiții de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de îmbolnăvire sau de accidentare, structura și nivelul morbidității în raport cu specificul locului de muncă.

Nivelul sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă este de până la:
  • 15% din salariul de bază, pentru personalul care își desfășoară activitatea sub influența a patru factori de risc;
  • 10% din salariul de bază, pentru personalul care își desfășoară activitatea sub influența a trei factori de risc;
  • 5% din salariul de bază, pentru personalul care își desfășoară activitatea sub influența a doi factori de risc.

Cuantumul sporului se stabilește prin aplicarea cotei procentuale asupra salariului de bază în luna respectivă, corespunzător timpului efectiv lucrat.

Sporul prevăzut se acordă în condițiile în care, la eliberarea buletinelor de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, s-au avut în vedere următoarele aspecte: înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă; existența unor indici de morbiditate la locurile de muncă respective; înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă.

În vederea acordării sporului, buletinele de determinare sau, după caz, de expertizare a locurilor de muncă, eliberate de compartimentele de specialitate din cadrul direcțiilor de sănătate publică ce constată că s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condițiilor de muncă și că toate instalațiile de protecție a muncii funcționează normal, se refac ori de câte ori intervin modificări semnificative în ceea ce privește tehnologia, echipamentele de muncă și amenajarea locurilor de muncă, dar nu mai târziu de 36 de luni de la data emiterii.    

„La stabilirea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, pentru a nu afecta echilibrele bugetare, a fost introdusă condiția de a se respecta încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri și cheltuieli aprobat”, se menționează într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, mărimea sporurilor pentru condiții de muncă se stabilește în termen de cel mult 60 de zile de la publicarea legii în Monitorul Oficial, prin regulament-cadru elaborat de fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, și de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotătâre de guvern.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.