Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Regulament privind controlul de stat al calității în construcții

Regulament privind controlul de stat al calității în construcții

Numărul 26-27, 10-23 iulie 2018  »  Curier legislativ

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, Regulamentul privind controlul de stat al calității în construcții, document care stabilește cadrul normativ general, obiectivele, conținutul, organizarea și modul de exercitare a controlului de stat în domeniu.

Potrivit actului normativ, controlul de stat al calității în construcții se aplică tuturor construcțiilor, inclusiv instalațiilor aferente acestora, indiferent de forma de proprietate, destinație, categorie și clasă de importanță sau sursă de finanțare. Excepție fac locuințele unifamiliale cu un singur nivel (parter) și anexele gospodărești din proprietatea persoanelor fizice, situate în mediul rural și în satele aparținătoare municipiilor și orașelor, precum și construcțiile provizorii și lucrările de construcții care se pot executa fără autorizație de construire sau desființare, după caz, potrivit legii.

Controlul de stat al calității în construcții urmărește, în principal, respectarea prevederilor legale privind:

  • performanța și conformitatea produselor pentru construcții;
  • atestarea și autorizarea specialiștilor în domeniul construcțiilor;
  • acreditarea sau autorizarea laboratoarelor de analiză și încercări în construcții;
  • certificarea sistemelor de management al calității în construcții;
  • certificarea performanței energetice și auditarea energetică a clădirilor;
  • reglementările tehnice în construcții;
  • verificarea și expertizarea tehnică a proiectelor;
  • verificarea calității lucrărilor executate, expertizarea tehnică a execuției construcțiilor, auditul energetic al clădirilor;
  • asigurarea activității metrologice în construcții;
  • recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală la expirarea perioadei de garanție;
  • comportarea în exploatare a construcțiilor și intervențiile în timp asupra acestora;
  • postutilizarea construcțiilor.

„Controlul de stat al calității în construcții se exercită de către personalul cu atribuții de control și inspecție din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) și din cadrul instituțiilor prevăzute la art. 34 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții (republicată, cu modificările ulterioare), prin structurile proprii de control ale acestora”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).

În condițiile în care se constată încălcarea dispozițiilor legale și a cerințelor privind asigurarea calității în construcții, personalul cu atribuții de control și inspecție poate dispune măsuri de remediere, poate aplica sancțiuni sau, după caz, poate dispune chiar oprirea executării lucrărilor realizate necorespunzător.

Actul normativ va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.