Regulile MiFID II sunt transpuse în România
Numărul 26-27, 10-23 iulie 2018 » Curier legislativ
Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare, care asigură transpunerea prevederilor Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 mai 2014 privind piețele instrumentelor financiare și de modificare a Directivei 2002/92/CE și a Directivei 2011/61/UE (MiFID II) a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 521 din 26 iunie 2018.
Potrivit unui comunicat al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), actul normativ are ca obiective principale îmbunătățirea protecției investitorilor, sporirea transparenței pieței prin extinderea cerințelor pre și post-tranzacționare, promovarea competiției în tranzacționare și în compensare.
Legea introduce elemente de noutate, precum: o nouă structură de tranzacționare – OTF, noi concepte – tranzacționare algoritmică, tranzacționare algoritmică de mare frecvență. Lista de instrumente financiare se extinde cu o nouă categorie – certificatele de emisie de gaze cu efect de seră și derivatele pe acestea.
„Din punct de vedere al impactului noilor prevederi, acesta va fi unul semnificativ asupra pieței de capital prin schimbarea arhitecturii pieței și a modului de desfășurare a tranzacțiilor. Actul normativ întregește cadrul legislativ, conturat în ultimii cinci ani, ce guvernează sectorul instrumentelor și investițiilor financiare”, a declarat vicepreședintele ASF, Mircea Ursache.
Totodată, vor fi instituite noi entități, ca urmare a extinderii obligațiilor de raportare a tranzacțiilor: mecanismul de publicare aprobat (APA), furnizorul de sisteme centralizate de raportare (CTP), mecanismul de raportare aprobat (ARM). De asemenea, pentru piețele de instrumente financiare derivate pe mărfuri sunt introduse prevederi referitoare la raportarea pozițiilor, la reducerea riscului sistemic și a activității speculative, prin limitarea cantitativă a pozițiilor deținute.
Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare a intrat în vigoare la 10 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial