Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Relevant și irelevant

Relevant și irelevant

Numărul 4, 2-8 feb. 2022  »  La început a fost cuvântul...

Distincția dintre cei doi termeni din titlul notelor de față ar permite presei tipărite și audiovizuale să fie mai percutantă în sfera informării și comentării unor fapte și date de interes public. Remarca vizează și „calitatea” unor formulări. Așa, de exemplu, un participant la o dezbatere televizată a declarat că „sunt irelevante completările suplimentare la actul legislativ pe care îl examinăm”. Pot fi „completările” altceva decât elemente „suplimentare”?

Tot la o dezbatere, dar, de data aceasta, la un post de radio, s-a afirmat că „semnificația evenimentului a relevat importanța acordată păstrării și îmbogățirii tradițiilor”. Or, se știe că „semnificativul” este echivalentul „relevantului”, iar „însemnătatea” unei acțiuni, a unui eveniment atestă tocmai „relevanța” acestuia.

Pentru că vorbim despre „relevanță”, prezintă interes și următoarea frază dintr-un articol apărut într-un cotidian: „Scoaterea în relief a rezultatelor economico-financiare subliniază ceea ce a fost mai ieșit în evidență prin demersul analizat de specialiști”. Observăm – și în acest caz – sinonime evidente: „scoaterea în relief” înseamnă același lucru cu „ieșirea în evidență”, iar orice „subliniere” indică exact sensul sintagmelor la care ne-am referit, respectiv „scoaterea în relief” și „ieșirea în evidență”. Așa că toate exemplele la care am recurs au „relevanța” lor în raport cu necesitatea respectării, fără excepție, a normelor lingvistice și logice. Este vorba, în primă și ultimă instanță, despre calitatea comunicării publice, direct proporțională cu „relevanța” respectivelor mijloace de comunicare în masă. (T.B.)

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.