Reluarea acordării voucherelor de vacanță, agreată în cadrul Comisiei de Dialog Social
Telex » Știri
10 decembrie 2021
Proiectul de OUG privind reluarea acordării voucherelor de vacanță pentru salariații din sectorul bugetar a fost dezbătut ieri, 09 decembrie a.c., în cadrul Comisiei de Dialog Social a Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, primind aviz favorabil din partea patronatelor, asociațiilor și sindicatelor prezente, informează ministerul de resort, într-un comunicat. Ședința pubică a fost condusă de secretarul de stat Daniela Nicolescu, alături de care au participat la discuții și reprezentanți ai Direcției Generale Juridice și ai Direcției Generale Turism. „Voucherele de vacanță reprezintă o măsură care produce efecte benefice nu doar în rândul beneficiarilor, prin refacerea forței de muncă, ci și asupra industriei de profil din România. Stimularea turismului intern, prin intermediul acestui program, contribuie la sprijinirea comunităților locale și la crearea unor noi oportunități de angajare. Mai mult, în acest fel sunt reduse semnificativ și practicile ilegale sau cele aflate la limita legii, întrucât voucherele de vacanță pot fi încasate doar de structurile clasificatte”, se menționează în comunicat.
La reuniune au fost prezenți Bogdan Hossu, președintele Cartel ALFA, Constantin Marțian, vicepreședinte al Confederației Sindicatelor Democratice din România (CSDR), Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), reprezentând și Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Ștefan Bălan, reprezentant al CONCORDIA, Nicolae Istrate, vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), reprezentând și Uniunea Generală a Industriașilor din România (UGIR).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale