Reproduceri ale unor lucrări reprezentative ale artiștilor români vor putea fi admirate în „Muzeul din Metrou”
Telex » Știri 31 mai 2021
Metrorex anunță că, în parteneriat cu Art Safari, lansează „Muzeul din Metrou”, cu expoziția „Arta cucerește Bucureștiul!”. Astfel, reproduceri ale operelor importante din colecții private și muzee vor putea fi admirate de călători.
„Opere de referință ale artei românești devin, astfel, accesibile în spații cotidiene prin expoziția din Muzeul din Metrou. «Arta cucerește Bucureștiul!» are ca scop familiarizarea publicului cu marii artiștii români, prin transformarea metroului într-un muzeu mobil care să îmbogățească și să înfrumusețeze experiența călătorilor. Din 1 iunie 2021, timp de 3 luni de zile, arta coboară de pe simeze în spațiul public și intersectează traseul zilnic al călătorilor aflați în deplasare în București. Muzeul din Metrou va circula pe Magistralele 1 și 3 și va prezenta reproduceri după lucrări reprezentative ale artiștilor români, însoțite de texte informative”, se menționează într-un comunicat al Metrorex.
Printre artiștii care vor putea fi admirați în cadrul muzeului temporar mobil de la metrou se numără: Samuel Mutzner, Constantin Piliuță, Magdalena Rădulescu, Merica Râmniceanu, Cecilia Cuțescu-Storck, Irina Dragomir și Victor Fota. „Metroul este un spațiu dinamic și un loc ideal pentru ca oamenii grăbiți și obosiți de rutina zilnică să reînvețe să aprecieze arta. Această colaborare își propune ca publicul călător să poată simți bucuria de a privi opere de artă celebre. Dorim să le reamintim călătorilor că fiecare zi aduce motive de bucurie și că arta afișată în muzeul temporar din trenurile de metrou poate face din orice drum o călătorie inedită. Împreună vom reusi să ieșim, preț de câteva momente, din rutina cotidiană și să facem un nou pas către o Românie mai frumoasă!”, a declarat Ștefan Paraschiv, directorul general al Metrorex.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial