Respect, domnule Ristea!
Numărul 13, 5-11 apr. 2023 » In memoriam
Săptămâna aceasta, contabilitatea românească a rămas fără unul dintre părinții ei, domnul profesor Mihai Ristea. El este cel care ne-a învățat pe toți carte, iar pe unii dintre noi i-a ajutat, direct sau indirect, să ajungă oameni. Nu există contabil în România care să nu fi avut în mână o carte scrisă de dânsul. Imediat după Revoluție exista așa-numita Carte Verde (cum mai era cunoscută Legea Contabilității) și mai existau Cartea roșie și Cartea albastră, așa cum erau cunoscute cărțile de contabilitate financiară ale domnului profesor.
Pe plan personal, domnul Ristea era genul de om hâtru, care la fiecare două propoziții făcea o glumă ancorată puternic în realitate. Era genul de om cu care aveai ce discuta foarte multe între patru ochi, acestea fiind, de altfel, și momentele în care aveai ocazia să vezi cine este de fapt. În public era mereu pus pe o critică absolut constructivă, dorind să scoată ceea ce este mai bun din oameni. De cele mai multe ori i-a reușit. Pe plan profesional, cred că cea mai bună descriere i-a făcut-o domnul profesor Bavita, care mereu a spus: „Mihai are o nervură pe creier în plus față de noi ceilalți”. Departe de mine gândul de a face un laudatio, însă domnul Ristea era unul dintre puținii oameni care știa să spună „Nu știu” atunci când nu era sigur pe răspuns și care era constant măcinat de răspunsul la întrebare până când îl găsea.
Pe plan academic, domnului profesor Ristea i se datorează faptul că majoritatea celor care acum sunt lectori, conferențiari sau profesori universitari au fost aleși de către dânsul și, mai mult decât atât, crescuți de către dânsul chiar dacă mulți au uitat asta. Dânsul a fost cel care m-a ales pe mine să rămân în învățământul universitar și tot dânsul a fost cel care a fost în comisia de susținere a tezei de doctorat, unde a avut un discurs în urma căruia ceilalți membri ai comisiei au spus că nu mai au nimic de adăugat. 😊
Ultima dată când m-am văzut cu dânsul, deși ajunsese la o vârstă respectabilă, lucra la o carte pe care i-am promis că o public. Cartea se numea „Rolul gestionar al contabilității” și mi-a spus că abia acum a înțeles cu adevărat despre ce este vorba în contabilitate. La 80 de ani încă învăța.
Pentru toate acestea și multe altele, în numele profesiei contabile, vă transmit: RESPECT, DOMNULE PROFESOR!
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice