Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Respectarea drepturilor omului în Uniunea Europeană

Respectarea drepturilor omului în Uniunea Europeană

Numărul 9, 24-30 mai 2016  »  Direct de la sursă

Comisia Europeană a publicat săptămâna trecută raportul privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale a UE în 2015. Este un document care consemnează, an de an, evoluții semnificative în materie de democrație, de justiție, de relații interumane, astfel încât să ofere o imagine de ansamblu atât la scară comunitară, cât și în cazul statelor membre. O evaluare sintetică este conținută în următoarea declarație a comisarului pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Věra Jourová: „Anul acesta, UE a luat măsuri concrete pentru consolidarea drepturilor fundamentale, de exemplu, prin finalizarea reformei protecției datelor și a noilor norme privind garanțiile pentru copiii implicați în proceduri penale, precum și prin consolidarea luptei împotriva discursului de incitare la ură. Drepturile fundamentale nu există numai pe hârtie, ci trebuie, de asemenea, să fie puse în practică. Cetățenii noștri cer acest lucru”.

Raportul menționează că în 2015 au fost elaborate o serie de proiecte legislative, printre care pachetul de reforme privind protecția datelor, directiva privind garanțiile speciale pentru copiii implicați în proceduri penale și directiva privind drepturile victimelor. Raportul explică modul în care Comisia a ținut seama de Cartă în activitatea legislativă și politică din 2015, precum măsurile prezentate în scopul de a îmbunătăți gestionarea migrației la nivelul UE sau pentru a consolida securitatea. În fine, raportul oferă exemple privind aplicarea Cartei de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene și prezintă principalele evoluții ale jurisprudenței. De asemenea, raportul acordă o atenție deosebită primului Colocviu anual privind drepturile fundamentale, care a avut loc în octombrie 2015 pe tema Toleranță și respect: prevenirea și combaterea antisemitismului și a islamofobiei în Europa, și evaluează acțiunile-cheie realizate de Comisie.

La cel de-al doilea colocviu anual, privind Pluralismul în mass-media și democrația, care va avea loc la Bruxelles pe 17 și 18 noiembrie 2016, prim-vicepreședintele Frans Timmermans, comisarul Günther Oettinger și comisarul Věra Jourová vor discuta despre rolul esențial al unor mijloace de comunicare în masă libere și pluraliste, în special al mass-mediei digitale, în societățile democratice. (Al.R.)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.