Restanțele la creditele în lei, în creștere cu 0,27%; cele în valută au scăzut cu 2%, în martie
Telex » Știri
3 mai 2019
Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat, în martie 2019, la 4,92 miliarde lei, în creştere cu 0,27% faţă de suma raportată în februarie, în timp ce restanţele la creditele în valută au coborât cu 2%, la 2,82 miliarde lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR), citat de Agerpres. Totalul creditelor în lei atingea, în martie, 167,94 miliarde lei (cu 1,35% peste valoarea din luna precedentă), din care 66,09 miliarde lei erau sume contractate de agenţii economici şi 97,72 miliarde lei împrumuturi luate de populaţie.
Creditele în valută totalizau 89,708 miliarde echivalent lei în martie 2019 (cu 0,89% mai mult faţă de februarie 2019), din care 49,138 miliarde lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 37,321 miliarde lei credite luate de populaţie.
Bucureştenii aveau, la finele lunii martie, credite în lei restante în sumă de 1,774 miliarde lei şi în valută de 1,149 miliarde lei (echivalent).
Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 59,55 miliarde lei, iar al celor în valută la 43,3 miliarde lei.
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor