Restanțele la creditele în lei, în creștere cu 1,4%; cele în valută s-au majorat cu 0,85% în aprilie
Telex » Știri 30 mai 2019
Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor s-a cifrat în aprilie 2019 la 4,98 miliarde de lei, în creştere cu 1,4% faţă de suma raportată în martie 2019, în timp ce restanţele la creditele în valută au urcat cu 0,85%, la 2,839 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR), citat de Agerpres.
Totalul creditelor în lei atingea, în aprilie, 169,6 miliarde de lei (cu 1% peste valoarea din luna precedentă), din care 66,618 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 98,677 miliarde de lei împrumuturi luate de populaţie.
Creditele în valută totalizau 89,692 miliarde echivalent lei în aprilie 2019 (cu 0,006% mai mult faţă de martie 2019), din care 49,436 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 36,889 miliarde de lei credite luate de populaţie.
Bucureştenii aveau, la finele lunii aprilie, credite în lei restante în sumă de 1,779 miliarde de lei şi în valută de 1,215 miliarde de lei (echivalent).
Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 60,419 miliarde de lei, iar al celor în valută la 43,749 miliarde de lei.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial