MyWIZ, secretul contabililor de succes
Resursele de energie primară au scăzut cu 5%, în primele cinci luni; consumul de energie electrică al populației s-a diminuat cu 0,4%

Resursele de energie primară au scăzut cu 5%, în primele cinci luni; consumul de energie electrică al populației s-a diminuat cu 0,4%

Numărul 29-30, 24 iul. - 6 aug. 2024  »  Breviar statistic

Resursele de energie primară ale României au scăzut cu 5%, iar cele de energie electrică s-au diminuat cu 2,4%, în primele cinci luni ale acestui an față de perioada similară din 2023, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. Principalele resurse de energie primară, în intervalul de analiză, au totalizat 12,801 milioane de tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 669.800 tep.

De asemenea, producția internă a însumat 7,248 milioane tep, mai puțin cu 347.700 tep (-4,6%), raportat la primele cinci luni ale anului anterior, în timp ce importul a fost de 5.553 milioane tep (-5,5%). Potrivit sursei citate, în perioada ianuarie - mai 2024, resursele de energie electrică au fost de 27,855 miliarde de kWh, în scădere cu 697,1 milioane kWh față de același interval din 2023.

Totodată, producția din termocentrale s-a ridicat la 7 miliarde de kWh, în scădere cu 501,9 milioane kWh (-6,7%), iar producția din hidrocentrale a fost de 7,245 miliarde de kWh, cu 1,791 miliarde de kWh (-19,8%) sub nivelul înregistrat la finele lunii mai 2023. În același timp, producția din centralele nuclearo-electrice s-a situat la 4,677 miliarde de kWh, în creștere cu 57,4 milioane kWh (+1,2%).

Datele INS relevă faptul că, din ianuarie și până la 31 mai 2024, producția din centralele electrice eoliene a fost de 3,063 miliarde de kWh, în scădere cu 583,9 milioane kWh față de perioada similară a anului trecut, iar energia solară produsă în instalații fotovoltaice a crescut cu 444,1 milioane de kWh, până la 1,217 miliarde de kWh.

Conform statisticii oficiale, consumul final de energie electrică a fost de 20,656 miliarde de kWh, cu 0,3% mai mic față de perioada 1 ianuarie - 31 mai 2023, în timp ce consumul final de energie electrică în economie a scăzut cu 0,1%.

Iluminatul public a înregistrat o scădere cu 4,9%, timp în care consumul populației a scăzut cu 0,4%.

Exportul de energie electrică a fost de 4,941 miliarde de kWh, cu 541,7 milioane de kWh sub nivelul din anul precedent, raportat la primele cinci luni.

Consumul propriu tehnologic în rețele și stații a fost de 2,259 miliarde de kWh, în scădere cu 103,4 milioane kWh, de la un an la altul.

(Copyright foto: www.freepik.com)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.