Retailerii estimează un record al vânzărilor de sărbători; consumatorii au început cumpărăturile mai devreme
Numărul 42, 10-16 nov. 2021 » Lumea în care trăim
Consumatorii și-au început mai devreme cumpărăturile de sărbători în acest an, iar retailerii speră că vor avea un sezon-record, după ce au fost avertizați că ar putea avea probleme în a cumpăra cadourile preferate de Crăciun din cauza deficiențelor de aprovizionare, consideră Bogdan Maioreanu, analist în domeniul serviciilor financiare și al investițiilor în cadrul unei platforme de investiții cu active multiple, relatează Agerpres. Astfel, conform analizei eToro, Federația Națională de Retail din SUA (NRF) estimează că vânzările vor crește cu 8,5% până la 10,5% față de 2020. În viziunea lui Bogdan Maioreanu, acest trend se va observa și în România, unde vânzările cu amănuntul în septembrie au fost mai mari cu 8,4% față de aceeași lună a anului precedent, deși au crescut cu doar 0,2% în comparație cu luna august.
Totodată, un sondaj al Conference Board arată că 58% dintre consumatorii americani se așteaptă la prețuri mai mari de sărbători, în timp ce doar 42% intenționează să comande online cel puțin jumătate din cadouri, în scădere față de cei 52% de anul trecut, „ceea ce semnalează o întoarcere a clienților la mall”.
Un raport recent al Manpower Group arată că, la nivel mondial, 69% dintre angajatori nu pot găsi persoane cu competențele de care au nevoie, ceea ce reprezintă cea mai mare cifră din ultimii 15 ani.
În cazul României, rezultatele cercetării relevă că este o țară în care este foarte dificil să găsești angajați având competențele dorite, în condițiile în care aproape 80% dintre angajatori au probleme în a găsi talente. Datele centralizate relevă faptul că, în prezent, există 280.000 de locuri de muncă neocupate, ceea ce a declanșat decizia Guvernului de a crește numărul de lucrători extracomunitari admiși în România, în paralel cu o simplificare a procedurilor de angajare pentru aceștia.
Peste Ocean, în SUA, există încă peste 10 milioane de locuri de muncă vacante, iar cel mai recent raport pe acest subiect privind crearea de posturi în sectoarele non-agricole a avut cifre bune, numărul de angajați fiind în creștere cu 531.000, în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut ușor la 4,6%.
De asemenea, potrivit Biroului de Statistică a Muncii din SUA, în octombrie 2021 erau angajați direct în industria comerțului cu amănuntul aproximativ 15,470 milioane de lucrători, cu 139.000 mai puțini decât cifrele dinaintea pandemiei.
„America se confruntă cu un exod din retail, angajații mutându-se în alte industrii. Unii se îndreaptă spre poziții mai puțin stresante în bănci, agenții de asigurări, administrații locale și magazine de marijuana. Alții se întorc la școală pentru a învăța noi meserii sau așteaptă până când pot asigura o îngrijire stabilă copiilor. Lipsa angajaților a declanșat măsuri disperate din partea unor companii, cum ar fi renunțarea la testarea candidaților pentru depistarea drogurilor. Alți angajatori aderă la o tendință recentă în materie de salarizare, care oferă personalului lor posibilitatea plății salariilor pe măsură ce sunt câștigate. În timp ce majoritatea salariilor sunt plătite săptămânal, de două ori pe lună sau lunar, creșterea industriilor cu angajați independenți (precum Uber) a condus la apariția unei noi forme de plată. Plata la cerere este folosită acum de lanțuri de restaurante precum McDonald's (MCD), Taco Bell, KFC și chiar Walmart (WMT). Cu aceste servicii, angajații primesc o notificare pe smartphone atunci când își termină ziua de lucru și pot decide apoi dacă doresc să încaseze salariul pe ce au lucrat în ziua respectivă. Dacă da, banii sunt fie transferați pe un card de debit preplătit, fie depuși direct în conturile lor bancare. Acest serviciu le permite angajaților să își ia salariul atunci când au nevoie, creând oportunități pentru companiile de carduri de credit precum VISA și Mastercard, dar și o nișă pentru companiile fintech”, se arată în analiza de specialitate.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial