MyWIZ, secretul contabililor de succes
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale vor avea loc la Marrakesch abia în 2023

Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale vor avea loc la Marrakesch abia în 2023

Numărul 4, 2-8 feb. 2022  »  Lumea în care trăim

Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială au anunțat că au decis să amâne, pentru luna octombrie 2023, planurile care vizau organizarea reuniunilor anuale din 2022 la Marrakesch (Maroc), având în vedere incertitudinea care există în jurul pandemiei COVID-19, transmite Reuters, preluată de Agerpres. În schimb, în acest an, reuniunile FMI și Băncii Mondiale vor fi organizate la Washington, au informat cele două instituții financiare internaționale într-un comunicat comun de presă, precizând că această decizie a fost luată în urma consultărilor cu Guvernul marocan.

În mod tradițional, FMI și Banca Mondială organizează reuniunile lor anuale în luna octombrie la cartierul lor general Washington, timp de doi ani la rând, pentru ca în al treilea an evenimentul să se desfășoare într-o locație diferită. Ultimele reuniuni anuale din străinătate ale FMI și Băncii Mondiale, cu participare fizică, au avut loc la Bali, Indonezia, în luna octombrie 2018.

Inițial, FMI și Banca Mondială intenționau ca reuniunile lor anuale din 2021 să aibă loc la Marrakesch (Maroc), însă în luna noiembrie 2020 aceste planuri au fost amânate din cauza pandemiei. Începând de la finele lui 2019, cele două instituții financiare internaționale au organizat reuniuni de primăvară și toamnă în format virtual, însă evenimentul care a avut loc în luna octombrie 2021 la Washington a inclus și o serie de reuniuni cu participare fizică.

Formatul de desfășurare a reuniunii din luna aprilie a acestui an este în continuare în discuție, a precizat un purtător de cuvânt de la Banca Mondială. „Sperăm că vom putea avea reuniuni în format hibrid, dar care va fi formatul final depinde de condițiile sanitare și de călătorie”, a spus purtătorul de cuvânt.

În trecut, reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale atrăgeau aproximativ 10.000 de participanți, inclusiv miniștri de Finanțe, guvernatori ai băncilor centrale, directori de companii private, reprezentanți ai mediului academic și societății civile, precum și jurnaliști.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.