Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Reuters: Guvernatorii băncilor centrale din Europa Centrală își modifică abordarea privind relaxarea politicii monetare

Reuters: Guvernatorii băncilor centrale din Europa Centrală își modifică abordarea privind relaxarea politicii monetare

Numărul 14-15, 12-25 apr. 2023  »  Analize și sinteze

Guvernatorii băncilor centrale din Europa Centrală și-au regândit apelurile la o politică monetară agresivă în ultimele două săptămâni, într-o încercare de a-i convinge pe investitori că vor începe curând reducerea dobânzilor, iar mesajul lor începe să-și facă simțite efectele, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Avertismentele lor vin în pofida turbulențelor de pe piețele financiare din Europa, după preluarea Credit Suisse de către UBS, care i-a determinat pe investitori să parieze că băncile centrale globale vor începe relaxarea politicii monetare.

În condițiile în care guvernatorii băncilor centrale din Europa Centrală au fost mai rapizi în majorarea dobânzilor, ei ar urma, de asemenea, să conducă politica de reducere a dobânzilor. Deși încă s-ar putea întâmpla asta, se pare că reducerea dobânzilor va avea loc mai târziu decât s-a crezut anterior.

Dar condițiile de pe piețele financiare se schimbă, regiunea fiind afectată de înăsprirea pieței forței de muncă și de creșterea solidă a salariilor.

"Presiunile salariale ridicate vor menține nivelul mare al inflației și ar putea duce la întârzierea relaxării politicii monetare, comparativ cu actualele așteptări", apreciază analiștii de la Erste Bank.

Banca Centrală a Cehiei, care din iunie a refuzat să majoreze dobânzile, în pofida solicitărilor, și-a accentuat de fapt mesajul referitor la politica monetară agresivă.

În Ungaria, unde analiștii se așteptau la începerea relaxării politicii monetare în martie, Banca Centrală s-a angajat să mențină nemodificate dobânzile o perioadă prelungită de timp pentru a ține sub control inflația. În februarie, rata anuală a inflației în Ungaria se situa la 25,4%.

Guvernatorul Băncii Centrale a Poloniei, Adam Glapinski, declara zilele trecute că este pregătit să majoreze dobânzile dacă va trebui, deși nu este necesar ca dobânzile să crească mai mult dacă evoluțiile economice urmează perspectivele actuale.

Analiștii de la Goldman Sachs nu se așteaptă la modificări ale dobânzilor în acest an, în Cehia.

Acum, analiștii pun accent pe Ungaria, care are cea mai ridicată rată a o dobânzii din UE, de 13%, pentru a stopa deprecierea forintului și a contracara inflația ridicată.

Deși au existat speculații că Banca Centrală a Ungariei ar putea începe relaxarea politicii monetare luna trecută, declarațiile de la reuniunea din 28 martie au consolidat în schimb ideea că relaxarea ar putea începe în iunie. "Banca Centrală a Ungariei a explicat clar că nu se gândește la reducerea dobânzilor în acest moment, ceea ce va sprijini evoluția forintului", apreciază analiștii de la ING.

La 4 aprilie, Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an, susținând că inflația ar putea scădea mai rapid decât se credea anterior. De asemenea, BNR a estimat că activitatea economică a scăzut mai puțin decât se estima, iar analiștii cred că nu vor exista anul acesta modificări ale dobânzii.

"Prima reducere a dobânzii nu va avea loc probabil până la începutul lui 2024, odată ce autoritățile sunt mai încrezătoare că presiunile asupra prețurilor s-au atenuat", apreciază analiștii de la Capital Economics.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.