Reuters: Orice om de rând şi-ar putea permite un sejur în spaţiu până în 2028
Numărul 46, 3-9 dec. 2019 » Roza vânturilor
Compania Gateway Foundation speră să construiască, până în 2028, o staţie spaţială care să găzduiască peste 400 de oameni. Deşi suma la care va ajunge proiectul încă nu este cunoscută, arhitectul Tim Alatorre spune că experienţa va fi accesibilă pentru orice om de rând, potrivit Reuters, citată de Mediafax. Multimilionarul Dennis Tito a fost primul turist care a călătorit pe International Space Station (ISS) în 2001, la bordul rachetei ruseşti Soyuz, după ce a plătit suma de 20 de milioane de dolari. De atunci, companii ca Boeing, SpaceX şi Blue Origin au lucrat la modalităţi prin care să ducă mai mulţi oameni în spațiu.
Agenţia spaţială NASA a anunţat în iunie că doar doi cetăţeni pe an vor putea să staţioneze pe International Space Station la un cost de 35.000 de dolari pe noapte, timp de o lună. Prima misiunea ar putea avea loc chiar în 2020.
Amploarea mişcării a generat întrebări despre legile spaţiale, care acum privesc explorarea şi care momentan se asigură că în spaţiu nu sunt aduse arme, însă nu acoperă domeniul turistic.
Orion Span plănuieşte să găzduiască primii invitaţi pe Aurora Station - o navă spaţială în formă de capsulă, de dimensiunea unui avion, până în 2024. În compania echipajului vor putea călători cel mult cinci turiști, pentru o perioadă de până la 12 zile, pentru 9,5 milioane de dolari de persoană. Pe orbită, vizitatorii vor lua parte la experimente ştiinţifice, se vor bucura de 16 răsărituri şi apusuri pe zi şi vor juca tenis la gravitaţie 0. Până în prezent, aproximativ 30 de persoane au dat un avans de 80.000 de dolari pentru a rezerva un loc.
„Nu am mai văzut un aşa mare entuziasm pentru călătoriile în spaţiu de la momentul Apollo”, a explicat Frank Bunger, fondatorul firmei aerospaţiale Orion Span.
Compania californiană Gateway Foundation speră să construiască o staţie spaţială capabilă să găzduiască peste 400 de oameni, incluzând turişti, cercetători, medici şi membri ai personalului. Folosind energie solară şi de forma unei roţi, staţia se va roti în jurul propriei axe pentru a crea gravitație artificială, a explicat arhitectul Tim Alatorre. „Problema este că te poţi roti atât de rapid încât să nu ţi se facă rău. Am putea să realizăm cu uşurinţă gravitaţia de pe Pământ în staţie printr-o rotaţie rapidă, dar nu ar fi foarte confortabil”, a spus acesta.
Staţia spaţială, care va fi numită după Wernher von Braun, cel care a creat racheta nazistă V-2 şi care ulterior a lucrat în programul american Apollo, ar trebui să fie gata până în 2028. Fără a dezvălui la ce sumă va ajunge construirea staţiei spaţiale, Alatorre a spus că obiectivul este de a facilita accesul în staţie oricărui om de rând.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice