Reuters: Problemele economiei germane umbresc perspectivele de redresare în Europa centrală
Telex » Știri 31 ianuarie, 10:26
Starea bolnăvicioasă a economiei germane este noua mare provocare pentru țările din Europa centrală, dependente de exporturi, care încă nu și-au revenit din unele din cele mai grave pusee inflaționiste de pe plan mondial ca urmare a pandemiei COVID-19, relatează agenția Reuters, preluată de Agerpres. Legăturile comerciale strânse cu Germania și sectorul său auto, cândva puternic, au fost ani de zile un avantaj pentru regiune de la prăbușirea comunismului. Dar acum aceste legături riscă să devină o povară pentru economiile Ungariei, Republicii Cehe și Slovaciei.
Deja unele companii locale care se bazau pe relațiile cu Germania încearcă să pătrundă mai adânc pe alte piețe mai îndepărtate și se extind în industrii precum apărarea pentru a atenua slăbiciunea marelui lor vecin din Vest, unde se profilează încă un an în vecinătatea recesiunii.
Demersurile lor vin însă într-un moment de incertitudini geopolitice majore - războiul din Ucraina, conflictul din Orientul Mijlociu și protecționismul în creștere -, iar în ciuda impulsului din sectorul apărării, toți acești factori ar putea submina astfel de eforturi ale companiilor din regiune.
"Perturbările economice care afectează cel mai important partener comercial al regiunii și slăbiciunea persistentă din sectorul auto prezintă riscuri suplimentare de regres economic pentru regiunea est-central-europeană", a notat Dawn Holland, directoare pentru cercetare economică la Moody's Analytics.
Creșterea inflației din Europa centrală - ajunsă la niveluri uluitoare de 25% în Ungaria anul trecut - a determinat băncile centrale să ridice costurile împrumuturilor la cel mai înalt nivel din ultimele două decenii. Cehii au suportat cea mai susținută scădere a salariilor reale, care se prelungește de opt trimestre succesive.
În 2021, companiile germane au avut o cifră de afaceri anuală de aproximativ 250 miliarde euro (270 miliarde dolari) în Europa centrală, angajând aproximativ 1 milion de oameni direct și mulți alții prin furnizori, potrivit Bundesbank.
Republica Cehă și Ungaria se bazează pe Germania pentru o treime și, respectiv, un sfert din exporturile lor, Slovacia trimițând acolo o cincime din exporturile sale, potrivit S&P Global. Polonia este considerată mai puțin expusă datorită forței economiei sale interne, mai diversificate, exporturile sale fiind mai puțin dependente de producția de mașini.
Cel mai bun scenariu pentru majoritatea companiilor intervievate de Reuters ar fi o stagnare a cifrei de afaceri în acest an, deși unele nu au exclus un declin general al veniturilor și posibile reduceri de locuri de muncă.
În Germania, sectorul auto nu se confruntă doar cu vânzări slabe pe piețele americană și europeană, ci și cu obstacole, de la prețurile ridicate la energie până la trecerea globală la mobilitatea electrică, care impune o regândire a viitorului motoarelor cu ardere internă.
În Europa centrală, Ungaria a luat inițiativa atragerii de investiții în producția de baterii și mașini electrice din China, poziționându-se ca un punct de întâlnire pentru investitorii estici și occidentali.
"Se înregistrează o scădere foarte puternică a cererii din sectorul auto, determinată de inflație, ratele dobânzilor și incertitudinea economică, iar cumpărătorii privați aproape au dispărut de pe piață", a constatat Tamas Mogyorosi, director de dezvoltare la Alap Group, care oferă servicii de management al calității și altele pentru sectorul auto, industria aerospațială și electronică și care a încercat să compenseze declinul de pe piețele vest-europene prin creșterea comenzilor de la clienții asiatici.
Otto Danek, vicepreședintele Asociației Exportatorilor Cehi, a remarcat la rândul său că sectorul a cunoscut o încetinire clară din a doua jumătate a anului 2023 din cauza slăbiciunii din Germania.
"O scădere relativ mică a cererii din această regiune are un impact semnificativ asupra întregului segment de export", a notat Danek, care deține Atas Elektromotory Nachod, companie ce produce motoare electrice mici. "Căutăm noi piețe, mai ales în Europa, dar un astfel de deficit nu poate fi înlocuit într-o jumătate de an", a menționat omul de afaceri ceh.
Agențiile de rating au atenționat că acest declin ar putea îngreuna eforturile de a reduce deficitul bugetar, despre care S&P Global afirmă că va rămâne "excepțional de mare" în plan istoric pentru regiune în acest an.
"O slăbiciune prelungită a Germaniei este unul dintre principalele riscuri pe care le avem în vedere pentru Europa centrală și de est, putând submina creșterea pe termen mediu și planurile deja puse în dificultate de consolidare fiscală", a conchis Karen Vartapetov, director și analist principal pentru regiunea est-central-europeană și CSI la S&P Global.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice