Reuters: Țările din Balcani se îndreaptă spre cărbune deoarece criza energetică are prioritate față de mediu
Numărul 15-16, 20 apr. - 3 mai 2022 » Lumea în care trăim
Țările din Balcani se îndreaptă spre cărbune în încercarea de a răspunde la creșterea mondială a prețurilor la energie, ceea ce provoacă îngrijorări în rândul apărătorilor mediului că țările din regiune revin asupra angajamentelor vizând eliminarea celor mai poluanți combustibili fosili, transmite Reuters, preluată de Agerpres. Macedonia de Nord, odată un pionier în atragerea de investiții în domeniul energiilor regenerabile, a anunțat la începutul acestei luni că intenționează să deschidă două noi mine de cărbune pentru a aproviziona termocentralele. În plus, Ministerul Energiei de la Skopje a anunțat că vrea să cumpere trei milioane de tone de cărbune din Kosovo, dar până acum nu a fost semnat un acord oficial.
„Odată cu debutul crizei energetice, nu doar noi ci și toate statele din Europa au răspuns imediat prin creșterea producției de electricitate pe bază de cărbune, pentru că este cea mai ieftină și mai sigură sursă”, a declarat Vasko Kovacevski, directorul general la compania de utilități Elektrani na Severna Makedonija (ESM).
Creșterea prețurilor pe piața angro, stocurile reduse și invadarea Ucrainei de către Rusia au dus la explozia prețurilor la energie și au determinat multe state să caute să își asigure aprovizionarea.
Noile mine de cărbune ar urma să fie deschise la Zivojno, în apropiere de centrala de la Bitola, în sudul țării, și la Gushterica, în apropiere de centrala de la Oslomej, în vestul țării. Nici Guvernul de la Skopje și nici conducerea companiei de utilități ESM nu au precizat când vor fi deschise noile mine și nici care va fi producția lor.
Inițial, autoritățile de la Skopje intenționau să elimine cărbunele până în 2027, dar în luna ianuarie au decis să amâne data limită pentru 2030.
În paralel, autoritățile din Kosovo au anunțat că mai multe companii străine, inclusiv din Germania, și-au exprimat interesul pentru a achiziționa cărbune din această țară. Potrivit estimărilor, Kosovo ar fi pe locul cinci la nivel mondial după depozitele de lignit, un tip de cărbune al cărui conținut redus de energie se traduce printr-o poluare toxică atunci când este ars în termocentrale.
La rândul ei, Serbia a anunțat că își majorează producția de cărbune, din cauza ploilor insuficiente pentru barajele hidrocentralelor, și a adăugat că va importa 500 de tone de cărbune în fiecare zi din Muntenegru.
Bosnia, singura țară din Balcani care exportă electricitate, a informat și ea că a amânat planurile privind închiderea unor termocentrale, din cauza prețurilor mari la energie și a impactului războiului din Ucraina.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial