Aproape invariabil, sondajele de opinie desfășurate în rândurile întreprinzătorilor și managerilor aduc în prim-plan, atunci când întrebările se referă la ierarhizarea dificultăților, menționarea temelor legate de finanțare, fie că este vorba despre activitățile curente, fie când se abordează obiectivele de perspectivă, mai apropiată sau mai îndepărtată. Este o temă care se află și în centrul atenției profesioniștilor contabili care consemnează și interpretează sistematic, coerent fluxurile bănești ale entităților economico-sociale din toate domeniile și de cele mai diverse dimensiuni, începând cu IMM.

Tema este vastă, având atât de multe componente încât nu poate fi tratată într-un singur comentariu. În vederea selectării aspectelor oferite de datele realității, ne vin în ajutor bilanțurile băncilor pe anul 2017. În toată perioada post-criză, în sondajele de opinie s-a relevat că procesul de creditare prin bănci s-a comprimat continuu, foarte mulți întreprinzători orientându-se spre alte surse de finanțare. Mai mult, în cazul IMM-urilor, principala sursă de finanțare au constituit-o, ani la rând, fondurile proprii.

Sigur, băncile au fost confruntate cu sporirea considerabilă a creditelor neperformante, care atinseseră, nu cu mulți ani în urmă, niveluri-record. A fost nevoie de o operațiune relativ îndelungată de curățire a bilanțurilor, de inițiere a numeroase operațiuni de recuperare a ceea ce se mai putea recupera, astfel încât, una peste alta, situația s-a ameliorat.

În același timp, băncile s-au orientat preponderent spre titlurile de stat, sigure, destul de profitabile. În aceste condiții, economia reală a avut extrem de mult de suferit din pricina reticenței băncilor (ca să spunem doar așa) de a acorda împrumuturi firmelor, mai ales celor românești. N-au vrut să riște prea mult, deși adevărata substanță economică se găsește acolo unde se produce valoare adăugată.

Am prezentat, foarte pe scurt, o retrospectivă în materie pentru a se reaminti contextul în care s-a derulat creditarea bancară în anul precedent.

În acest sens, datele BNR atestă că avem de-a face cu o activitate de creditare care înregistrează un anumit reviriment, mai ales în ceea ce privește componenta în lei. Paradoxul constă, însă, în faptul că, pe ansamblu, nivelul intermedierii financiare a cunoscut o mult prea prelungită tendință descendentă, diminuându-se până la 27% din PIB, nivelul cel mai coborât la scara Uniunii Europene. Evaluarea BNR este tranșantă: piața creditării a fost marcată de letargie în perioada crizei, dar, în ultimii doi ani, a dat semne de redresare. Ritmul de creștere în 2017 a fost aproximativ același cu sporul de produs intern brut, respectiv 7 procente.

Ceea ce interesează în mod deosebit vizează, însă, răspunsurile la sondajele evocate la începutul însemnărilor de față. Respondenții au sesizat o anumită schimbare pozitivă în politicile băncilor, cel puțin ale celor mai mari, și anume un interes sporit pentru creditarea economiei reale. Faptul prezintă o importanță specială și, de aceea, se cere nu numai consemnat ca atare, ci și analizat în profunzime, pentru a i se desluși semnificațiile, importanța.

Astfel, la finalul anului trecut, soldul creditelor din stoc pentru servicii și industrie a atins 34 miliarde euro, ceea ce reprezintă 43% din totalul finanțărilor bancare. Dacă detaliem, vom constata că serviciile au beneficiat de 25,7% din creditele bancare, iar industria de 18,1%. Dar, pentru că avem în vedere economia reală în ansamblu, reținem că sectorul de construcții a avut o pondere de 7,5% în totalul creditelor, iar agricultura de 4,1%. Deci, finanțarea sectoarelor din economia reală a depășit jumătate din totalul creditelor.

Firește, sunt importante procentajele amintite, însă contează enorm cât a reprezentat, pe total, creditarea nominală bancară. Aceasta s-a situat la 368 miliarde lei, ceea ce este de natură a concretiza câteva elemente de structură a PIB. O atenție specială se cere acordată creditelor care urmăresc sporirea potențialului de creștere economică. Or, sectorul construcțiilor cu ponderea precizată de 7,5% din totalul creditării a primit cu două procente mai puțin față de anul 2016. Așa se explică, în bună măsură, și declinul întregului proces investițional, nu numai din anul precedent, ci aproape din întreaga perioadă post-criză. Bineînțeles, toate aceste „mișcări” în plus și în minus se cer analizate cu toată seriozitatea, pornindu-se de la microeconomie – principala sferă de activitate a profesioniștilor contabili – astfel încât să se găsească modalitățile practice de sporire a surselor de finanțare a economiei reale, inclusiv pe calea creditării bancare. Este principala concluzie pe care o supun atenției cititorilor, deoarece numai abordările concrete, la obiect, pot să confere deciziilor antreprenoriale o fundamentare cu adevărat optimă.