La început a fost cuvântul...
Între probabilitate și posibilitate
Atât în texte elaborate, cât și în vorbirea curentă se utilizează extrem de des cuvântul „poate”. Astfel, într-o analiză a unui cotidian cu profil economic am întâlnit formula potrivit căreia „situația potențial-posibilă mai poate să fie transformată într-o stare de fapt cu un mare grad de probabilitate”. Aici avem de-a face cu mai multe pleonasme.
2016 - 95 de ani de existență a CECCAR
Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XI)
După ce am trecut în revistă activitatea din spațiul național și am început, în numărul precedent, prezentarea rolului și locului Corpului contabililor români în plan extern, vom consemna, în cele ce urmează, câteva elemente referitoare la participarea românească la manifestările internaționale într-o perioadă extrem de dificilă a economiei mondiale. Avem în vedere criza care s-a declanșat în anul în care a avut loc al III-lea Congres Internațional al Experților Contabili exact în țara (SUA – New York) în care Marea Depresiune a început și s-a manifestat cu cea mai puternică forță.
În pregătirea celui de-al XXI-lea Congres al profesiei contabile
Dev Talks București
Săptămâna trecută s-au desfășurat la București mai multe evenimente importante care ne aduc în zona temei ediției a XXI-a a Congresului Profesiei Contabile din România, dacă ar fi să amintim doar JSCamp România – 6-7 iunie, dedicat web developerilor locali și internaționali, Accelerate Your Business – 8 iunie, în cadrul căruia Microsoft România a arătat publicului cum pot fi utilizate optim tehnologiile Microsoft de ultimă generație pentru necesitățile unui business modern, sau cea de-a 5-a ediție a Interactive Central & Eastern Europe Festival (ICEEfest) – 9-10 iunie, unul dintre cele mai mari evenimente dedicate Internetului și tehnologiei.
Până în 2020, infracțiunile cibernetice ar putea produce pagube de 3 trilioane de dolari la nivel mondial
Referindu-ne tot la pregătirile pentru Congresul Profesiei Contabile, reținem ca una dintre temele de reflecție anticipările referitoare la infracțiunile cibernetice. Evaluările în materie prezintă interes inclusiv în ceea ce privește activitatea de prevenire pe întreaga gamă a utilizatorilor. Într-o declarație publică, Cristina Metea, Legal and Corporate Affairs Director la Microsoft (...).
Google, cel mai valoros brand din lume
Google a depășit Apple și a revenit în fruntea listei celor mai valoroase branduri din lume, atingând valoarea de 229,198 miliarde de dolari (201,694 miliarde de euro), conform topului publicat de firma de consultanță Millward Brown, relatează agenția EFE, citată de Agerpres. Potrivit sursei citate, valoarea Google a crescut cu 32% față de 2015, în timp ce în cazul Apple aceasta a scăzut cu 8%, până la 228,46 miliarde de dolari (201,044 miliarde de euro).
Agenda CECCAR
Filiala CECCAR Brăila: Sesiune de informare destinată microîntreprinderilor privind accesarea fondurilor europene
Filiala CECCAR Brăila a găzduit, la 9 iunie, o sesiune de informare pentru potențialii beneficiari de fonduri europene cu privire la apelul de proiecte lansat în cadrul POR 2014-2020, destinat microîntreprinderilor, în cadrul Axei prioritare 2.1.A – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.1 – Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri.
Filiala CECCAR Iași i-a premiat pe cei mai buni absolvenți ai Colegiului Economic Administrativ Iași
Conducerea Filialei CECCAR Iași s-a alăturat Colegiului Economic Administrativ Iași la ceremonia de absolvire ce a avut loc la 7 iunie, dedicată tinerilor absolvenți, promoția 2016, ai instituției. Filiala a recunoscut meritele celor care au obținut rezultate foarte bune de-a lungul celor patru ani de liceu prin acordarea unor premii ce rămân dovada implicării CECCAR în sprijinirea performanței în educație.
Filiala CECCAR Bacău: în atenție, serviciile financiar-contabile în activitatea IMM-urilor
Filiala CECCAR Bacău, în colaborare cu Patronatul Județean Bacău al Întreprinderilor Mici și Mijlocii, a organizat, la 7 iunie, la sediul filialei, masa rotundă cu tema Importanța serviciilor financiar-contabile în activitatea IMM-urilor. Au participat atât membri ai filialei, cât și administratori ai societăților comerciale de la nivel local.
Centrul de Excelență în Business și Economie Alba: Prețurile de transfer, de la opțional la obligatoriu
Centrul de Excelență în Business și Economie a organizat sâmbătă, 4 iunie, la Alba, seminarul cu tema Prețurile de transfer, de la opțional la obligatoriu. Seminarul a fost susținut de Mihai Lupu – Transfer Pricing Services SRL – societate cu experiență în proiecte de întocmire a politicilor de prețuri de transfer, dosare privind prețurile de transfer, asistență la inspecții fiscale.
Filiala CECCAR Brăila – legislația financiar-fiscală la zi
La sediul Filialei CECCAR Brăila a avut loc, la 6 iunie, o întâlnire de lucru la care a participat reprezentantul AJFP Brăila, consilier superior Mariana Lozneanu, la care s-au prezentat noutățile legislației financiar-fiscale publicate în perioada aprilie-mai 2016.
Dezbateri pe baza obligațiilor contabile și fiscale ale asociațiilor de proprietari
Filiala CECCAR Brăila a organizat, la 8 iunie, o întâlnire de lucru cu membri ai filialei pe tema obligațiilor fiscale ale asociațiilor de proprietari conform prevederilor legale în vigoare. Conducerea filialei, reprezentată de directorul executiv, Carmen Tamași-Klaus, și de președintele Gheorghe Stroe, a abordat subiecte precum obligativitatea organizării și conducerii contabilității asociațiilor de proprietari conform Legii contabilității nr. 82/1991 (...).
Dialog cu specialiștii Inspectoratului Teritorial de Muncă
Filiala CECCAR Brăila a organizat, la 31 mai, o întâlnire profesională cu membrii filialei, la care au participat, din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Dana Iosif și Nicoleta Mitrea, inspectori pe relații de muncă. Discuțiile s-au axat pe legislația muncii, fiind dezbătute cu cei prezenți prevederile legale în domeniu cu privire la timpul de lucru și timpul de odihnă, munca suplimentară în zilele libere și în zilele declarate sărbători legale, concediile fără plată, de odihnă și pentru incapacitate temporară de muncă.
Filiala CECCAR Dolj a participat la o ședință de analiză la Tribunalul din Craiova
Directorul executiv al Filialei CECCAR Dolj, Florin Lascu, și auditorul de calitate, Ion Nicolaescu, au participat vineri, 3 iunie, la o ședință de analiză care s-a desfășurat la sediul Tribunalului Dolj. Din partea Tribunalului au fost prezenți: Adina Elvira Ghiță – președinte, Cosmin Dijmărescu – vicepreședinte, Mariana Gavrilă – vicepreședinte, Claudia Dinu – președinte Secția Litigii de muncă și asigurări sociale, Cezar Dragomir – consilier în cadrul Biroului local de expertize judiciare, dar și Leontina Putere – președinte Secția Civilă, Judecătoria Craiova.
Întâlnire de lucru cu participarea reprezentanților unor instituții de la nivel local
Filiala CECCAR Dolj a organizat joi, 9 iunie, o întâlnire de lucru cu membrii filialei la care au participat prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, președintele CECCAR, conf. univ. dr. Cristian Drăgan, președintele filialei, și directorul executiv al CECCAR Dolj, Florin Lascu. Acțiunea a beneficiat și de prezența dr. ec. Mihai Antonescu, director executiv adjunct în cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Craiova, prorectorului Universității din Craiova, prof. univ. dr. Magdalena Mihai, Cezar Dragomir, consilier în cadrul Biroului local de expertize judiciare al Tribunalului Dolj, membrilor Comisiei de disciplină și ai Consiliului filialei și auditorului de calitate, Ion Nicolaescu.
Filiala CECCAR Ialomița: workshop pe teme fiscale
Filiala CECCAR Ialomița a organizat miercuri, 8 iunie, la Slobozia, în parteneriat cu Clubul Tinerilor Experți Contabili, workshopul cu tema Integrarea sistemului fiscal din România în sistemul fiscal european, invitat special fiind lect. univ. dr. Florin Dobre, director Biroul Fiscalitate CECCAR. ...
Concursul de voie bună la pescuit, ediția a III-a
Ajuns la a III-a ediție, concursul de pescuit organizat de Filiala CECCAR Ialomița, în parteneriat cu Fundația Măreție și Talent și Clubul Tinerilor Experți Contabili din România, a reunit miercuri, 8 iunie, doritorii de altfel de experiențe pe malul Lacului Iezer. Dacă pentru pești participanții nu au reprezentat un pericol, dezbaterile profesionale pe tema aleasă de organizatori au fost foarte aprinse.
Diplomă de excelență pentru Filiala CECCAR Iași
Filiala CECCAR Iași a participat la ședința de dialog social organizată de Instituția Prefectului Județului Iași cu ocazia prezentării activității UGIR, rezultată din documentele dezbătute la Adunarea Generală a membrilor Uniunii Generale a Industriașilor din România (UGIR) din 16 mai a.c. Cu această ocazie, filiala a primit Diploma de excelență pentru contribuția la dezvoltarea dialogului social de la nivelul județului Iași.
Filiala CECCAR Prahova, prezentă la Târgul de Joburi
La Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești a avut loc, la 9 iunie, tradiționalul Târg de Joburi, organizat de Camera de Comerț și Industrie Prahova și Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă. La invitația organizatorilor, CECCAR Prahova s-a prezentat cu un stand care s-a aflat în atenția studenților Facultății de Științe Economice.
Evenimente dedicate doamnelor
Camera de Comerț și Industrie Prahova, în colaborare cu Ploiești Shopping City, Filiala CECCAR Prahova și Clubul Tinerilor Experți Contabili din România, a organizat, la 9 iunie, evenimentul intitulat Pentru Dumneavoastră, Doamnelor, la Cinema City din complexul comercial amintit. Acesta este al doilea eveniment dintr-o suită de acțiuni dedicate femeilor, proiectat și organizat anul acesta de CCI Prahova, în parteneriat cu Filiala CECCAR Prahova, și care se bucură de o mare apreciere din partea participantelor.
Centrul de Excelență în Business și Economie, Satu Mare: Impozite directe aplicabile în anul 2016
Membrii Filialei CECCAR Satu Mare au participat, în 4 iunie, la seminarul de fiscalitate cu tema Impozite directe în anul 2016, organizat de Centrul de Excelență în Business și Economie Satu Mare și desfășurat în sala de conferințe a AJFP. La acțiune au luat parte și directori economici ai societăților comerciale de la nivelul județului.
Centrul de Excelență în Business și Economie, Teleorman: Codul fiscal de la A la Z
CECCAR – Centrul de Excelență în Business și Economie a organizat la Teleorman, la 6 iunie, o sesiune de comunicare și informare intitulată Codul fiscal de la A la Z, susținută de lect. univ. dr. Florin Dobre – șef Birou Fiscalitate CECCAR, secretar general IFA România. Agenda sesiunii ...
13 iunie 2016, Bruxelles: Ședința Grupei de lucru Bănci
În data de 13 iunie 2016, membrii Grupei de lucru Bănci din cadrul Federației Experților Contabili Europeni (FEE) au participat la o ședință de lucru ce a avut loc la sediul FEE din Bruxelles. La această reuniune de lucru, CECCAR a fost reprezentat de specialistul său în domeniul bancar, membru al structurii de lucru FEE.
Dezvoltare personală
Centrul de Excelență în Business și Economie în perioada 15-21 iunie
În perioada 15-21 iunie, la nivel teritorial sunt programate o serie de seminare prin Centrul de Excelență în Business și Economie, în cadrul cărora specialiștii vă vor ajuta să aflați noutățile din domeniu și să eliminați neclaritățile existente. Seminarele sunt adresate atât membrilor CECCAR, cât și specialiștilor din alte domenii.
Filiala CECCAR București organizează cursul Audit și certificare – Doctrină și deontologie
Filiala CECCAR București organizează, în perioada 15-16 iunie, cursul de pregătire profesională Audit și certificare – Doctrină și deontologie. Cursul are în vedere pregătirea membrilor prin asimilarea informațiilor utile în desfășurarea activității profesionale, obiectivul fiind menținerea unui nivel ridicat de pregătire și competență a acestora, urmând profilurile prevăzute în PNDPC și venind în sprijinul lor prin exemplificarea diferitelor spețe de actualitate întâlnite în practică.
Centrul de Excelență în Business și Economie, București: Aspecte practice în comunicarea de business
CECCAR – Centrul de Excelență în Business și Economie organizează, la București, sâmbătă, 18 iunie, începând cu ora 9.00, seminarul Aspecte practice în comunicarea de business. Pentru că un rol deosebit de important în obținerea succesului unei afaceri îl are comunicarea, seminarul va avea o abordare aplicată, bazată pe înțelegerea unor aspecte esențiale din comunicarea de business prin intermediul simulărilor, jocurilor de rol și studiilor de caz.
Seminar la Bistrița: Fiscalitatea și contabilitatea IMM-urilor
Centrul de Excelență în Business și Economie desfășoară la Bistrița, în 17 iunie a.c., seminarul intitulat Fiscalitatea și contabilitatea IMM-urilor. Seminarul are rolul de informare a reprezentanților mediului de afaceri cu privire la legislația și reglementările în domeniu și se adresează atât profesioniștilor contabili, cât și oamenilor de afaceri din diverse domenii care, împreună cu formatorul, vor dezbate problemele cu care se confruntă în aplicarea prevederilor legale.
PNDPC: Cursuri de pregătire profesională în perioada 15-21 iunie 2016
CECCAR se preocupă permanent de pregătirea profesională a membrilor săi, pentru ca aceștia să ofere servicii la cele mai înalte standarde. Astfel, prin activitățile întreprinse în acest sens, Corpul facilitează accesul tuturor profesioniștilor contabili la oportunitățile și resursele necesare dezvoltării profesionale continue.
Studiu MasterCard: Facilitarea accesului la produse și servicii financiare, unul dintre principalele beneficii ale progresului tehnologic
Deficitul de cunoștințe cu privire la administrarea finanțelor personale este unul dintre principalele motive care stau la baza excluziunii financiare, se arată într-un nou studiu MasterCard, derulat la nivel european. Doar jumătate dintre persoanele chestionate din țara noastră consideră că nivelul incluziunii financiare din România este ridicat, pondere similară cu cea consemnată la nivel european.
CECCAR face angajări
Persoanele cu studii superioare economice din județul Vrancea care sunt în căutarea unui loc de muncă pot aplica pentru postul de șef birou stagiu și dezvoltare profesională continuă, disponibil la filiala județeană CECCAR. Potrivite pentru postul amintit sunt persoanele care au cunoștințe foarte bune de operare PC și capacitatea de a se adapta cu ușurință, fără a le lipsi abilitățile de comunicare.
CECCAR: Oportunități de angajare
Filiala Satu Mare a Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România oferă oportunitatea persoanelor cu studii economice superioare de a ocupa postul de Șef birou stagiu și dezvoltare profesională continuă. Pentru ocuparea postului sunt necesare studii superioare economice și calitatea de expert contabil. De asemenea, candidații trebuie să aibă cunoștințe de operare PC, capacitate de organizare, analiză și sinteză, dar și abilități de comunicare.
CECCAR angajează economiști
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România oferă oportunitatea persoanelor cu studii economice superioare de a ocupa postul de Economist în Direcția Contabilitate a Aparatului Central. Pentru ocuparea postului sunt necesare studii economice superioare, experiența de minimum 2 ani în domeniul contabil și cunoștințele de operare PC constituind avantaje ale candidaților.
Curs Inspector/referent resurse umane
Fundația Măreție și Talent, având ca scop sprijinirea eficientă și afirmarea mai puternică a profesioniștilor din toate domeniile, prin potențarea talentelor lor pe întreaga arie a creației umane, organizează programul de perfecționare/specializare Inspector/referent resurse umane, cu durata de 40 de ore.
Nume și creații pentru eternitate
Little Richard, cântărețul care a influențat, de la început, fenomenul rock’n’roll
În memoria colectivă, numele lui Little Richard a rămas, pentru totdeauna, legat de începuturile fenomenului rock’n’roll în anii ’50 cu melodii precum Tutti Frutti sau Long Tall Sally. Biografia sa se integrează organic principalelor caracteristici ale drumului de la anonimat la statutul de vedetă pe care le-am consemnat în toate rememorările incluse în această rubrică.
Revista presei economice
Semnal de alarmă: deteriorarea balanței comerciale a României
După publicarea datelor INS referitoare la evoluția comerțului extern al României, în presa economică au apărut numeroase comentarii care reprezintă un veritabil semnal de alarmă. Într-o manieră lipsită de echivoc, în ziarul Bursa din 10 iunie a.c., secretarul general al Asociației Naționale a Exportatorilor și Importatorilor din România (ANEIR), Mihai Ionescu, a caracterizat drept „dramatică” situația la care s-a ajuns, respectiv creșterea deficitului balanței comerciale la peste 2,8 miliarde de euro în primele patru luni ale anului în curs (mai mult cu 37% față de perioada similară a anului trecut).
Axa timpului
Montserrat – insula din Caraibe și petroglifele antice
Recent a apărut o știre care a anunțat descoperirea unor petroglife precolumbiene pe Insula Montserrat din estul Caraibelor, primele de acest gen de pe insulă. Excursioniștii au descoperit aceste gravuri antice despre care arheologii cred că pot să ofere detalii importante privind istoria precolonială a insulei. Petroglifele, care par să ilustreze forme geometrice, dar și creaturi necunoscute, au fost gravate pe o parte a unei pietre uriașe pe care acum cresc mușchi, aflată în dealurile împădurite din nordul insulei.
Comentariul ediției
Investițiile și consumul
Nu trebuie să li se spună profesioniștilor contabili cât de importante sunt conexiunile, condiționările obiective în orice raport dintre micro și macroeconomie, dar repetarea unor astfel de adevăruri se impune dacă avem în vedere controversele apărute în urma publicării comunicatului Institutului Național de Statistică (INS) referitor la contribuția diferitelor ramuri ale economiei la evoluția produsului intern brut pe primul trimestru al anului în curs.
Eveniment
Campionatul European de Fotbal
Premisa notațiilor de față nu este contestată de nimeni, nici de microbiști, nici de ne-microbiști: competiția continentală găzduită de Franța – Campionatul European de Fotbal – se înscrie în rândul evenimentelor care atrag un număr considerabil de spectatori (de ordinul sutelor de milioane), atât pe stadioane, cât și în fața televizoarelor, constituind o manifestare de vârf.
Cariere. Drumul spre performanță
„Calitatea de membru al CECCAR impune un nivel profesional și un comportament moral impecabile”
Interviu cu ec. Gheorghe Pâsoi, președintele Filialei CECCAR Buzău: Vă rugăm să contribuiți și dvs. cu propria experiență la seria de „mărturisiri” pe care CECCAR Business Magazine le aduce în atenția cititorilor în rubrica al cărei titlu vă este, desigur, cunoscut (Cariere. Drumul spre performanță). Prin urmare, care ar fi reperele acestei experiențe?
Crearea de valoare pe termen lung, obiectiv principal al directorilor generali ai companiilor
Situați pe una dintre cele mai înalte trepte ale carierei lor profesionale, directorii generali de companii sunt chestionați frecvent în legătură cu modul în care gândesc, în care înțeleg să-și valorizeze experiența acumulată. Pe baza autorității câștigate, răspunsurile lor la diverse chestionare capătă o „greutate specifică” remarcabilă. Aceste considerații sunt confirmate și reconfirmate de opiniile conținute în cea mai recentă ediție a Raportului pentru România al PwC Global CEO Survey 2016.
Viva Consult, din Pitești – Premiul special al anului 2015 în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Argeș
Viva Consult SRL a fost înființată în anul 2001, având ca slogan „Alături de tine și de afacerea ta”. În prezent, pune la dispoziția clienților săi servicii în domeniile contabilitate, audit financiar, resurse umane, consultanță economico-financiară, divizări și fuziuni de societăți, analiză economică. De asemenea, asigură consultanță pentru începerea unei afaceri, realizarea unui plan de investiții, a unui proiect de dezvoltare, a bugetului de venituri și cheltuieli, proiecția financiară a viitorului companiei.
Expertiza și auditul afacerilor
Percepția profesioniștilor contabili asupra demersului privind elaborarea și fundamentarea politicilor contabile – partea a II-a –
În acest articol continuăm studiul percepției profesioniștilor contabili asupra demersului privind elaborarea și fundamentarea politicilor contabile de întreprindere, început în numărul anterior. Percepția profesioniștilor contabili cu privire la sursele de informare legate de elaborarea manualului de politici contabile
Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Patru noi programe de sprijin pentru întreprinderile mici și mijlocii
Guvernul a aprobat un memorandum privind susținerea a încă patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare și de stimulare a înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii din cele zece programe naționale adresate antreprenorilor în anul 2016. Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în anul 2020 cu finanțare de la bugetul de stat, iar selecția beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.
Fonduri europene
MFE: 373 milioane de euro pentru investiții în termoficare, energie electrică și gaze
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunță că a finalizat ghidurile de proiect și lansează apeluri care fac posibilă dezvoltarea, cu fonduri europene, a infrastructurii de termoficare și de transport al energiei electrice și al gazelor naturale, începând cu 2016. Bugetul total este de 373 de milioane de euro, dintre care 187 de milioane de euro sunt destinați Capitalei.
Controlul costurilor
Ghidul nostru de bune practici continuă cu o regulă care a ajuns să fie integrată chiar în legislația specifică fondurilor europene ce privește: Controlul costurilor. HG nr. 399/2015 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune 2014-2020 prevede în mod expres ca orice cheltuială efectuată „să fie rezonabilă și necesară realizării operațiunii”.
Curier legislativ
Noi acte normative
O serie de acte normative de interes au fost publicate recent în Monitorul Oficial: Legea nr. 112 din 27 mai 2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2015 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri bugetare (Monitorul Oficial nr. 408/30.05.2016)
MFE: Beneficiarii privați pot efectua achiziții directe cu respectarea pragurilor din Legea nr. 98/2016
Ministrul Fondurilor Europene a anunțat că va emite un nou ordin ce va reglementa regimul juridic al achizițiilor efectuate de solicitanții sau beneficiarii privați care efectuează achiziții pentru pregătirea sau în implementarea proiectelor cu finanțare europeană (finanțate din instrumente structurale – obiectivul „Convergență” și fondurile SEE și norvegian).
Proiecte în dezbatere publică
O serie de proiecte de acte normative de interes sunt supuse dezbaterii publice pe site-urile ministerelor de resort: Proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală; Proiect de ordin pentru abrogarea unor ordine referitoare la procedura de administrare și formularistică în domeniul fiscal.
Direct de la sursă
„Corectarea” sistemului public de salarizare
După cum am mai informat, Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care modifică și completează OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2016. De modificări vor beneficia aproximativ 650.000 de salariați din toate familiile ocupaționale. Cheltuiala bugetară pe care o presupune aplicarea noilor măsuri este estimată de Guvern la 873 de milioane de lei, în 2016, și la 2,6 miliarde de lei, în 2017.
Comisia Europeană: Raportul de convergență, ediția 2016
Raportul de convergență din 2016, publicat săptămâna trecută de Comisia Europeană (CE), evaluează progresele înregistrate de cele șapte state membre UE care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro: Bulgaria, Croația, Polonia, Republica Cehă, România, Suedia și Ungaria. Raportul se bazează pe criteriile de convergență, denumite și „criteriile de la Maastricht”, care sunt prevăzute în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Estimare BM: Creștere economică mondială de 2,4%, în 2016
Banca Mondială și-a redus estimările privind avansul economiei mondiale în 2016, până la 2,4%, de la 2,9% cât estima în luna ianuarie, ca urmare a creșterii modeste înregistrate de economiile avansate, prețului redus la materii prime și diminuării fluxurilor de capital, informează un comunicat de presă al instituției financiare internaționale.
Inspectorii antifraudă vor intensifica acțiunile de control operativ la nivelul întregii țări
Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) a anunțat că „separat de instrumentarea marilor cazuri de evaziune fiscală, pe fondul creșterii cererii și a consumului de bunuri și servicii din perioada următoare, conducerea DGAF a dispus intensificarea controalelor operative pentru a preveni fenomene circumscrise economiei subterane, evaziunii fiscale, indisciplinei financiare, neconformării la declararea și plata obligațiilor fiscale”.
Inventarul Forestier Național
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” (INCDS), a finalizat centralizarea și interpretarea datelor rezultate din primul ciclu al Inventarului Forestier Național (IFN). Astfel, România beneficiază de o „radiografie” a resurselor forestiere de care dispune, realizată, în premieră, cu o metodologie modernă, similară celor folosite, în prezent, în statele europene, cu adaptările corespunzătoare caracteristicilor vegetației forestiere și condițiilor de relief din țara noastră.
Modificări privind concediile de odihnă
Guvernul a modificat hotărârea care privește concediile de odihnă. Astfel, salariații din administrația publică, din regiile autonome și din unitățile bugetare aflați în situația în care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual, „acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu”, se arată într-un comunicat de presă.
Breviar statistic
În primul trimestru din 2016, PIB-ul a crescut cu 4,3%
Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru primul trimestru al acestui an a înregistrat, față de același interval din 2015, o creștere cu 4,3% pe seria brută și cu 4,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit datelor provizorii publicate săptămâna trecută de Institutul Național de Statistică (INS). „Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2016 a fost de 150,027 miliarde de lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 4,3% față de trimestrul I 2015”.
Câștigul salarial mediu nominal net, 2.086 lei în aprilie
În luna aprilie 2016, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.879 lei, cu 1,8% mai mare decât în luna martie 2016. Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 2.086 lei, în creștere față de luna precedentă cu 35 lei (1,7%), relevă datele Institutului Național de Statistică (INS). Valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activități de servicii în tehnologia informației (inclusiv activități de servicii informatice) – 5.342 lei, iar cele mai mici în hoteluri și restaurante – 1.169 lei.
Rata anuală a inflației, minus 3,5% în luna mai
Prețurile de consum, măsurate prin indicele prețurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 3,5% în luna mai 2016 comparativ cu aceeași lună a anului anterior. Determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), scăderea a fost de 3,0%, relevă datele Institutului Național de Statistică (INS).
Cifra de afaceri din industrie s-a majorat în ultimele 12 luni cu 9,3%
În aprilie 2016, cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă), în termeni nominali, a scăzut față de martie cu 1,4%, iar față de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 9,3%. În perioada ianuarie-aprilie 2016, comparativ cu același interval din 2015, cifra de afaceri din industrie, tot pe total (piața internă și piața externă), în termeni nominali, a crescut cu 4,3%, a informat INS.
Spor de 25% în domeniul construcțiilor de locuințe, în primul trimestru
În primul trimestru al anului au fost date în folosință 11.590 de locuințe, în creștere cu 2.358 de locuințe față de același interval al anului anterior, ceea ce consemnează o creștere de 25%, precizează INS. Pe medii de rezidență, în primele trei luni ale anului, cele mai multe locuințe au fost construite în mediul urban (58,4%).
Peste 3 milioane de numere portate în România
În primele cinci luni ale anului au fost portate peste 370.000 de numere, ceea ce face ca numărul total de portări înregistrate în România de la lansarea portabilității și până la data de 7 iunie să depășească 3 milioane, precizează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Lumea în care trăim
Alegerile primare din SUA: Hillary Clinton, pe val
Hillary Clinton și-a revendicat victoria în alegerile primare democrate, ea urmând să fie învestită în calitatea de reprezentant al Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din SUA. Într-un discurs susținut la New York, ea le-a mulțumit celor care au sprijinit-o și a spus că victoria aparține unei întregi generații.
Premieră în istoria NATO
Amiralul american Michelle Howard este, de săptămâna trecută, noul comandant al Comandamentului Militar al NATO la Napoli (sud). Este prima femeie afroamericană în această funcție. În vârstă de 56 de ani, amiralul Michelle Howard l-a înlocuit pe amiralul Mark Ferguson, în cursul unei ceremonii organizate în incinta bazei NATO din apropiere de Napoli (...).
Un nou ambasador al Federației Ruse la București
Fostul ambasador al Federației Ruse la Chișinău, Valeri Kuzmin, a fost numit șeful misiunii diplomatice rusești la București, a anunțat agenția TASS, citată de Unimedia.md. Un decret în acest sens a fost semnat de președintele Vladimir Putin. Kuzmin îl va schimba în acest post pe Oleg Malginov. Născut la 24 iunie 1953, la Moscova, Kuzmin a absolvit, în 1975, Institutul de Stat pentru Relații Internaționale (...).
Comisie a Parlamentului European pentru „Panama Papers”
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a decis înființarea unei comisii de anchetă pentru dezvăluirile „Panama Papers” privind informații detaliate despre companii offshore și beneficiarii lor. Comisia va avea 65 de membri și 12 luni la dispoziție pentru a prezenta un raport. Vor fi investigate presupusele contravenții și greșeli de administrare în aplicarea de către Comisia Europeană sau de către statele membre a legislației UE privind spălarea de bani, evitarea taxelor și evaziunea fiscală.
Măsuri severe de securitate la Campionatul European de Fotbal
Guvernul francez a lansat, cu ocazia Euro 2016, o aplicație pentru smartphone menită să prevină populația în privința unei „crize majore” de terorism, aplicație intitulată „Alertă atentat” (SAIP). Aplicația este disponibilă gratuit în limbile franceză și engleză și completează dispozitivul obișnuit de alerte, precum sirenele sau instrucțiunile forțelor de ordine.
Roza vânturilor
Luna Dunării
Pe parcursul „Lunii Dunării” (10 iunie – 10 iulie 2016), Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrația Națională „Apele Române”, autoritățile guvernamentale centrale și locale, municipalitățile și organizațiile non-guvernamentale, asociațiile, școlile și grădinițele, comunitățile științifice colaborează, în cadrul unui parteneriat care are ca obiectiv desfășurarea a numeroase activități independente sau comune, pe plan local, național și regional, urmărindu-se conștientizarea populației în legătură cu importanța multiplă a Dunării și a afluenților ei.
Statui vivante, în parcurile din București
Bucureștenii vor putea să le admire pe Coana Chirița, Andromaca, Mița Biciclista și alte personaje celebre cu prilejul celei de-a VI-a ediții a Festivalului Internațional de Statui Vivante (FISV), care se va desfășura în perioada 16-20 iunie în diverse locații din Capitală. Organizat de Teatrul Masca, cu sprijinul Primăriei Municipiului București, Primăriei Sectorului 3, Primăriei Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, Muzeul Municipiului București, ARCUB, și cofinanțat de UNITER din încasările speciale ale timbrului teatral, FISV 2016 are misiunea de a genera un act de cultură autentic și impune prezența Teatrului Masca în spațiul statuii vivante, atât prin creațiile proprii, cât și, mai ales, prin efortul de a implica în astfel de proiecte tinerele generații de actori.
Maraton cinematografic, la Ploiești
Anul acesta, Festivalul Internațional de Film Ploiești (PIFF) se află a V-a ediție și va avea loc în perioada 16-19 iunie la Cinema City din AFI Palace Ploiești. Festivalul este organizat de Helen Film și Parcfilm, în parteneriat cu AFI Palace Ploiești, Cut & Play Media și Fundația Comunitară Prahova, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Expoziție dedicată Primului Război Mondial, la Muzeul Național Cotroceni
Muzeul Național Cotroceni găzduiește, până la 21 august, expoziția Marele Război, dedicată împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, eveniment istoric hotărât, în 1916, în cadrul reuniunii Consiliului de Coroană, la Palatul Cotroceni. Expoziția este organizată în colaborare cu Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Ministerul Afacerilor Externe – Unitatea Arhive Diplomatice, Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Național Peleș, Arhivele Naționale ale României și Complexul Muzeal Național Moldova Iași.
Visul unei nopți de vară, la Teatrul de Comedie
Teatrul de Comedie prezintă un eveniment teatral de proporții vara aceasta, producția californiană Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, în regia lui Tim Robbins. Trei reprezentații extraordinare, pe 22, 23 și 24 iunie (ora 19.00), îl vor aduce în prim-plan pe marele actor și regizor de teatru și film Tim Robbins, împreună cu trupa sa, The Actors’ Gang, în București, la Teatrul de Comedie.
Festivalul Filmului European, la Tokyo și Kyoto
În perioada 18 iunie-15 iulie se desfășoară a XIV-a ediție a Festivalului Filmului European EU Film Days în Japonia, la Tokyo și Kyoto, informează un comunicat emis de Institutul Cultural Român (ICR). Evenimentul a fost organizat pentru prima dată în 2003 și de atunci a avut loc în fiecare an. Începând cu 2007, manifestarea a fost organizată de Centrul Național de Film (NFC), care face parte din Muzeul de Artă Modernă din Tokyo.
Semnal editorial
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008.
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat
În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale, pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini.
Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)
Norme oficiale emise la 1 ianuarie 2015. Cuprinde standardele care intră în vigoare ulterior datei de 1 ianuarie 2015, dar nu cuprinde standardele pe care acestea le înlocuiesc. Volumul Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) 2015, cunoscut sub denumirea de Cartea roșie, include cele mai recente versiuni consolidate ale tuturor Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial