Respect față de tradiții, răspundere față de prezent și viitor
Mesajul președintelui CECCAR, prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova
Sărbătorim anul acesta 95 de ani de la recunoașterea profesiei de contabil, o profesie de tradiție, a cărei reprezentare îi revine Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR. În atmosfera specifică unei aniversări cu atât de bogate semnificații, am plăcutul prilej de a adresa tuturor celor care practică această frumoasă și importantă profesie sincere felicitări și succes în viitor.
Congresul al XXI-lea al Profesiei Contabile
Gestionarea ideilor și realizarea proiectelor
O sinteză a celor două zile – 23 și 24 septembrie 2016 – în care s-au desfășurat lucrările celui de-al XXI-lea Congres al Profesiei Contabile din România implică, înainte de toate, relevarea importanței temei aflate în dezbatere: Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități.
Sesiunea plenară: Profesia contabilă în era digitală. Provocări și oportunități
În cuvântul introductiv la această sesiune, în calitate de moderator, președintele CECCAR, Robert Aurelian Șova, a relevat principalele direcții de evoluție a profesiei contabile în condițiile erei digitale, identificând, în acest sens, o serie de elemente care privesc tehnologiile de stocare și prelucrare a datelor, tehnologiile care facilitează interacțiunea, tehnologiile financiare și tehnologiile specifice inteligenței artificiale.
Sesiunea I: Experții contabili – parteneri de business versus funcții suport
În cuvântul său, moderatoarea dezbaterii, Anca Bogorin, vicepreședinte al CECCAR, a subliniat că, într-o proporție covârșitoare, serviciile financiare și contabile sunt utilizate de antreprenori/manageri pentru a adopta deciziile de business în deplină cunoștință de cauză. Din acest motiv, apelul la expertiza profesionistului contabil a devenit o necesitate de prim ordin, necesitate marcată tot mai pronunțat de exigențele erei digitale.
Sesiunea II: Profesionistul contabil în era digitală: inovare, competitivitate, servicii
Moderatorul acestei sesiuni, Robert Aurelian Șova, președintele CECCAR, a subliniat că dezvoltarea tehnologică a simplificat serviciile tradiționale oferite de profesioniștii contabili și, totodată, a deschis calea spre oferirea altor servicii, între care cele de consultanță financiar-contabilă. Același proces a transformat rapid modele de afaceri sub impactul vitezei și al intensității modificărilor determinate de era digitală.
Sesiunea III: Contabilitatea în sectorul public – tendințe în era digitală
În introducerea la dezbaterile pe tema enunțată, moderatoarea Adriana Tiron-Tudor, membru al IPSASB și membru al Grupului FEE Sector Public, a subliniat că, pe lângă preocupările tradiționale privind contabilitatea pe bază de angajamente versus contabilitatea pe bază de numerar, domeniu public versus domeniu privat, se pune un accent deosebit pe asumarea de responsabilități și transparență, fapt atestat de IFAC prin inițiativa lansată în 2014, intitulată Accountability. Now, inițiativă menită să sporească gradul de conștientizare a nevoii de o mai mare transparență și responsabilitate în managementul financiar al sectorului public.
Sesiunea IV: Educația profesioniștilor contabili în economia digitală
În ziua a doua a dezbaterilor, prima sesiune a fost moderată de prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova, președintele CECCAR. În conturarea liniilor directoare ale dezbaterii, vorbitorul s-a referit la treptele devenirii profesionale a experților contabili și contabililor autorizați, la rolul și acțiunile CECCAR menite să asigure o pregătire peofesională în pas cu evoluția economiei digitale.
Sesiunea V: Raportarea integrată
Moderatoarea sesiunii, Ecaterina Necșulescu, fost președinte al CECCAR, a relevat că în sistemele tradiționale se elaborau rapoarte separate privind responsabilitatea socială corporativă și de mediu. A apărut, însă, ca efect al progresului economico-social, necesitatea utilizării unui tip ...
Forumul Național al Practicilor Mici și Mijlocii
Competitivitatea IMM-urilor în contextul evoluțiilor tehnologice și incertitudinii economice
O manifestare care a reconfirmat convingător potențialul științific creativ al CECCAR, cel mai puternic organism al profesiilor liberale din România, a fost, neîndoios, Forumul Național al Practicilor Mici și Mijlocii, reuniune care a devenit, de asemenea, tradițională, fapt atestat de organizarea ...
Topul Național al celor mai bune societăți membre CECCAR – ediția a VI-a 2016
După încheierea dezbaterilor din cadrul Forumului Național al PMM a avut loc festivitatea de premiere a celor mai bune societăți membre ale CECCAR.
Ziua Națională a Contabilului Român
Sub semnul solidarității întregii noastre comunități profesionale
Se poate vorbi, fără rezerve, fără ezitări, despre o veritabilă tradiție în conceperea și desfășurarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a Contabilului Român. Cei care au participat, ani la rând, în ziua de 21 septembrie, la asemenea reuniuni – în rândurile lor se află și ...
Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR – filiala București
La încheierea festivității au fost înmânate plachete aniversare, diplome de merit și premiile acordate celor mai bune societăți membre CECCAR din București.
Blocnotes – Însemnări de la Congres
Deschidere spre dialog
Dacă ar fi să se dea o definiție a virtuților dialogului, atunci – cu siguranță – dezbaterile din Congres oferă o valoroasă „materie primă” pentru sursele autentice de inspirație. Oficialitățile care au luat cuvântul, oaspeții de peste hotare, moderatorii și speakerii au apreciat, în cel mai înalt grad, efectele deschiderii actualei guvernanțe a CECCAR spre dialogul constructiv.
Transmisia live
Nici nu se puteau ilustra mai convingător virtuțile digitalizării decât prin aplicarea acesteia cu prilejul desfășurării Congresului. Așa cum am informat în săptămâna anterioară manifestărilor organizate de CECCAR, Congresul a fost transmis în direct, prin live streaming, prin intermediul canalului YouTube.
Construirea încrederii
În cuvântul lor, oficialitățile din țară și de peste hotare, felicitând CECCAR cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 95 de ani, au ținut să sublinieze că au în organizația profesională a contabililor români un partener de nădejde, un izvor de încredere reciprocă. Prin asemenea aprecieri s-a relevat – pe un plan mai larg – rolul ÎNCREDERII în viața economico-socială.
Forța imaginii
În prima parte a lucrărilor a fost prezentat un scurt film documentar consacrat trecutului, prezentului și viitorului contabilității. N-a fost, desigur, ușor pentru realizatorii filmului să concentreze în câteva minute ceea ce a consemnat istoria de-a lungul secolelor, de la nașterea, dezvoltarea și perspectivele unei profesii care – prin exercitarea ei – nu numai că a reflectat prefacerile profunde din economie, din viața socială, ci și le-a influențat, determinând o linie clară de evoluție.
Robocontabilul
Un personaj parcă desprins din filmele SF le-a atras atenția participanților la Congres nu numai prin ineditul ideii, ci și prin semnificațiile unei asemenea prezențe. Ne referim la Robocontabilul, mascota evenimentului. Mulți colegi, precum și oaspeți de peste hotare au dorit să aibă o amintire foto cu acel exotic, amabil și prietenos personaj. Nu a fost vorba despre o „pată de culoare”, ci despre o idee cu valoare simbolică.
2016 - 95 de ani de existență a CECCAR
Istoria de lângă noi; leacuri contra uitării (XX)
În derularea cronologică a retrospectivei noastre am ajuns la evenimentul central din anul 2004. Din anumite puncte de vedere, 2004 a fost marcat de evenimente politice asemănătoare cu cele din anul în curs (2016). Țara s-a aflat în plină campanie electorală, care prefigura a treia alternanță la putere din perioada postdecembristă.
Semnal editorial
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a IV-a, revizuită și adăugită
În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale și pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen național, CECCAR asigură accesul pe piața serviciilor contabile și conexe, fie în calitate de expert contabil, fie în calitate de contabil autorizat, doar al acelor specialiști care posedă un înalt nivel de competență profesională și conduită etică.
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a V-a, revizuită
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008. Ca urmare, CECCAR vine în întâmpinarea candidaților cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire, și anume Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.
Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)
Norme oficiale emise la 1 ianuarie 2015. Cuprinde standardele care intră în vigoare ulterior datei de 1 ianuarie 2015, dar nu cuprinde standardele pe care acestea le înlocuiesc. Volumul Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) 2015, cunoscut sub denumirea de Cartea roșie, include cele mai recente versiuni consolidate ale tuturor Standardelor Internaționale de Raportare Financiară.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial