La început a fost cuvântul...
Pleonasmul, la el „acasă”
Odată cu precizarea că exemplele supuse atenției cititorilor au fost „oferite” de presa scrisă și audiovizuală din 17 februarie a.c., se cuvine a sublinia că proliferează în special derapajele asupra cărora toți cei care slujesc limba română au insistat și insistă de multă vreme.
Agenda CECCAR
Bruxelles: Contabilitatea bunurilor publice: urgențe legate de capitalul social și natural
Următoarele etape esențiale ce trebuie parcurse pentru încorporarea în procesul decizional a capitalului natural și a aspectelor sociale au fost dezbătute la Bruxelles, la 8 februarie a.c., de părți interesate din Uniunea Europeană și de la nivel global, cu ocazia Conferinței Președintelui ACCA.
Direct de la sursă
Raport ACCA: O carieră în domeniul contabil, o opțiune din ce în ce mai atractivă pe termen lung
Cel mai recent raport publicat de ACCA relevă că o carieră în domeniul contabil pare o opțiune din ce în ce mai atractivă pe termen lung, ca oportunitate de dezvoltare. Raportul a fost realizat prin chestionarea a peste 260 de responsabili cu funcții executive în domeniul serviciilor comune, care și-au exprimat opinia cu privire la ceea ce îi atrage către un rol financiar în acest domeniu.
Accountancy Europe: Trecerea la Cloud
Accountancy Europe a publicat recent un document de informare, Trecerea la Cloud, care examinează ce, de ce și cum se trece la contabilitatea Cloud. Documentul se adresează contabililor care lucrează în cabinetele mici și mijlocii (PMM-uri), analizând atât beneficiile, cât și provocările contabilității Cloud.
Consultări pe marginea noilor amendamente la IFRS
Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB) a publicat, spre consultare publică, până la 12 aprilie a.c., propuneri de modificare a trei standarde, ca parte a procesului său de îmbunătățiri anuale. Documentul cuprinde amendamente propuse la IAS 12 Impozitul pe profit, IAS 23 Costurile îndatorării și IAS 28 Investiții în entitățile asociate și în asocierile în participație.
FIDEF: Apel pentru o profesie contabilă mai puternică în serviciul economiei
Cu ocazia celei de-a XVI-a Conferințe a Federației Experților Contabili și Auditorilor Francofoni (FIDEF), care a avut loc în Madagascar, a fost prezentat un diagnostic clar al organizării actuale a profesiei contabile francofone și al necesității de a o face să evolueze pentru a fi mai bine pregătită să răspundă exigențelor din ce în ce mai mari și mai diversificate care vin atât dinspre sectorul privat, cât și din partea statului, în contextul unei ameliorări permanente a gestionării finanțelor publice.
Argumente pentru susținerea politicii monetare actuale
A fost dată publicității minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 7 februarie a.c. În document se arată că în cadrul ședinței Consiliul de administrație a discutat și a adoptat decizia de politică monetară, pe baza datelor și analizelor privind caracteristicile recente și prognoza actualizată a evoluțiilor macroeconomice pe termen mediu prezentate de direcțiile de specialitate și a altor informații interne și externe disponibile.
5,5 milioane de lei alocate pentru sprijinirea temporară a producătorilor de legume și fructe
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, măsura excepțională de sprijin cu caracter temporar, destinată acoperirii unei părți a pierderilor suferite de producătorii agricoli din sectorul legume și fructe care au aplicat măsura de retragere de pe piață în vederea distribuirii gratuite pentru produsele menționate anterior.
Alocări financiare pentru agricultorii din sectorul vegetal
Producătorii agricoli din sectorul vegetal vor beneficia de sprijin financiar pentru culturile amplasate pe teren arabil, pentru anul de plată 2016, după ce Guvernul a stabilit cuantumul și plafonul ajutorului național tranzitoriu ANT1. Astfel, Executivul a stabilit, prin hotărâre, cuantumul de 17,72035 euro/ha, iar fondurile totale alocate sunt de 119,422 milioane de euro, reprezentând echivalentul a 531,870 milioane de lei. De acest sprijin vor beneficia circa 681.000 de producători agricoli din domeniul vegetal.
Noi localități atestate ca stațiuni turistice
Localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern. De asemenea, 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local.
Breviar statistic
Rata anuală a inflației, 0,1% în ianuarie 2017
În ianuarie 2017, prețurile de consum au crescut cu 0,1% comparativ cu aceeași lună a anului precedent, revenind în teritoriu pozitiv pentru prima dată după mai 2015, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Evoluția a avut loc pe fondul creșterii, în intervalul analizat, cu 1,12% a prețurilor la produsele alimentare, al ieftinirii cu 0,24% a mărfurilor nealimentare și cu 1,08% a serviciilor.
BNR: Deficitul de cont curent a crescut de peste două ori în 2016
În perioada ianuarie-decembrie 2016, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 4,118 miliarde de euro, comparativ cu 1,943 miliarde de euro în perioada similară a anului precedent, informează Banca Națională a României (BNR). În structură, balanța bunurilor și balanța veniturilor primare au consemnat deficite mai mari cu 1,505 miliarde de euro, respectiv cu 1,087 miliarde de euro, balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 345 de milioane de euro, iar balanța serviciilor, un excedent mai mare cu 762 de milioane de euro.
Eurostat: România a dublat salariul minim în ultimii 10 ani
Cu un salariu minim de 275 euro, România ocupă penultimul loc în clasamentul de profil al statelor membre, Bulgaria fiind țara unde se înregistrează un salariu mai mic – 235 euro, potrivit Eurostat. La polul opus, cu un salariu minim pe economie de 8,5 ori mai mare decât al Bulgariei, se află Luxemburg, unde remunerația minimă atinge 1.999 euro.
Lumea în care trăim
Parlamentul European a aprobat acordul CETA
Parlamentul European a votat, la 15 februarie, în favoarea Acordului economic și comercial cuprinzător (Comprehensive Economic and Trade Agreement – CETA) dintre UE și Canada, propus de Comisia Europeană, încheind procesul de ratificare a acestui acord la nivelul UE. Documentul marchează începutul unei ere noi în relațiile dintre UE și Canada.
Publicații de specialitate
IFRS BV 2015, cele mai importante norme ale IASB, traduse în limba română
Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) 2015 reprezintă singura ediție oficială tipărită a textului consolidat al normelor autorizate ale IASB emise la 1 ianuarie 2015. Ediția amintită, publicată în două volume, este disponibilă la filialele CECCAR: Partea A (Cadrul general conceptual și dispoziții) cuprinde textul consolidat al Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), al Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS) și al Interpretărilor SIC și IFRIC; Partea B cuprinde documentele care însoțesc standardele, cum ar fi exemple ilustrative, îndrumări de implementare, baze pentru concluzii și opinii contrare.
Semnal editorial
Normele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, ediția 2016, traduse și republicate de CECCAR
În calitatea sa de organism care gestionează profesia contabilă din România, CECCAR se implică permanent în dezvoltarea profesională a membrilor săi, menținând în același timp un parteneriat strâns și constructiv cu toate părțile interesate, în special cu normalizatorul român și cu ...
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a IV-a, revizuită și adăugită
În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale și pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen național, CECCAR asigură accesul pe piața serviciilor contabile și conexe, fie în calitate de expert contabil, fie în calitate de contabil autorizat, doar al acelor specialiști care posedă un înalt nivel de competență profesională și conduită etică.
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a V-a, revizuită
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008. Ca urmare, CECCAR vine în întâmpinarea candidaților cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire, și anume Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.
Prim-plan decizional
ANAF va adapta Formularul 100 în concordanță cu recentele modificări legislative
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va adapta corespunzător Formularul 100 Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat, ca urmare a modificărilor legislative recente. ANAF propune, printr-un proiect de ordin, modificarea și completarea prevederilor Ordinului președintelui ANAF nr. 587/2016.
Document
Raport privind situația macroeconomică pe anul 2017 și proiecția acesteia pe anii 2018-2020 (IV)
Continuăm publicarea, pe capitole, a documentului elaborat de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), în vederea fundamentării bugetului general consolidat pentru anul 2017: În cursul anului 2015 a fost elaborată și aprobată Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 688/10.09.2015 prin care s-a realizat unul dintre obiectivele prioritare incluse în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2013-2015, respectiv rescrierea Codului fiscal.
Comentariul ediției
„Măsurarea” abordărilor realiste
La orice cronică a actualității vom face trimitere, nu ne va fi dificil să constatăm că tema realismului unor anticipații referitoare la evoluția de ansamblu a economiei românești s-a situat în miezul dezbaterilor din spațiul public. Sigur, există o interpretare foarte largă a conceptului de realism, începând cu sensul lui propriu operelor literare, însă, evident, ne interesează în primul rând o posibilă definiție aplicată la aria de exercitare a profesiei contabile.
Eveniment
Record de producție energetică din surse eoliene
Un comunicat recent al companiei care deține cel mai mare parc eolian de pe uscat din Europa, cel situat în zona Cogealac-Fântânele (județul Constanța), informează că în perioada de cod portocaliu de viscol și ninsori de la mijlocul lunii ianuarie 2017 s-au furnizat 39.000 MWh, ceea ce echivalează cu 15% din consumul național în respectiva perioadă.
Cariere. Drumul spre performanță
„Când faci ceea ce-ți place, pentru ceea ce ai vocație, este relativ lesne să-ți îndeplinești obligațiile profesionale și civice”
Interviu cu Tudor Negrișan, membru al Filialei CECCAR Tulcea, fost președinte al filialei: „Aș începe prin a evoca schimbarea de regim și de sistem de la sfârșitul anului 1989. Nu-mi propun să caracterizez acele evenimente, ci doar să subliniez că noi, cu toții, am fost puși atunci și în anii care au urmat în fața unor mari provocări, în special în domeniul profesional. Am lucrat în calitate de economist aproape 20 de ani în perioada antedecembristă.”
Performia Finance – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Cluj
Creăm valoare prin cifre. Într-un domeniu în care „toată lumea face de toate”, compania PERFORMIA FINANCE propune o experiență deosebită în felul în care livrează serviciile de contabilitate, respectând următoarele trei principii: focus, simplificare, responsabilitate.
Expertiza și auditul afacerilor
Situații de anulare și redobândire a codului de înregistrare în scopuri de TVA și efectele acestora – partea I –
Articolul urmărește să pună în evidență o serie de aspecte teoretice și practice privind anularea și redobândirea codului de înregistrare în scopuri de TVA pentru contribuabilii activi fiscal, precum și efectele acestor situații. S-au constatat în practică situații în care unii contribuabili și-au pierdut codul de înregistrare în scopuri de TVA, clienții lor fiind puși în dificultate în cazul desfășurării de tranzacții cu aceștia.
Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Platforma online Start-up Nation va fi lansată la 1 mai
Secretarul de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Harry Ilan Laufer, a anunțat, într-o intervenție televizată, că de la 1 mai a.c. va fi lansată platforma online Start-up Nation, platformă dedicată celor care vor să înființeze mici afaceri în România.
BVB revizuiește regulile de includere a companiilor listate în categoria AeRO Premium
Bursa de Valori București (BVB) a revizuit regulile de includere a companiilor listate în categoria Premium de pe piața AeRO, dedicată întreprinderilor mici și mijlocii din România. Noile cerințe au intrat în vigoare la 15 februarie 2017. „AeRO este o piață excepțională, unde integritatea ...
ADR Centru: S-a prelungit perioada de depunere a proiectelor pentru finanțarea nerambursabilă a microîntreprinderilor
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru informează că microîntreprinderile care vor să implementeze proiecte în această regiune mai au la dispoziție aproximativ trei luni pentru a putea depune sau redepune cereri de finanțare nerambursabilă în vederea dezvoltării și extinderii afacerilor.
Oportunități de investiții pentru IMM-urile din sectorul turismului: Programul Primul centru de agrement
Executivul a adoptat Memorandumul cu tema Aprobarea politicii publice privind implementarea Programului Primul centru de agrement, urmând ca implementarea să înceapă după aprobarea lui printr-un act normativ. Programul Primul centru de agrement are scopul de a susține realizarea de investiții pentru crearea infrastructurii necesare desfășurării activităților de agrement, prin acordarea de garanții de către stat în valoare de maximum 80% (echivalent valoric maxim 240.000 euro/1 milion de lei/investiție) pentru creditele de investiții destinate înființării și dezvoltării centrelor de acest tip.
Curier legislativ
MFP: Indicele prețurilor de consum pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a stabilit, prin ordin de ministru (OMFP nr. 240/2017), indicele prețurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual pentru anul fiscal 2017. Potrivit actului normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 123/15.02.2017, indicele amintit este 101,4%.
Conectarea la era digitală
CERT-RO: Amenințările și vulnerabilitățile la adresa spațiului cibernetic național continuă să se diversifice. Numărul domeniilor „.ro” compromise, în scădere
Aproximativ 3 milioane de adrese IP unice din România au fost afectate anul trecut de incidente de securitate cibernetică, potrivit raportului anual al Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO), dat publicității săptămâna trecută. Analiza efectuată a evidențiat că amenințările și vulnerabilitățile la adresa spațiului cibernetic național continuă să se diversifice, aspect evidențiat și de faptul că, în anul 2016, CERT-RO a introdus noi tipuri de alerte.
Bitdefender: Sistemele de operare OS X și iOS, folosite de Apple, vulnerabile la furtul de informații
Specialiștii Bitdefender avertizează că posesorii de dispozitive cu sisteme de operare OS X și iOS sunt expuși furtului de date și informații prin intermediul unei amenințări cibernetice dezvoltate în mod special pentru terminale Apple, potrivit unui comunicat emis de producătorul român de soluții de securitate cibernetică, citat de News.ro.
Roza vânturilor
Descoperire NASA: Șapte exoplanete de mărimea Terrei într-un singur sistem solar
NASA a descoperit șapte exoplanete de mărimea Terrei într-un singur sistem solar, denumit Trappist-1, aflat la o distanță de 40 de ani-lumină față de Soare, relatează News.ro. Anunțul a fost făcut de cercetătorii de la NASA, miercuri seară, prin intermediul unei conferințe de presă ce a fost difuzată pe site-ul Agenției spațiale americane.
Sesiune academică omagială „Mircea Malița, la 90 de ani”
Aula Academiei Române a găzduit sesiunea omagială „Mircea Malița, la 90 de ani”. În cuvântul său, academicianul Dan Berindei a evocat personalitatea celui sărbătorit, caracterizându-l pe cel omagiat drept „un adevărat renascentist, care înmănunchează matematicianul cu gânditorul și filosoful, precum și diplomatul cu scriitorul”.
Săptămâna Brâncuși, la MNAR
Cu prilejul Zilei Brâncuși, celebrată la 19 februarie, data nașterii celui care este considerat părintele sculpturii moderne, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) prezintă o selecție de fotografii-document care surprind etapele instalării Coloanei Infinitului la Târgu-Jiu, precum și atmosfera atelierului parizian al artistului, potrivit unui anunț publicat pe site-ul instituției.
Gravuri de Rembrandt și Dürer, scoase la licitație la Artmark
Gravuri semnate de Rembrandt van Rijn, Albrecht Dürer, Lucas Cranach și William Hogarth vor fi scoase la vânzare, în premieră pe piața românească de artă, la Licitația de Hârtii Rare organizată de Casa Artmark, informează News.ro. Licitația va avea loc joi, 2 martie, începând cu ora 20.00, la Athénée Palace Hilton București, și va cuprinde și litografia Mademoiselle Marcelle Lender de Henri Toulouse-Lautrec, precum și o serie de manuscrise și cărți rare.
Radiotelescopul Arecibo a fotografiat nucleul dublu al unei comete
De curând, pe lângă Terra a trecut cometa 45P Honda-Mrkos-Pajdušáková, care are un nucleu dublu, potrivit datelor științifice obținute de radiotelescopul Arecibo din Puerto Rico, citate de site-ul cotidianului francez Le Monde și preluate de News.ro.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial