La început a fost cuvântul...
Ceea ce „este” și ceea ce „va fi”
Când, într-o analiză consacrată antreprenoriatului, găsești formulări de genul „urmează ca ulterior”, „talentul sau cunoștințele de business vor fi valorizate în viitor pentru succesul în afaceri”, „consensul unanim al tuturor asupra căilor de urmat”, ai întreaga îndreptățire să reproșezi autorului fie și numai neatenția în conceperea și scrierea respectivului text.
Agenda CECCAR
CECCAR București: Noii membri ai filialei au depus jurământul
Într-o atmosferă specifică unui eveniment de o asemenea importanță, absolvenții din Capitală ai examenului de aptitudini organizat de CECCAR în noiembrie 2016 au depus jurământul profesional marți, 14 martie a.c., în cadrul ceremoniei organizate de Filiala CECCAR București, întrând astfel ...
Direct de la sursă
Ministerul Educației a lansat pe agenda publică dezbaterea privind noua Lege a educației
Ministerul Educației Naționale (MEN) a prezentat săptămâna trecută, cu prilejul unui eveniment organizat la Academia de Studii Economice din București (eveniment intitulat Învățământul universitar – prezent și viitor), direcțiile de acțiune privind asumarea opțiunilor majore ale educației și elaborarea proiectului de Lege a educației.
MCPDS invită organizațiile neguvernamentale să se înscrie în CONECT – Catalogul Organizațiilor Neguvernamentale pentru Evidență, Consultare și Transparență
Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social (MCPDS) a lansat CONECT – Catalogul Organizațiilor Neguvernamentale pentru Evidență, Consultare și Transparență cu scopul principal de a crea un cadru de colaborare între oganizațiile neguvernamentale și administrația publică centrală și locală.
Domeniile și studiile universitare de master pentru 2017-2018, aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat domeniile și programele de studii universitare de masterat organizate în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat și particular acreditate, locurile de desfășurare a acestora, forma de învățământ, limba de predare, numărul de credite de studii transferabile, precum și numărul maxim de studenți care pot fi școlarizați în anul universitar 2017-2018.
S-au stabilit cifrele de școlarizare pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2017-2018
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar și superior de stat în anul școlar/universitar 2017-2018, repartizate pe niveluri de pregătire, forme și tipuri de învățământ. În ceea ce privește cifra de școlarizare totală pentru învățământul preuniversitar, aceasta se menține la nivelul celei aprobate pentru anul școlar precedent.
Reguli mai simple la nivel comunitar și un sprijin substanțial pentru producătorii de fructe și legume
Organizațiile europene ale producătorilor de fructe și legume vor beneficia de reguli mai simple, de o sarcină administrativă redusă și de un sprijin financiar substanțial în perioadele de criză, datorită noilor norme adoptate săptămâna trecută de Comisia Europeană (CE).
Breviar statistic
BNR: Balanța de plăți și datoria externă – ianuarie 2017
În ianuarie 2017, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un excedent de 416 milioane euro, comparativ cu 211 milioane euro în luna ianuarie 2016, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). În structură, balanța bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 226 milioane euro, balanța veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 100 milioane euro, balanța serviciilor s-a încheiat cu un excedent mai mare cu 17 milioane euro, iar balanța veniturilor primare a devenit excedentară.
Eurostat: România a înregistrat în ianuarie cea mai mare creștere lunară a activităților de construcții din UE
România a înregistrat în ianuarie cea mai mare creștere a activităților de construcții din Uniunea Europeană, comparativ cu decembrie 2016, în timp ce la nivelul UE a avut loc o scădere de 1,5%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică Eurostat, citate de News.ro.
FMI estimează că deficitul bugetar al României va urca la 3,7% din PIB în acest an și la 3,9% din PIB în 2018
Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că deficitul bugetar al României va ajunge în acest an la 3,7% din produsul intern brut (PIB), urmând ca dezechilibrul bugetar să atingă 3,9% din PIB în 2018, a declarat șeful delegației FMI în România, Reza Baqir, în cadrul conferinței de presă de la finalul misiunii, informează News.ro.
Pensia medie lunară – 958 lei, în trimestrul IV din 2016
În trimestrul IV din 2016, numărul mediu de pensionari a fost de 5,245 milioane persoane, în scădere cu 6.000 față de trimestrul precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În același interval de referință, pensia medie lunară a fost de 958 lei, mai mare cu 0,7% față de trimestrul anterior, iar pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 931 lei.
Cifra de afaceri din serviciile pentru companii a crescut cu 7,3% în ianuarie
În ianuarie 2017, față de luna corespunzătoare a anului precedent, cifra de afaceri din serviciile de piață prestate în principal întreprinderilor, în termeni nominali, s-a majorat, ca serie brută, cu 7,3%, datorită creșterilor înregistrate la activitățile de producție cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare și transmitere de programe (+19,6%), activitățile de transporturi (+11,9%), activitățile de servicii informatice și în tehnologia informației (+7,1%) și la alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+6,2%).
Conectarea la era digitală
ANCOM: Viteze medii de download în creștere cu 78% la internet fix și 35% la conexiuni mobile, în 2016
Pe parcursul anului trecut, utilizatorii de internet din România au beneficiat de viteze medii de descărcare de 95 Mbps pentru internet fix și 26 Mbps pentru conexiuni mobile, conform statisticilor privind calitatea serviciului de internet fix și mobil din România, actualizate la mijlocul lunii martie pe Netograf.ro, informează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).
Platformă de divertisment AirFi la bordul unor avione TAROM
TAROM a lansat, săptămâna trecută, platforma de divertisment TAROM AirFi, accesibilă wireless, prin propriile dispozitive mobile (smartphone, tablete, laptopuri). Aceasta conține o gamă variată de opțiuni media, atât pentru adulți, cât și pentru copii, precum: informații despre compania TAROM, știri, articole din presă, filme, muzică, jocuri, chat cu ceilalți pasageri etc. Totodată, pasagerii au posibilitatea de a-și exprima opinia cu privire la serviciile oferite prin completarea unui formular de feedback.
Publicații de specialitate
Ofertă specială, la început de primăvară, pentru IFRS 2015
Primăvara aduce o ofertă specială pentru achiziționarea unui exemplar IFRS 2015, în limba română. Începând cu 1 martie, Standardele Internaționale de Raportare Financiară 2015 (2 volume) sunt disponibile la prețul promoțional de 180 lei, cu o reducere de 40 lei față de costul inițial (220 lei).
Semnal editorial
Normele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, ediția 2016, traduse și republicate de CECCAR
În calitatea sa de organism care gestionează profesia contabilă din România, CECCAR se implică permanent în dezvoltarea profesională a membrilor săi, menținând în același timp un parteneriat strâns și constructiv cu toate părțile interesate, în special cu normalizatorul român și cu ...
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a IV-a, revizuită și adăugită
În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale și pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen național, CECCAR asigură accesul pe piața serviciilor contabile și conexe, fie în calitate de expert contabil, fie în calitate de contabil autorizat, doar al acelor specialiști care posedă un înalt nivel de competență profesională și conduită etică.
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a V-a, revizuită
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează anual examen de admitere la stagiu în vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, potrivit Regulamentului privind accesul la profesie, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 227 din 5 martie 2008. Ca urmare, CECCAR vine în întâmpinarea candidaților cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire, și anume Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.
Prim-plan decizional
Pentru un consens național privind poziția României față de viitorul Uniunii Europene
În condițiile declanșării primei faze a dezbaterilor consacrate Cartei albe privind viitorul Uniunii Europene, atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Sorin Grindeanu au confirmat schimburile de opinii referitoare la adoptatea unei poziții unitare a țării noastre, inclusiv din perspectiva Summitului de la Roma consacrat împlinirii a 60 de ani de la crearea UE.
Document
Raport privind situația macroeconomică pe anul 2017 și proiecția acesteia pe anii 2018-2020 (VIII)
Încheiem, în numărul de față, publicarea, pe capitole, a documentului elaborat de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice (MFP), în vederea fundamentării bugetului general consolidat pentru anul 2017.
Comentariul ediției
Bruxelles – București și retur. Mesaje și percepții
Nu este dificil de constatat că agenda publică a devenit, în ultimele zile, tot mai încărcată cu luări de poziție, contacte, analize referitoare la exercitarea de către țara noastră a calității de membru al Uniunii Europene. Participarea președintelui Klaus Iohannis la summitul de primăvară și pregătirea prezenței sale la marcarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma (act fondator al actualei UE), întâlnirile de la Bruxelles ale premierului Sorin Grindeanu, vizita în România a comisarului european Corina Crețu, schimburile de mesaje pe teme fiscal-bugetare, examinarea, în comun, a măsurilor urgente de accelerare a accesării fondurilor europene sunt numai câteva dintre momentele și preocupările legate tocmai de statutul țării noastre în UE.
Eveniment
Gala Radio România Cultural, valoare și impact
Investigațiile sociologice pe teme specifice mijloacelor de comunicare în masă relevă existența unui număr relativ constant de ascultători ai posturilor de radio din țara noastră. Sigur, avem de-a face cu o piață concurențială atât pe ansamblul mass-media, cât și în interiorul sistemului de radiodifuziune.
Cariere. Drumul spre performanță
Învățarea continuă – condiție esențială a succesului în profesie
Interviu cu Mirela Lupu, membru al Filialei CECCAR Vrancea: „Sunt absolventă a Liceului Economic din Focșani și mi-am continuat studiile economice prin învățământul la distanță, la Facultatea de Științe Economice Galați. Din necesitatea de a-mi plăti studiile m-am angajat încă de la vârsta de 19 ani. Am știut totdeauna că voi reuși prin forțele proprii să îmi construiesc o carieră pe piața serviciilor contabile.”
GHE. ȘTUBEANU 2000 – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Giurgiu
GHE. ȘTUBEANU 2000 SRL desfășoară încă din anul 1991 o activitate de succes în domeniile expertizei financiar-contabile, consultanței economico-financiare și fiscale și auditului financiar. Echipa sa este compusă din mai mulți specialiști cu studii superioare în domeniul financiar-contabil, șase dintre ei fiind experți contabili și/sau auditori financiari.
Expertiza și auditul afacerilor
Situațiile financiare ale instituțiilor publice
Situațiile financiare ale instituțiilor publice sunt reprezentate de documentele oficiale care prezintă poziția activelor aflate în administrarea statului și a unităților administrativ-teritoriale și execuția veniturilor și cheltuielilor. Acestea sunt întocmite în conformitate cu specificațiile trasate de Ministerul Finanțelor Publice și sunt aprobate de ministrul finanțelor publice.
Tratamentul fiscal și contabil al vânzărilor sub cost
În activitatea economică a entităților există și situații în care piața impune, din diverse motive, vânzarea sub costul de achiziție/producție. În acest articol vom afla care este tratamentul fiscal și contabil în cazul vânzării produselor sub costul de achiziție/producție, atât din punctul de vedere al impozitului pe profit, cât și din cel al taxei pe valoarea adăugată, și de asemenea vom identifica situațiile în care putem beneficia de prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Extinderea pe piețele externe – prioritară pentru afacerile de familie din România
În următorii trei ani, afacerile de familie din România vor investi prioritar în capitalul uman, în extinderea pe noi piețe și în transformarea digitală, arată studiul EY – Barometrul afacerilor de familie din România, ediția 2017. Studiul are la bază răspunsurile la chestionar din partea a 247 de oameni de afaceri care conduc businessuri de familie; 80 dintre aceștia conduc afaceri de familie cu o cifră de afaceri care depășește un milion de euro.
A fost revizuit Ghidul solicitantului pentru prioritatea de investiții 2.2 adresată IMM-urilor din POR 2014-2020
Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a publicat o revizuire a Ghidului solicitantului - Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Apelului de proiecte nr. POR/102/2/2, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.
Curier legislativ
MFP: Normele de aplicare a Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, în dezbatere publică
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a pus în consultare publică proiectul de ordin pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, ale cărei prevederi au intrat în vigoare la începutul acestui an.
A fost promulgată Legea privind înființarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială
Președintele Klaus Iohannis a semnat, săptămâna trecută, decretul pentru promulgarea Legii privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, devenită astfel Legea nr. 12/2017. Actul normativ prevede înființarea Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială, structură de cooperare interinstituțională, ce va avea ca misiune asigurarea coordonării în domeniul supravegherii macroprudențiale a sistemului financiar național, prin stabilirea politicii macroprudențiale și a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.
Proiect: Modificări aduse unor acte normative în domeniul gestionării financiare a fondurilor europene
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a lansat în dezbatere publică un proiect legislativ ce urmează să modifice unele acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene. Actele normative vizate de propunerea legislativă sunt OUG nr. 63/2007 privind regimul veniturilor încasate de autoritățile contractante pe parcursul licitării și implementării contractelor din cadrul proiectelor ex-ISPA și PHARE finanțate de Uniunea Europeană, aprobată prin Legea nr. 367/2007, cu modificările și completările ulterioare, și OUG nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente acestora, aprobată prin Legea nr. 22/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Se va constitui Comitetul interministerial pentru turism
Guvernul a aprobat, prin hotărâre, constituirea unui Comitet interministerial pentru turism (CIT), organism cu rol consultativ care va funcționa în coordonarea ministrului Turismului. Actul normativ, care reglementează și componența, precum și atribuțiile Comitetului, a fost publicat recent în Monitorul Oficial (HG nr. 99/2017, apărută în MO nr. 179/13.03.2017).
Metodologia privind asigurarea unei proceduri unitare de soluționare a cererilor persoanelor adoptate, în dezbatere publică
Ministerul Muncii și Justiției Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern prin care ar urma să fie aprobată metodologia privind contactarea părinților firești sau a rudelor biologice, accesul adoptatului la informații vizând originile sale și propriul trecut, precum și accesul părinților firești sau al rudelor biologice ale persoanelor adoptate la informații referitoare la persoana adoptată.
Programul Rabla Plus: 45.000 lei pentru achiziționarea unei mașini electrice
45.000 lei se vor acorda anul acesta, sub formă de finanțare nerambursabilă, pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric, potrivit dispozițiilor Ghidului de finanțare a programului Rabla Plus, dat în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului. Totodată, persoanele interesate pot primi un ecotichet în valoare de 20.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă.
Ajutoare financiare pentru producătorii de lapte
Producătorii de lapte vor primi ajutoare financiare pentru reducerea livrărilor de lapte, potrivit normelor europene, în sumă totală de 1,465 milioane lei (echivalentul a 328.716,05 euro), conform unei hotărâri adoptate de Guvern. Măsura are în vedere reducerea livrărilor de lapte de vacă, sprijinirea producătorilor din sectorul lapte afectați de criză, continuarea activității economice, precum și asigurarea locurilor de muncă ale angajaților.
Roza vânturilor
Gala Premiilor Gopo, eveniment de referință pentru cinematografia românească
Cea de-a XI-a ediție a Premiilor Gopo, eveniment care recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice naționale, va avea loc astăzi, 21 martie, în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București, anunță organizatorii, printr-un comunicat. Gala Premiilor Gopo 2017 este organizată de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei și Babel Communications.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial