La început a fost cuvântul...
Ponderi și procentaje
Întâmplarea a făcut ca în ziua de 6 iunie a.c., atât în presa print, cât și în cea audiovizuală, să se concentreze exemple suficiente pentru a aborda în acest spațiu modul inadecvat în care se utilizează, uneori, cuvintele menționate în titlul însemnărilor de față. Înainte de toate, a reținut atenția afirmația dintr-un cotidian bucureștean care informa că „ponderea în PIB o reprezintă consumul”.
Agenda CECCAR
CECCAR Dolj: Seminar despre legislația muncii și respectarea prevederilor din domeniul financiar-contabil
În baza protocolului de colaborare existent între CECCAR și Ministerul Muncii și Justiției Sociale, filiala Dolj a Corpului a organizat joi, 15 iunie a.c., un seminar pe teme profesionale, în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). În deschiderea acțiunii, directorul executiv al filialei, Florin Lascu, a mulțumit conducerii ITM Dolj pentru sprijinul acordat în organizarea seminarului.
CECCAR Prahova a semnat un protocol de colaborare cu Asociația de Arbitraj Instituționalizat
Colaborarea filialei Prahova cu instituțiile de la nivel local a fost consolidată prin semnarea unui parteneriat de colaborare, la 12 iunie a.c., cu Asociația de Arbitraj Instituționalizat pe lângă care funcționează Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, jurisdicție permanentă alternativă la instanța de judecată, înființată și organizată potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
CECCAR Mureș: dezbateri pe tema gestiunii deșeurilor
Filiala Mureș a organizat, recent, un seminar cu tema Gestiunea deșeurilor, la care au fost invitați reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Mureș. Peste 70 de experți contabili, stagiari, administratori ai unor societăți comerciale au dezbătut, împreună cu specialiștii agenției – Lina Nistor și Dana Burdeți –, aspecte referitoare la gestiunea ambalajelor și a deșeurilor.
CECCAR Ialomița: Actualități ale legislației în domeniul muncii
Filiala Ialomița a organizat, la 15 iunie a.c., seminarul cu tema Actualități ale legislației în domeniul muncii, organizat în parteneriat cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), în baza protocolului de colaborare existent. Membrii au primit informații cu privire la transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată, precum și referitoare la implicațiile sociale și economice ale acestui fenomen din partea Aureliei State, șef al Serviciului inspecția muncii, din cadrul ITM.
CECCAR Galați: Seară culturală – Povestea iei
Filiala Galați organizează marți, 20 iunie a.c., începând cu ora 18.00, un eveniment cultural dedicat Zilei Iei, sărbătorită în fiecare an la 24 iunie. Membrii filialei sunt invitați să participe la evenimentul care va cuprinde un colț tradițional și o expoziție foto – Ia românească, ieri și astăzi. Simboluri și frumusețe, o sesiune foto – Ia românească acasă la... CECCAR, un recital al Angelei Baciu, precum și o prezentare de ii și un concurs ad-hoc – Cea mai frumoasă ie la CECCAR
CECCAR Dâmbovița: Aspecte practice privind expertiza contabilă judiciară în cazuri penale. Cazuistica fenomenului de spălare a banilor
Filiala CECCAR Dâmbovița organizează, la 20 iunie a.c., începând cu ora 13.00, seminarul cu tema Aspecte practice privind expertiza contabilă judiciară în cazuri penale. Cazuistica fenomenului de spălare a banilor. Întâlnirea profesională va avea loc la sediul filialei, având înscrise în agendă următoarele subiecte (...)
CECCAR Ialomița: Întâlnire a membrilor Grupului Experților Judiciari cu beneficiarii lucrărilor de expertiză
Sala de cursuri a filialei Ialomița a găzduit miercuri, 14 iunie a.c., întâlnirea semestrială a membrilor Grupului Experților Judiciari (GEJ), la care au participat Ion Toma, președintele Tribunalului Ialomița, Adriana Drăgan, procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, și Marioara Florin, comisar al Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița.
CECCAR Constanța: Membrii, în dialog cu reprezentanți ai DGRFP
Recent, la Constanța au avut loc două întâlniri profesionale ale membrilor filialei CECCAR cu reprezentanți ai Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP), la care au participat și președintele CECCAR Constanța, Gheorghe Ivașcu, și directorul executiv, Vasile Buzoescu.
CECCAR Ialomița: Eveniment dedicat copiilor
Profesioniștii viitorului – Contabilii văzuți prin ochi de copii este tema evenimentului organizat de Filiala CECCAR Ialomița, la 30 mai a.c., în parteneriat cu Palatul Copiilor Slobozia, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Cei mici au prezentat lucrări realizate la Cercul de pictură, lucrări prin care au reflectat imaginea contabililor așa cum sunt ei văzuți de copii. Au fost premiate cea mai inventivă reprezentare, cea mai haioasă reprezentare și cea mai autentică.
CECCAR Teleorman: Întâlnire de lucru cu AJFP
Membri ai filialei Teleorman au participat, recent, la o întâlnire de lucru cu reprezentantul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP), cu temele Obligații fiscale generale de declarare și plată din luna mai 2017 și Impozitul specific unor activități. Acțiunea a avut loc în contextul actualelor modificări legislative, discuțiile clarificând probleme cu care se confruntă mediul de afaceri și profesioniștii contabili.
CECCAR Vâlcea: Vizită de studiu a unor elevi din învățământul cu profil economic
CECCAR Vâlcea a primit, de curând, vizita de studiu a unor elevi ai Colegiului Economic din Râmnicu Vâlcea, ocazie cu care președintele și directorul executiv ai filialei le-au prezentat acestora și cadrelor universitare care i-au însoțit informații privind organismul profesional, rolul și importanța Corpului, modul de organizare și funcționare, vorbindu-le, totodată, despre importanța apartenenței CECCAR la organisme internaționale de prestigiu.
CECCAR Vâlcea a premiat studenți ai Facultății de Management, Marketing în Afaceri Economice – Râmnicu Vâlcea
La invitația Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești, Facultatea de Management, Marketing în Afaceri Economice – Râmnicu Vâlcea, conducerea Filialei CECCAR Vâlcea a participat, la sfârșitul lunii mai, la deschiderea Sesiunii Anuale a Cercetării Științifice Studențești, ediția a XXV–a, desfășurată sub mottoul Alege să fii cel mai bun.
Întâlnire a membrilor filialei Vâlcea cu specialiști ai AJFP
La sfârșitul lunii mai a avut loc, în sala de conferințe de la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vâlcea, o întâlnire a experților contabili cu specialiști ai instituției amintite. Agenda întâlnirii a cuprins actele normative adoptate în luna mai, cu aplicabilitate în perioada imediat următoare, și prezentarea serviciilor oferite de ANAF.
CECCAR, reprezentat la ședința rețelei pentru comunicare a Accountancy Europe
Accountancy Europe a organizat, recent, o ședință a Rețelei pentru comunicare care a reunit responsabili și experți din partea organismelor membre din Europa. CECCAR a fost reprezentat la eveniment de Anca Bogorin, vicepreședinte și delegat al Corpului în Grupa Comunicare a Accountancy Europe.
CECCAR, participant la Forumul OECD 2017 și Conferința Consiliului ministerial de la Paris
Lideri și factori de decizie din toate sectoarele societății civile – actuali și foști șefi de stat și de guvern, directori executivi, lideri din mari ONG-uri și sindicate, membri proeminenți din media și universități de renume – se reunesc anual la Paris pentru a dezbate cele mai presante provocări economice și sociale cu care se confruntă societatea.
Al doilea Congres al Profesiei Contabile din Polonia
Asociația Contabililor din Polonia (SKwP) a organizat, la Varșovia, în perioada 5-6 iunie, Congresul cu tema Contabilitate – viziunea asupra viitorului, sub patronajul Ministerului Finanțelor din Polonia. Evenimentul a reunit reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, ai IFAC, IASB și ai altor organisme contabile din regiune, inclusiv din partea profesiei contabile din România, care a fost reprezentantă de Mariana Bunea, membru în Consiliul Superior al CECCAR.
Conferința Camerei Auditorilor din Ungaria
Camera Auditorilor din Ungaria (MKVK) a marcat cei 20 de ani de existență cu ocazia Conferinței anuale care a avut loc la Budapesta, în zilele de 12 și 13 iunie a.c., eveniment la care Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România a fost reprezentat de delegați din partea filialelor Timiș, Harghita și Covasna.
Direct de la sursă
Model de prospect simplificat pentru IMM-uri
În luna mai a anului trecut, Accountancy Europe a publicat un document denumit Prospect simplificat pentru IMM-uri, elaborat în colaborare cu două grupuri de firme de contabilitate: Grupul European de Contact (ECG) și Grupul European al Rețelelor și Asociațiilor Internaționale de Contabilitate (EGIAN).
Recomandările IFAC pentru statele G20
Conform Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), stabilitatea și transparența economică globală, precum și recâștigarea încrederii publicului vor crește semnificativ dacă va exista un efort susținut din partea G20 în vederea unei guvernări mai solide în toate sectoarele de activitate. Înaintea Reuniunii la nivel înalt a G20 de anul acesta, ce va avea loc la Hamburg, Germania, în perioada 7-8 iulie, IFAC a emis recomandări practice pentru statele G20 care vor susține atât economia globală, cât și obiectivele G20 pentru anul 2017.
Normalizarea în secolul al XXI-lea – un nou document Cogito, publicat de Accountancy Europe
Accountancy Europe a publicat un nou document din seria Cogito, o selecție de publicații gândite să aducă noi idei și perspective pentru profesia contabilă europeană, susținând inovația și îmbogățind aportul Accontancy Europe în economie, în societate. Acest document, Normalizarea în secolul al XXI-lea, prezintă sugestii și criterii pe care normalizatorii ar trebui să le adopte, precum și recomandări de îmbunătățire acolo unde normalizatorii actuali nu îndeplinesc aceste criterii.
Raport IFAC: Dezvoltarea unei profesii adaptabile
IFAC a publicat recent un raport care rezumă cunoștințele, opiniile și experiența acumulate de Comitetul Profesioniștilor Contabili Angajați (PAIB) din cadrul Federației în ceea ce privește dezvoltarea profesiei: Dezvoltarea unei profesii adaptabile – schimb de cunoștințe, opinii și experiență. Principalele subiecte acoperite de raport și în cadrul ședințelor în urma cărora a rezultat documentul sunt următoarele (...).
Asociația Internațională pentru Educație și Cercetare Contabilă – Newsletter trimestrial
Primul newsletter de anul acesta al Asociației Internaționale pentru Educație și Cercetare Contabilă (IAAER) este disponibil pe site-ul Asociației. Începând de anul acesta, buletinul de știri trimestrial al IAAER, distribuit prin e-mail, va înlocui COSMOS Accountancy Chronicle, ca principal canal de comunicare a știrilor IAAER către membrii săi.
Reacții la propunerile de modificare a IFRS 9
(Articol din revista online CFO Innovation Asia) Standardul IFRS 9 Instrumente financiare urmează să intre în vigoare în ianuarie 2018, iar pentru a pregăti implementarea la nivel global a acestui standard și pentru a răspunde diverselor solicitări emise de părțile interesate, IASB a emis ...
Granturi de cercetare pentru tinerii absolvenți de liceu care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale
Tinerii absolvenți de liceu cu rezultate deosebite la învățătură pot primi granturi de cercetare, potrivit unei hotărâri adoptate de Executiv. Este vorba despre programul de granturi pentru cercetare-dezvoltare și inovare Grantul pentru tineri cercetători Regele Carol I, destinat absolvenților care, pe parcursul celor patru ani de liceu, au avut rezultate deosebite la olimpiade naționale și internaționale.
Strategia de dezvoltare teritorială a României pentru următoarele două decenii, aprobată de Guvern
Executivul a aprobat proiectul de lege privind Strategia de dezvoltare teritorială a României, documentul-cadru care relaționează în profil teritorial strategiile sectoriale naționale, precum și orientările strategice pe termen lung, fundamentând planurile pe termen scurt și mediu (de exemplu, exercițiile bugetare ale UE).
România va agrea cu Comisia Europeană Angajamentul de sprijinire a credibilității statisticii oficiale
Guvernul a aprobat Angajamentul de sprijinire a credibilității statisticii oficiale naționale, printr-un Memorandum, urmând ca documentul să fie transmis Comisiei Europene, iar ulterior, după agrearea textului de către cele două părți, să fie semnat, din partea României, de premier. Acest angajament va fi asumat de către România în condițiile adoptării Regulamentului (UE) Parlamentului European și al Consiliului nr. 759/2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 223/2009 privind statisticile europene.
Programul Național de Cadastru și Carte Funciară: Criterii de prioritizare pentru lucrările de înregistrare sistematică din mediul rural, finanțate prin POR 2014-2020
Unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural care vor beneficia de finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică din fonduri europene structurale și de investiții vor fi nominalizate de o comisie interministerială ce se constituie în condițiile legii și ai cărei membri se desemnează prin decizie a prim-ministrului, prevede o hotărâre aprobată de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE).
Noi demersuri pentru relocarea, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente
Guvernul a aprobat, prin Ordonanță de Urgență, măsurile necesare pentru depunerea candidaturii României în vederea relocării, la București, a Agenției Europene pentru Medicamente, în contextul retragerii Regatului Unit al Marii Britanii și a Irlandei de Nord din Uniunea Europeană.
Strategie pentru educația de înaltă calitate
Comisia Europeană (CE) a adoptat noi inițiative privind învățământul școlar și superior, inclusiv o propunere privind monitorizarea parcursului profesional al absolvenților, cu scopul de a ajuta statele membre să adune informații despre evoluția absolvenților după terminarea studiilor.
Lumea în care trăim
Studiu EY: România, locul patru în Europa în clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de locuri de muncă nou create prin investiții străine directe, în 2016
Țara noastră ocupă locul patru în Europa în clasamentul statelor cu cel mai mare număr de locuri de muncă nou create prin investiții străine directe (ISD) în 2016, conform ediției din 2017 a barometrului EY European attractiveness survey. Anul trecut, România a atras 132 de proiecte de investiții străine directe (în creștere de 32% față de anul precedent) care au generat 17.545 de noi locuri de muncă.
Europa în mișcare: măsuri pentru modernizarea mobilității și a transporturilor
Comisia Europeană (CE) a adoptat o serie de măsuri pentru modernizarea mobilității și a transporturilor în Europa. Obiectivul este de a contribui la menținerea competitivității acestui sector în contextul unei tranziții echitabile din punct de vedere social către o energie curată și către digitalizare.
Document
Programul de convergență 2017-2020 (IV)
Continuăm prezentarea unor subcapitole din Programul de convergență 2017-2020, aprobat, prin Memorandum, de Executiv. Documentul confirmă menținerea angajamentului Guvernului României de aderare la Zona Euro. Pentru perioada 2018-2020, estimările bugetare s-au construit plecând de la prevederile Strategiei fiscal-bugetare pentru perioada 2017-2019 și de la măsurile suplimentare ce urmează a fi implementate în anul 2017, în condiții constante din punct de vedere al politicilor fiscale.
Analize și sinteze
Coface: Deficitul de forță de muncă în zona Europei Centrale și de Est – o oportunitate pentru gospodării, dar o amenințare pentru companiile locale
„Dezvoltarea piețelor de muncă din Europa Centrală și de Est (ECE) a fost benefică gospodăriilor. Salariile în creștere și nivelul scăzut al inflației, combinate cu îmbunătățirea încrederii consumatorilor, au dus la o rată mai mică a șomajului și la creșterea consumului privat. În orice caz, revenirea pieței muncii se reflectă în dificultățile tot mai mari întâmpinate de companii în ceea ce privește recrutarea, în special în cazul personalului calificat. Deficitul de forță de muncă și creșterea costurilor cu forța de muncă reprezintă motive de îngrijorare pentru companii” – acestea sunt câteva dintre principalele concluzii ale unui recent studiu realizat de compania de consultanță și evaluare Coface.
Comisia Europeană: Posibile căi de urmat pentru aprofundarea Uniunii Economice și Monetare
Comisia Europeană (CE) a prezentat un document de reflecție având rolul de a stimula dezbaterea privind Uniunea Economică și Monetară și de a contribui la construirea unei viziuni comune asupra viitoarelor sale proiecte. Documentul acordă atenția cuvenită dezbaterilor din statele membre și opiniilor formulate de celelalte instituții europene, prezentând, în același timp, măsuri concrete care ar putea fi adoptate până la alegerile europarlamentare din 2019, precum și o serie de opțiuni pentru anii următori, când structura Uniunii Economice și Monetare va fi definitivată.
Comentariul ediției
Creșterea PIB în primul trimestru reconfirmă tendințele dominante ale evoluției economiei românești
Dacă la 16 mai a.c., comunicatul „semnal” al Institutului Național de Statistică (INS) referitor la creșterea PIB în primul trimestru din anul în curs a oferit o mare surpriză, concretizările conținute în noul comunicat, cel din 7 iunie, au prilejuit analiștilor identificarea multor argumente importante privind veridicitatea unor prognoze, considerate, inițial, „prea optimiste”.
Eveniment
A 60-a aniversare a Muzeului Național al Literaturii Române. Mii de elevi sub „vraja” unor creații nemuritoare
Avem numeroase motive pentru a reveni asupra locului și rolului unei prestigioase instituții culturale în viața spirituală a Cetății. La scurt timp după inaugurarea sediului din strada Nicolae Krețulescu nr. 8, Muzeul Național al Literaturii Române a marcat împlinirea a 60 de ani de la înființare – la 1 iunie 1957.
Cariere. Drumul spre performanță
Serviciile profesionale de calitate impun permanenta autodepășire
Interviu cu prof. univ. dr. Marioara Avram, fost președinte al Filialei CECCAR Mehedinți și fost membru al Consiliului Superior al CECCAR: „Sunt absolventă, din anul 1980, a Facultății de Științe Economice din Craiova, specializarea Finanțe-Contabilitate, cu media 9,92. Debutul activității l-am avut la Întreprinderea de Produse Zaharoase din Drobeta-Turnu Severin, unde, până în anul 1994, am ocupat posturi de economist (1980-1985), șef birou (1985-1990) și director general (1990-1994).”
EXPERT MANAGER SRL – Premiul „Firme de top ale anului 2016” în Topul local al celor mai bune societăți membre CECCAR, filiala Constanța
Înființată în anul 1997, societatea Expert Manager oferă o gamă largă de servicii profesionale în următoarele domenii: evidență contabilă, consultanță în management, consultanță fiscală, audit financiar. Misiunea Expert Manager este aceea de a oferi servicii de consultanță personalizate în funcție de particularitățile și necesitățile fiecărui client, la standarde de profesionalism și de încredere ridicate.
Expertiza și auditul afacerilor
Tratamente contabile privind evaluarea imobilizărilor financiare și implicațiile acestora asupra rezultatului exercițiului financiar
Pornind de la criteriile de evaluare a imobilizărilor financiare diferite potrivit Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.802/2014, cu modificările și completările ulterioare, respectiv Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, aprobate la sfârșitul anului 2016 prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.844/2016, în cele ce urmează vom analiza impactul tratamentelor contabile privind evaluarea acestor active asupra rezultatului exercițiului financiar.
Etica expertului contabil în contextul misiunii de examinare a contabilității, al întocmirii, semnării și prezentării situațiilor financiare anuale
Articolul de față abordează tema eticii în contextul obiectivelor profesiei de expert contabil de a satisface cele mai înalte niveluri de profesionalism și de performanță și de a îndeplini cerințele utilizatorilor de informații financiare. Pentru a răspunde nevoilor acestora, prin intermediul situațiilor financiare anuale, expertul contabil trebuie să respecte patru comandamente de bază: credibilitate, profesionalism, calitate și etică.
Curier legislativ
Legislație comentată
Sursa: Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 543 din 4 aprilie 2017 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 450/2016 pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse în situațiile financiare anuale și raportările contabile anuale depuse de operatorii economici și persoanele juridice fără scop patrimonial, publicat în Monitorul Oficial nr. 243/07.04.2017
Executivul a aprobat modificarea reglementărilor privind asociațiile de proprietari și condominiul
Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), proiectul de lege privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor. Actul normativ preia reglementări promovate prin proiectul de lege privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, adoptat în ședința Guvernului din 16 noiembrie 2016, dar clasat în conformitate cu prevederile Hotărârii Biroului Permanent al Senatului din data de 27 decembrie 2016, în baza art. 63 alin. (5) din Constituția României.
Au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice
Executivul a aprobat, printr-o Hotărâre, Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice. Documentul stabilește modalitatea de desfășurare a ședințelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul și creditorii, tipurile de onorarii pentru administratorul procedurii și lichidator, precum și cuantumul minim și maxim al acestor onorarii.
Guvernul a adoptat noi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale și promovarea planificării fiscale. Multinaționalele vor face raportări în statul de rezidență fiscală
Guvernul a adoptat – printr-o Ordonanță de Urgență de modificare și completare a Codului de procedură fiscală – noi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale și promovarea planificării fiscale, prin reglementarea schimbului automat obligatoriu de informații din rapoartele pe care grupurile de întreprinderi multinaționale urmează să le depună în statul membru al societății-mamă.
Actualizarea legislației privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
Executivul a aprobat un proiect de lege care pune în acord actuala legislație privind cooperarea judiciară internațională în materie penală cu două noi directive europene, prima referitoare la dreptul de acces la avocat în cadrul procedurilor penale și celor ale mandatului european de arestare, iar a doua – la ordinul european de anchetă în materie penală.
Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Registrul Comerțului eliberează certificate constatatoare pentru Programul Start-Up Nation – Romania
Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) informează că – avându-se în vedere dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înființării de noi întreprinderi mici și mijlocii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 112/2017 – atât ONRC, cât și oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale eliberează solicitanților certificate constatatoare despre datele înregistrate în registrul comerțului necesare pentru Programul pentru stimularea înființării de întreprinderi mici și mijlocii Start-Up Nation – Romania.
Breviar statistic
Rezervele internaționale ale României, 39,252 miliarde euro la 31 mai 2017
La 31 mai 2017, rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) se situau la nivelul de 35,483 miliarde euro, față de 35,960 miliarde euro la 30 aprilie 2017, potrivit datelor publicate de banca centrală. În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni: (...)
În 2016, veniturile totale medii lunare ale populației, pe o gospodărie, au fost de 2.945 lei
Veniturile totale medii lunare au reprezentat, în anul 2016, în termeni nominali, 2.945 lei pe gospodărie și 1.112 lei pe persoană, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cheltuielile totale ale populației, au fost, anul trecut, în medie, de 2.524 lei lunar pe gospodărie (953 lei pe persoană) și au reprezentat 85,7% din nivelul veniturilor totale, în scădere cu 1,8 puncte procentuale față de anul 2015.
Costul orar al forței de muncă a crescut în primul trimestru cu 17,24% față de același interval al anului anterior
În primul trimestru al acestui an, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 2,92% față de trimestrul precedent și de 17,24% față de același trimestru al anului anterior, relevă informațiile publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
Eurostat: România a înregistrat în aprilie a cincea mare creștere anuală a vânzărilor cu amănuntul din UE
România a înregistrat în aprilie a cincea mare creștere anuală a vânzărilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, de 5,6%, ajustată sezonier și la factori de calendar, în timp ce la nivelul UE avansul a fost de 3%, potrivit datelor publicate de biroul european de statistică Eurostat, citate de News.ro.
Conectarea la era digitală
Raport special cu privire la contabilizarea comerțului electronic
Comerțul electronic a eliminat numeroase bariere și a conectat consumatorii și companiile din întreaga lume. Pentru că granițele dintre orașe și țări au dispărut, iar comerțul electronic a creat noi modele de venituri și servicii, au apărut și noi provocări pentru contabili și cei care țin registrele contabile. Au avut loc, totodată, schimbări ale modului în care se desfășoară activitatea comercială: companiile sunt implicate din ce în ce mai mult în tranzacții cu clienți dintr-o altă țară, fără a avea la dispoziție contactele asociate în mod tradițional cu vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii.
Piața unică digitală: acord al instituțiilor europene cu privire la inițiativa WiFi4EU
Parlamentul European, Consiliul și Comisia au ajuns la un acord politic cu privire la inițiativa WiFi4EU și la finanțarea acesteia. Această inițiativă are drept obiectiv instalarea unor puncte de acces Wi-Fi publice gratuite în comunitățile locale de pe întreg teritoriul UE: în piețele și piațetele publice, în parcuri, în spitale și în alte spații publice.
Sondaj PwC România – Microsoft România. Investițiile în securitatea informatică și conștientizarea amenințărilor IT la nivelul companiilor
Potrivit unui sondaj realizat în comun de PwC România și Microsoft România, Security in the Digital World, investițiile în securitatea informatică sunt impulsionate în principal de cerințele de reglementare și într-o măsură mai mică de conștientizarea la nivelul organizațiilor a amenințărilor de securitate cibernetică.
La București, prima demonstrație live a capabilităților tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est
Telekom Romania și Ericsson au organizat, la 12 iunie, la București, prima demonstrație a capabilităților tehnologiei 5G din Europa de Sud-Est. Evenimentul a prilejuit celor prezenți experimentarea celor mai recente progrese în domeniul tehnologiei 5G și aflarea, prin intemediul soluțiilor prezentate, a beneficiilor pe care această tehnologie le va oferi diferitelor industrii.
Roza vânturilor
Expoziție virtuală dedicată portului tradițional românesc
Google și Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) au lansat o expoziție virtuală care prezintă portul tradițional românesc. Aceasta face parte dintr-un proiect amplu, intitulat Purtăm cultură (We wear culture, în original) – cea mai mare expoziție virtuală dedicată modei și stilului, care reunește 3000 de ani de cultură vestimentară.
Traseu turistic evocator de la Arcul de Triumf până la Cimitirul Bellu Militar, pe tema Primului Război Mondial
Asociația Istoria Artei a pregătit, în intervalul 17 iunie – 1 iulie, o serie de programe turistice, parte a proiectului cultural „De la Marele Răzbel la Marea Unire: fapte de vitejie, consemnări, monumente”, informează News.ro. Traseul începe la Arcul de Triumf, continuă la Ultimul străjer al Capitalei (Băneasa), Leul și Monumentul Infanteristului (Cotroceni), Mormântul Eroului Necunoscut (O.N.C.E, Parcul Carol I), Cimitirul Ghencea Militar și se încheie la Cimitirul Bellu Militar.
Festivalul Zurlandia: joacă, prietenie, distracție, copilărie
Pe Domeniul Stirbey, lângă București, este programat, în perioada 17-18 iunie a.c., Festivalul Familiei Zurlandia, eveniment care își propune să aducă împreună copii și părinți. De dimineața până seara, cei mici însoțiți de părinți vor putea participa, în cele două zile ale festivalului, la spectacole de magie, spectacole muzicale, ateliere și activități inedite, precum și la un workshop de Kendama.
Primul muzeu-școală din România se va înființa în satul cultural Piscu (județul Ilfov)
Consemnăm o inițiativă inedită în satul Piscu din comuna Ciolpani (județul Ilfov), unde se derulează campania „Metrul tău pentru Muzeu”, al cărei scop este constituirea unui muzeu-școală la Ciolpani, în județul Ilfov. Muzeul Oalelor de Pisc are nevoie de 100 metri cubi de lemn pentru a putea fi constituit, iar campania de solidarizare a prietenilor și iubitorilor oalelor de lut „Metrul tău pentru Muzeu” a fost lansată de Școala de la Piscu, informează News.ro.
Andrea Bocelli vine luna aceasta la București și Cluj-Napoca
Andrea Bocelli, unul dintre cei mai renumiți tenori din lume, va reveni în România pentru a susține două concerte programate luna acesta în București și în Cluj-Napoca. Spectacolele, programate pentru data de 22 iunie – București, în Piața Constituției, respectiv 25 iunie în Cluj-Napoca, pe Cluj Arena, vor promova atât compoziții celebre din repertoriul artistului, cât și piese unice de pe cele mai recente albume ale sale.
Publicații de specialitate
IFRS BV 2015, cele mai importante norme ale IASB, traduse în limba română
Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) 2015 reprezintă singura ediție oficială tipărită a textului consolidat al normelor autorizate ale IASB emise la 1 ianuarie 2015. Ediția amintită, publicată în două volume, este disponibilă la filialele CECCAR: Partea A (Cadrul general conceptual și dispoziții) cuprinde textul consolidat al Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), al Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS) și al Interpretărilor SIC și IFRIC; Partea B cuprinde documentele care însoțesc standardele, cum ar fi exemple ilustrative, îndrumări de implementare, baze pentru concluzii și opinii contrare.
Semnal editorial
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat
CECCAR vine în întâmpinarea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire: Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, ediția a VI-a, revizuită.
Normele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, ediția 2016, traduse și republicate de CECCAR
În calitatea sa de organism care gestionează profesia contabilă din România, CECCAR se implică permanent în dezvoltarea profesională a membrilor săi, menținând în același timp un parteneriat strâns și constructiv cu toate părțile interesate, în special cu normalizatorul român și cu ...
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – Ediția a IV-a, revizuită și adăugită
În vederea obținerii calității de expert contabil și de contabil autorizat, stagiarii CECCAR care s-au achitat de toate sarcinile privind efectuarea lucrărilor profesionale și pregătirea tehnică și deontologică trebuie să promoveze examenul de aptitudini. Prin acest examen național, CECCAR asigură accesul pe piața serviciilor contabile și conexe, fie în calitate de expert contabil, fie în calitate de contabil autorizat, doar al acelor specialiști care posedă un înalt nivel de competență profesională și conduită etică.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial