La început a fost cuvântul...
Cerere și ofertă; excedent și deficit
Într-o informație de presă, comentându-se unele date statistice, s-a afirmat că „slăbirea ritmului activității este atestată și de scăderea numărului de contracte neexecutate de la 50 la 46 la sută”. La o privire, chiar în „fugă”, apare limpede că, în condițiile în care scade numărul de contracte „neexecutate”, ritmul activității nu a slăbit, ci – dimpotrivă – a crescut.
Comentariul ediției
Peste 110.000 noi locuri de muncă de la începutul anului. Unde? Ce? Cum?
Institutul Național de Statistică (INS) a informat că, la sfârșitul lunii mai a.c., existau 4.846.000 de angajați. Poate că acest număr nu spune prea multe. De aceea, se impune a preciza că este vorba despre un nivel-record în ultimele două decenii. Fie și numai acest fapt este suficient pentru a ne îndemna să examinăm, din mai multe perspective, asemenea date de cel mai larg interes.
Agenda CECCAR
Examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat – sesiunea 2017
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România organizează, în zilele de 7 și 14 octombrie a.c., examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.
CECCAR Dolj – DGRFP Craiova: Seminar pe teme de fiscalitate
La Dolj a avut loc, la 27 iulie a.c., un seminar pe teme de fiscalitate, organizat de filiala CECCAR în colaborare cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova. Specialiști ai DGRFP – AJFP Dolj, Viorel Ghencea, șeful Biroului asistență contribuabili, și Georgeta Radu, consilier, Biroul de asistență contribuabili, au dezbătut cu membrii filialei prevederi de natură fiscală, printre care Legea nr. 177/2017 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
CECCAR Sălaj: Managementul contabilității în instituțiile publice – buget, gestiune financiară și raportarea situațiilor financiare
Filiala CECCAR Sălaj organizează, în perioada 11-12 septembrie a.c., seminarul cu tema Managementul contabilității în instituțiile publice – buget, gestiune financiară și raportarea situațiilor financiare. Informații cu privire la tema amintită vor fi prezentate cu acest prilej de un consilier superior din partea Ministerului Finanțelor Publice, Direcția Metodologie Contabilă Instituții Publice.
Curier legislativ
Legislație comentată
Sursa: Ordinul ministrului dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene nr. 2.939 din 9 mai 2017 privind procedura de efectuare a plății sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituții publice devenite executorii în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 410/31.05.2017
Propuneri de modificare a Codului fiscal, lansate în dezbatere publică de MFP
Eliminarea impozitului pe dividende, includerea cheltuielilor reprezentând valoarea creanțelor înstrăinate, potrivit legii, în categoria cheltuielilor deductibile limitat la determinarea rezultatului fiscal și scutirea de la plata impozitului pe teren a terenurilor agricole lucrate sunt câteva dintre propunerile de modificare a Codului fiscal cuprinse într-un proiect de act normativ lansat recent în consultare publică de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).
Proiect normativ: Introducerea sistemului de plată defalcată a TVA
Recent, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a pus în dezbatere publică un proiect normativ potrivit căruia persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA au obligația de a deține și gestiona un cont de TVA pentru încasarea și plata taxei pe valoarea adăugată aferente operațiunilor taxabile.
MFP: Propuneri de reglementări contabile aplicabile persoanelor juridice fără scop patrimonial
Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin privind aprobarea Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, ce ar urma să înlocuiască actualele reglementări aplicabile acestor categorii de persoane, precum asociații, fundații sau alte organizații de acest fel cu personalitate juridică, aprobate prin OMEF nr. 1.969/2007.
Legea privind procedura insolvenței persoanelor fizice se va aplica de la 1 ianuarie 2018
Guvernul a prorogat, cu cinci luni, prin ordonanță, termenul de aplicare a Legii insolvenței persoanelor fizice, de la 1 august 2017 la 1 ianuarie 2018. „Decizia a fost luată de Executiv având în vedere complexitatea domeniului reglementat prin această lege, precum și punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii în care semnalează faptul că este nevoie de pregătirea riguroasă a capacității administrative a instanțelor chemate să aplice procedurile insolvenței persoanelor fizice.
ASF: Reglementări privind depunerea raportărilor contabile la 30 iunie de către societățile din domeniul asigurărilor
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a emis recent Norma nr. 19/2017 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2017 a societăților din domeniul asigurărilor. Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 613 din 28 iulie a.c., se aplică societăților de asigurare și/sau reasigurare, brokerilor de asigurare și/sau reasigurare, precum și sucursalelor din România ale societăților cu sediul social în state terțe sau aparținând Spațiului Economic European (...)
Codul muncii a fost modificat. Noi prevederi vizând munca nedeclarată
Executivul a modificat și a completat Codul muncii, prin ordonanță de urgență, urmărindu-se adaptarea legislației naționale la noile provocări cu care se confruntă autoritățile, în special cele legate de fenomenul muncii nedeclarate. Astfel, potrivit noilor reglementări, angajatorul are obligația de a păstra la locul de muncă o copie a contractului individual de muncă și documentele de evidență a timpului de muncă prestat zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și a celei de sfârșit al programului de lucru.
Noi reglementări privind pensiile de serviciu. Acestea nu vor mai putea depăși salariile nete
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care stabilește că pensiile de serviciu nu se vor mai majora, anual, prin raportare la creșterile salariale, ci doar în funcție de coeficientul de inflație, așa cum se procedează, în prezent, în cazul pensiilor reglementate de Legea nr. 263/2010. Actul normativ prevede, de asemenea, că valoarea netă a pensiei de serviciu nu va mai putea depăși media soldelor/salariilor nete cuprinse în baza de calcul al pensiei.
A fost simplificată documentația pentru obținerea venitului minim garantat, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzire
Guvernul a adoptat o hotărâre prin care simplifică documentația necesară obținerii unor beneficii sociale, respectiv a venitului minim garantat, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzire. Documentul introduce și noi condiții și criterii în acordarea ajutoarelor de urgență.
Regulament privind condițiile acordării și cuantumul sporului pentru condiții de muncă pentru angajații din administrația publică locală
Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre, Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă și criteriile de acordare a acestuia pentru angajații din administrația publică locală. În baza acestui regulament, angajații din administrația publică locală vor putea beneficia de sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, de până la 15% din salariul de bază, prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Sprijin pentru copiii cu cerințe educaționale speciale (CES) din sistemul de învățământ preuniversitar
Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, modalitatea de acordare a drepturilor copiilor cu cerințe educaționale speciale (CES) înmatriculați în sistemul de învățământ preuniversitar. Potrivit actului normativ, drepturile de care beneficiază copiii cu CES constau în asigurarea alocației zilnice de hrană, a rechizitelor școlare, a cazarmamentului (...)
A fost reglementat statutul asistenților personali profesioniști, care vor putea îngriji la domiciliul lor persoane cu handicap
Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor putea beneficia de îngrijire și la domiciliul unui asistent personal profesionist, prevede o hotărâre adoptată de Guvern. Actul normativ stabilește condițiile de obținere a atestatului, procedurile de atestare și statutul asistentului personal profesionist și reprezintă un pas important în promovarea alternativelor de tip familial la protecția instituționalizată a persoanelor cu dizabilități.
Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități va fi majorată de la 1 ianuarie 2018
Valoarea sprijinului financiar pentru persoane cu dizabilități va fi majorată, începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern. „Actul normativ modifică Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, astfel încât integrarea în societate a acestei categorii de persoane să aibă loc în mod real, inclusiv prin creșterea ponderii în rândul salariaților (...)”
De la 1 septembrie, indemnizația pentru creșterea copilului este plafonată la 8.500 lei
Executivul a stabilit nivelul maxim de 8.500 lei lunar pentru indemnizația pentru creșterea copilului, modificând, în acest context, OUG nr. 111/2010. Prevederea se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017 atât pentru persoanele care au drepturile stabilite sau solicitate anterior acestei date, cât și pentru situațiile ulterioare.
Statul va restitui taxa cerută la înmatricularea autovehiculului
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență privind restituirea pe cale administrativă, la cerere, a sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.
Breviar statistic
BNR: Indicatori monetari – iunie 2017
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna iunie 2017 cu 0,9% (0,8% în termeni reali) față de luna mai 2017, până la nivelul de 226,778 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Creditul în lei s-a majorat cu 2,5% (2,5% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,5% (exprimat în euro, a scăzut cu 1,1%).
Rezervele internaționale ale României, 38,238 miliarde euro la 31 iulie 2017
Rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) se situau la nivelul de 34,636 miliarde euro, la 31 iulie 2017, față de 35,208 miliarde euro la finalul lunii anterioare, potrivit informațiilor publicate de BNR. În cursul lunii au avut loc următoarele operațiuni: (...)
Eurostat: România a obținut în iunie a patra creștere a afacerilor cu amănuntul din UE
România a înregistrat în luna iunie a patra creștere a afacerilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, de 7,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016, în date ajustate față de influențele sezoniere, față de un ritm de 3,1% la nivelul UE, potrivit informațiilor publicate de biroul european de statistică Eurostat, citate de News.ro. Informațiile menționate mai arată că, față de anul de bază 2010, țara noastră a consemnat cel mai mare avans din UE al afacerilor de retail.
ASF: Societățile de asigurare au avizat 119.623 dosare de daună pentru polițe RCA, în semestrul al doilea din 2016
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a prezentat analiza dosarelor de daună aferente polițelor auto obligatorii RCA avizate de societățile de asigurare în semestrul II al anului 2016. La realizarea analizei au fost luate în calcul modificările legislative intervenite în domeniul asigurărilor obligatorii RCA, respectiv termenele impuse de actele normative aplicabile polițelor în baza cărora au fost avizate dosarele de daună.
INS: În 2016, valoarea producției agricole a crescut cu 2,5% comparativ cu 2015
Valoarea producției ramurii agricole a crescut cu 2,5% în anul 2016, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). În comparație cu anul precedent, valoarea producției vegetale a crescut cu 5,3%, iar valoarea serviciilor agricole, cu 3,5%. De asemenea, valoarea producției animale a anului 2016 a scăzut cu 2,4% comparativ cu 2015.
Lumea în care trăim
Analiza anuală privind situația socială și a ocupării forței de muncă în Europa: 234 de milioane de persoane cu loc de muncă în UE
Cu peste 234 de milioane de persoane în câmpul muncii, rata ocupării forței de muncă este la cel mai ridicat nivel istoric în Uniunea Europeană. De asemenea, rata șomajului se situează la cel mai scăzut nivel din decembrie 2008, potrivit unei analize anuale a Comisiei Europene (CE). Ediția din acest an a ESDE (Analiza anuală privind situația socială și ocuparea forței de muncă) confirmă tendințele pozitive de pe piața muncii și din domeniul social și, în același timp, atrage atenția asupra necesității echității între generații.
Încrederea în comerțul electronic, în creștere
Ediția din 2017 a Tabloului de bord privind condițiile pentru consumatori, publicată recent de Comisia Europeană (CE), arată că tot mai mulți consumatori din UE fac cumpărături online și că încrederea lor în comerțul electronic a crescut, în special în ceea ce privește achizițiile online din alte state membre ale UE.
Necesarul de investiții în infrastructură pe plan global: 94.000 miliarde dolari, până în 2040
Lumea are nevoie de investiții în infrastructură în valoare de 94.000 de miliarde de dolari până în 2040, iar aproape o cincime dintre acestea riscă să nu fie finanțate, dacă actuala tendință a cheltuielilor se va menține, potrivit unui raport publicat recent de Global Infrastructure Hub (GIH), organizație susținută de G20, transmite Reuters, preluată de News.ro.
Resursele Pământului pentru întregul an s-au epuizat în primele șapte luni
Omenirea a consumat deja în primele șapte luni resursele pe care Pământul ni le pune la dispoziție pentru întregul an. 2 august 2017 a fost ziua în care am consumat deja întregul „buget” oferit de natura înconjurătoare, potrivit unui comunicat al organizației ecologiste World Wide Fund for Nature (WWF) – România.
Eveniment
Cinematograf în Grădina Botanică
La fiecare final de săptămână în această vară toridă, un spațiu umbros din Grădina Botanică se transformă într-o „sală de cinematograf”. De regulă, se proiectează filme de tip cinematecă, iar acest fapt sporește considerabil valoarea culturală a inițiativei despre care relatăm. Multiplicarea „focarelor de cultură” este un proces care „prinde viteză” nu numai în Capitală.
Cariere. Drumul spre performanță
Cunoașterea și perfecționarea reprezintă cheia succesului
Interviu cu dr. ec. Nicolae-Cristian Juscu, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Gorj: „M-am angajat în 1999, ca tânăr debutant în cadrul unei instituții de prestigiu – Garda Financiară Gorj. Venisem după ce am lucrat aproximativ doi ani la Primăria Municipiului Târgu Jiu. După experiența vastă acumulată aici, peste un deceniu, în anul 2009, am decis să devin expert contabil, membru al CECCAR.”
Expertiza și auditul afacerilor
Tratamentul contabil și fiscal al tichetelor cadou și cadourilor pentru salariații entităților economice
În apropierea sărbătorilor sau a altor evenimente speciale, fiecare familie își pregătește un buget care să cuprindă și cadouri pentru cei dragi, orice sumă de bani în plus fiind binevenită. Una dintre opțiunile companiilor care doresc să le ofere salariaților sărbători mai frumoase o reprezintă tichetele cadou. Suntem convinși că societățile care recurg la această opțiune se gândesc la avantajele ambelor părți: angajatorii pot scădea sumele respective la calculul impozitului pe profit și își țin angajații aproape, iar salariaților le cresc bugetul familiei și evident și puterea de cumpărare.
Guvernanța corporativă – necesitate sau/și inovație?
Guvernanța corporativă este un domeniu nou în special pentru spațiul central și est-european. Prin acest articol încercăm să aducem în atenție beneficiile pe care le poate avea adoptarea unui cod de guvernanță corporativă. Este obligatorie implementarea lui? Cu siguranță nu. Credem însă că reprezintă o încercare ce va trebui să se dovedească de succes și care va aduce un veritabil plus de valoare companiilor. Legătura cu situațiile financiare și non-financiare este evidentă și poate reprezenta un adevărat progres în transparentizarea activității societăților.
Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
Protocol de colaborare tripartit pentru creșterea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii
Asociația Municipiilor din România (AMR), Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au semnat un protocol de colaborare pentru susținerea inițiativelor și programelor care contribuie la dezvoltarea economică a României și la menținerea unui dialog continuu și aplicat între finanțatori, investitori și administrația publică locală.
Au fost semnate convențiile de colaborare între Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și instituțiile bancare partenere în implementarea programului Start-up Nation
Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și Banca Comercială Română (BCR), CEC Bank și Banca Transilvania (BT) au semnat convențiile de colaborare în vederea implementării programului Start-up Nation, un ambițios program de stimulare a antreprenoriatului românesc.
La Arad, a patra ediție Invest in Romania
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), în parteneriat cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și cu sprijinul Consiliului Județean Arad, a organizat, la Arad, cea de-a patra ediție din seria evenimentelor Invest in Romania, manifestare dedicată promovării oportunităților pentru investiții, la nivel regional, precum și stimulării exporturilor românești.
Direct de la sursă
IFAC și IIRC publică un nou document privind raportarea integrată
Federația Internațională a Contabililor (IFAC) și Consiliul Internațional pentru Raportarea Integrată (IIRC) au publicat, la 2 august a.c., documentul Crearea de valoare pentru IMM-uri prin intermediul raportării integrate: beneficiile raportării integrate, care evidențiază beneficiile pe care le pot obține IMM-urile și profesioniștii contabili care le deservesc prin intermediul gândirii și raportării integrate.
BNR menține rata dobânzii de politică monetară la 1,75% pe an
În ședința din luna august a.c., Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a hotărât următoarele: menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75% pe an; gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar; păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Bucureștiul candidează, alături de alte 18 mari orașe, pentru găzduirea Agenției Europene pentru Medicamente
Termenul de depunere a candidaturilor pentru găzduirea celor două agenții ale UE cu sediul în Regatul Unit, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și Autoritatea Bancară Europeană (ABE), a expirat la finalul lunii iulie. Comisia Europeană urmează să evalueze toate candidaturile, iar rezultatul evaluării va fi publicat online la 30 septembrie a.c.
Băncile membre ale CPBR: Codul de bune practici bancare, în consultare publică
Băncile membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) au aderat la un set comun de principii structurate sub forma unui Cod de bune practici bancare în relația cu debitorii consumatori, pe care l-au lansat în consultare publică. Demersul are ca scop creșterea transparenței în relația cu consumatorii.
Consiliul ASF a aprobat Norma de aplicare a prevederilor legii RCA
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a dezbătut și a aprobat Norma de aplicare a prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie.
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind Programul geologic național. Va fi inventariat potențialul geologic de resurse minerale
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind Programul geologic la nivel național. Programul are în vedere creșterea gradului de cunoaștere a potențialului geologic de resurse minerale disponibile la nivelul țării, prin realizarea de lucrări de prospecțiune și cercetare geologică. Potrivit documentului, obiectivele specifice ale programului vizează: (...)
Consultare privind reducerea costurilor pentru plățile transfrontaliere
Comisia Europeană (CE) a lansat o consultare publică privind metodele prin care ar putea fi reduse costurile pentru plățile transfrontaliere, atunci când acestea sunt efectuate în alte monede decât euro. Pentru Zona Euro, aceste costuri au fost eliminate deja, ele fiind la nivelul celor pentru plățile domestice.
Master-Planul investițiilor în turism
Guvernul a adoptat, printr-o hotărâre, Programul Multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism și pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiții în turism. „Programul Multianual, denumit Master-Planul investițiilor în turism, are ca obiectiv principal dezvoltarea comunităților locale din zonele cu potențial turistic ridicat, prin creșterea investițiilor publice în infrastructura turistică.”
Statele membre ale UE afectate de dezastre naturale vor putea accesa un mecanism special comunitar de finanțare
Începând cu 27 iulie a.c., statele membre afectate de dezastre naturale vor putea activa un mecanism de finanțare special al UE, iar operațiunile de reconstrucție vor beneficia de o rată de cofinanțare excepțională (95%) în cadrul programelor de coeziune, în locul celei obișnuite pentru astfel de programe.
Lapte, fructe și legume pentru școlarii din Uniunea Europeană
Un nou program de promovare a obiceiurilor alimentare sănătoase în rândul copiilor, în valoare de 250 de milioane de euro, a fost lansat, la nivelul UE, în luna august 2017. Astfel, începând cu prima zi a anului școlar 2017-2018, milioane de copii din România și celelalte state membre ale UE vor beneficia, în școli, de fructe, legume, produse lactate și programe educaționale specifice, care să le explice copiilor importanța unei alimentații sănătoase și modul în care sunt produse alimentele.
Analize și sinteze
Studiu Deloitte: Multinaționalele consideră că are loc o schimbare radicală, la nivel global, atât în impozitare, cât și în abordarea controalelor fiscale
Reprezentanții grupurilor multinaționale consideră, în majoritatea lor covârșitoare, că modelul de taxare la nivel global se află într-un proces de reașezare pe alte principii, iar abordarea autorităților fiscale în cadrul controalelor devine mai strictă, arată rezultatele unui studiu realizat recent, la nivel global, de Deloitte, care a fost publicat în august.
Fonduri europene
70 de milioane de euro, disponibili pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea produselor agricole
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește, până la 31 octombrie 2017, cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse neagricole, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).
Conectarea la era digitală
Cinci noi soluții de guvernare inteligentă vor fi implementate în proiectul Alba Iulia Smart City 2018
În perspectiva finalizării, în decembrie 2018 – odată cu marcarea centenarului Marii Uniri –, a proiectului Alba Iulia Smart City 2018 (proiect despre care CECCAR Business Magazine a mai informat în numerele anterioare), Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat că va implementa cinci noi soluții de guvernare inteligentă, ca urmare a semnării unui protocol de colaborare cu Industrial Software, unul dintre furnizorii și integratorii de soluții software și hardware pentru instituțiile administrației publice.
ANCOM: Viteza medie de download date internet fix în România a depășit 100 Mbps în primul semestru
Statisticile privind calitatea serviciului de acces la internet din România generate de Netograf.ro – aplicația Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) pentru testarea calității serviciului de acces la internet – arată că, în primul semestru al anului 2017, românii au experimentat viteze medii naționale de 109 Mbps download date internet fix, fiind înregistrate viteze medii de download de 180 Mbps pentru conexiunile prin fir, respectiv 60 Mbps pentru conexiunile de tip wireless.
Roza vânturilor
BNR a lansat o monedă de argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române
Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic, la 4 august a.c., o monedă din argint dedicată împlinirii a 150 de ani de la înființarea Bibliotecii Academiei Române. Moneda are o valoare nominală de 10 lei, diametrul de 37 mm și o greutate de 31,103 grame.
Publicații de specialitate
Publicații de specialitate pentru pregătirea stagiarilor
CECCAR vine în sprijinul formării stagiarilor cu lucrări de specialitate în domeniile contabilitate și raportare financiară, contabilitate managerială și Standarde Internaționale de Raportare Financiară. Publicațiile Contabilitate și raportare financiară (preț 30 lei), Contabilitate managerială (preț 25 lei) și IFRS 2015 (Partea A + Partea B) sunt disponibile la sediile filialelor CECCAR, în limita stocului disponibil.
IFRS BV 2015, cele mai importante norme ale IASB, traduse în limba română
Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS) 2015 reprezintă singura ediție oficială tipărită a textului consolidat al normelor autorizate ale IASB emise la 1 ianuarie 2015. Ediția amintită, publicată în două volume, este disponibilă la filialele CECCAR: Partea A (Cadrul general conceptual și dispoziții) cuprinde textul consolidat al Standardelor Internaționale de Raportare Financiară (IFRS), al Standardelor Internaționale de Contabilitate (IAS) și al Interpretărilor SIC și IFRIC; Partea B cuprinde documentele care însoțesc standardele, cum ar fi exemple ilustrative, îndrumări de implementare, baze pentru concluzii și opinii contrare.
Semnal editorial
Ediția 2017 a Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, disponibilă la filialele CECCAR
CECCAR pune la dispoziția candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil sau de contabil autorizat ediția a V-a, revizuită și adăugită, a Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat.
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat
CECCAR vine în întâmpinarea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire: Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, ediția a VI-a, revizuită.
Normele Internaționale de Contabilitate pentru Sectorul Public, ediția 2016, traduse și republicate de CECCAR
În calitatea sa de organism care gestionează profesia contabilă din România, CECCAR se implică permanent în dezvoltarea profesională a membrilor săi, menținând în același timp un parteneriat strâns și constructiv cu toate părțile interesate, în special cu normalizatorul român și cu ...
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial