La început a fost cuvântul...
În linie dreaptă
Nu de puține ori ne-a fost dat să auzim ori să citim expresii precum „drept pentru care am fost nevoit…” sau „ca drept dovadă că…”. Sunt formulări eronate care aduc, din nou, în atenție necesitatea cunoașterii și aplicării unor reguli deosebit de folositoare în toate împrejurările. ...
Agenda CECCAR
Relația contabilitate-fiscalitate, din punctul de vedere al tuturor actorilor implicați, la prima ediție a Conferinței Naționale de Contabilitate și Fiscalitate
După cum este cunoscut, profesionistul contabil joacă un rol deosebit de important în economie, iar implicarea sa în buna funcționare a sistemelor fiscale devine din ce în ce mai activă, fiind recunoscută inclusiv prin competențele recunoscute odată cu modificarea OG nr. 65/1994 anul trecut, ...
13 iulie – Ziua Națională a Contabilului Român
Ziua Națională a Contabilului Român, eveniment cu tradiție care susține și promovează profesia contabilă din România, va fi aniversată, începând din acest an, la data de 13 iulie. În urmă cu 97 de ani, la 13 iulie 1921, Regele Ferdinand I al României a aprobat Legea pentru organizarea ...
CECCAR Dolj: Legislația muncii și cazuri de încălcare a acesteia, dezbătute de membri împreună cu reprezentanți ai ITM
CECCAR Filiala Dolj a organizat, recent, în colaborare cu Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) local, un seminar pe teme profesionale. Dorina Burtescu și Victor Nedelcu, inspectori de muncă din partea ITM, au prezentat probleme de actualitate privind legislația muncii, inclusiv proceduri referitoare ...
CECCAR Iași: Concurs de contabilitate – Astăzi student, mâine expert contabil
Studenții specializării Contabilitate și informatică de gestiune (CIG) de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au avut ocazia să-și probeze abilitățile profesionale cu prilejul celei de-a II-a ediții a concursului ...
Curier legislativ
Modificările aduse Directivei 2011/16/UE, publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Modificările aduse Directivei 2011/16/UE au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 5 iunie a.c. Așa cum se cunoaște, Directiva are ca obiectiv principal consolidarea transparenței fiscale și combaterea evaziunii fiscale la nivelul statelor membre UE. Noile dispoziții de raportare ...
Norme antidumping și antisubvenție mai puternice și mai eficace la nivel comunitar
La 8 iunie a.c. au intrat în vigoare noi norme de apărare comercială. „Toate noile anchete inițiate de la această dată sau ulterior vor fi efectuate în baza unor norme antidumping și antisubvenție modernizate”, a anunțat Comisia Europeană (CE), într-un comunicat. Potrivit reprezentanților ...
ANCOM: Consultare publică privind serviciul universal în domeniul serviciilor poștale
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat în consultare publică un chestionar privind implementarea serviciului universal în domeniul serviciilor poștale. Opiniile exprimate cu ocazia acestei consultări vor servi la fundamentarea deciziilor ANCOM ...
ANL - Modificări în aplicarea Normelor metodologice ale Legii nr. 152/1998
Guvernul a aprobat o Hotărâre privind modificarea și completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL), aprobate prin HG nr. 962/2001. Astfel, noile reglementări vizează, ...
Direct de la sursă
Document consultativ lansat de CE: cadrul general al UE privind raportarea publică de către companii este adecvat scopului?
Comisia Europeană a lansat, recent, un document consultativ intitulat Evaluarea gradului de adecvare a cadrului general al UE pentru raportarea publică de către companii. Această consultare urmărește să obțină opiniile părților interesate cu privire la măsura în care cadrul ...
Firmele românești se pot înscrie, până la 3 septembrie, în competiția internațională a antreprenorilor EY Entrepreneur Of The Year
EY Entrepreneur Of The Year este singura competiție pentru antreprenori care se organizează la nivel global, peste 10.000 de întreprinzători din întreaga lume fiind nominalizați în cadrul acesteia în fiecare an. Competiția se desfășoară în 145 de orașe din peste 60 de țări, acoperind mai mult de 94% din economia globală.
Analize și sinteze
Raport EUIPO: 60 de miliarde euro se pierd în fiecare an în UE din cauza contrafacerilor din 13 sectoare economice majore
În România, sectoarele respective pierd anual 22,5% din vânzările directe, respectiv 1,64 miliarde euro Noile cercetări efectuate de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) relevă că, în fiecare an, în 13 sectoare economice se pierd 60 de miliarde euro din cauza contrafacerilor, ...
Studiu EY: doar 48% dintre companiile din România au o agendă de schimbare disruptivă a organizației
Majoritatea companiilor din România se concentrează pe exploatarea succesului modelului de business actual și sunt mai puțin atente la tendințele din piață, care le pot zdruncina poziția, arată cel mai recent sondaj realizat de EY și derulat în România. Sondajul a avut la bază un chestionar ...
Conectarea la era digitală
Nuclearelectrica a lansat aplicația Access SNN, destinată relației cu investitorii
SN Nuclearelectrica SA (SNN) a lansat aplicația pentru telefon mobil „Access SNN”, destinată relației cu investitorii. „Aplicația a fost creată pentru a răspunde la nevoia în creștere de informații rapide, concise și ușor accesibile pentru acționari, investitori, reprezentanții mass-media ...
Visa: Program de investiții de 100 milioane de dolari pentru dezvoltarea soluțiilor de plată de către companiile fintech europene
Visa a anunțat lansarea a două programe cu scopul de a sprijini companiile fintech din Europa care dezvoltă noi soluții de plăți digitale. Astfel, începând din luna iulie, start-up-urile fintech din Europa pot beneficia de accesul la rețeaua globală Visa în doar patru săptămâni. Noul program ...
Studiu Mastercard: Comerțul conversațional este următoarea frontieră digitală
Pentru consumatori, încrederea sporită și ușurința utilizării sunt esențiale în vederea adoptării în masă a comerțului conversațional și pentru a-i permite să-și atingă adevăratul potențial, potrivit concluziilor studiului Is anybody there? Giving Conversational Commerce a voice, lansat ...
Document
Programul de convergență 2018 – 2021: Reafirmarea deciziei de aderare la euro și atingerea, în 2020, a 70% din media europeană a PIB/locuitor (III)
Încheiem prezentarea Programului de convergență 2018 – 2021, document elaborat de Guvernul României și postat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice. Programul conține principalele evaluări și proiecții referitoare la integrarea europeană a României, cu accent pe pregătirea condițiilor ...
Viitorul buget pe termen lung al UE (2021-2027): obiective cu impact semnificativ în viețile cetățenilor și ale întreprinderilor (I)
Comisia Europeană (CE) a prezentat, zilele trecute, propuneri detaliate privind viitoarele programe financiare specifice pentru fiecare sector, pentru perioada 2021-2027. Următorul buget pe termen lung va fi – potrivit oficialiilor europeni – unul pragmatic și modern, ambițios și axat pe rezultate. ...
Comentariul ediției
Ritmul creșterii economice, între potențial și real
Publicarea datelor oficiale provizorii referitoare la evoluția produsului intern brut pe primul trimestru al anului în curs a prilejuit și prilejuiește, cum este pe deplin explicabil, analize tot mai aprofundate, deoarece datele consemnate de Institutul Național de Statistică (INS) permit să se ...
Eveniment
De Sânziene, un festival dedicat României autentice
Manifestarea-eveniment la care ne referim are un titlu incitant: Festivalul RomâniA Autentică. Am transcris titlul oficial, cu grafica respectivă, deoarece avem de-a face cu un act de cultură asumat tranșant de organizatori, angajați într-o acțiune de lungă durată și cu un scop precis, și ...
Cariere. Drumul spre performanță
„Succesul ni-l clădim în fiecare zi, prin muncă, prin studiul continuu, prin experiența pe care o acumulăm”
Interviu cu Magdalena Violeta Iftode, expert contabil judiciar, membru titular al Consiliului Filialei CECCAR Neamț: „De multe ori, viața ne rezervă surprize, oportunități și provocări care ne determină să identificăm și să optăm pentru soluțiile pe care le considerăm a fi cele mai bune. Așa a fost și în cazul alegerii profesiei de expert contabil, pe care am îmbrățișat-o atât rațional, cât și în plan afectiv.”
Expertiza și auditul afacerilor
Tipuri de costuri și comportamentul acestora (II)
În articolul de față ne propunem să prezentăm o serie de aspecte privind distincția costuri directe – costuri indirecte, algoritmul de repartizare a cheltuielilor indirecte, distincția costuri fixe, variabile, semivariabile și semifixe, comportamentul costurilor totale și al celor unitare și metodele (procedeele) de separare a cheltuielilor în variabile și fixe. Vom avea în vedere, de asemenea, conceptele de capacitate de producție, grad de activitate, costul subactivității și cost marginal (suplimentar).
Precizări privind situațiile financiare la organizațiile nonprofit
În articolul de față ne propunem să prezentăm aspecte privind organizarea și conducerea contabilității la organizațiile nonprofit, întocmirea situațiilor financiare la acest tip de entități, aprobarea, semnarea și publicarea lor, dar și verificarea și auditarea acestora, incluzând aspecte referitoare la bilanț și la contul de profit și pierdere și redând înregistrările specifice închiderii exercițiului financiar.
Breviar statistic
România, lider în UE la creșterea comerțului cu amănuntul, în aprilie
România a înregistrat, în aprilie, cel mai semnificativ avans din Uniunea Europeană la comerțul cu amănuntul, comparativ cu perioada similară din 2017, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În ritm anual, comerțul cu amănuntul a crescut ...
România, printre statele UE cu cea mai redusă pondere a locurilor de muncă part-time
Un număr 43 de milioane persoane cu vârsta între 15 și 64 de ani din Uniunea Europeană lucrau, în anul 2017, în regim part-time, ceea ce reprezintă o cincime (19,4%) din totalul persoanelor care aveau un loc de muncă în UE, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. În rândul ...
BNR: Rezervele internaționale ale României (valute plus aur), 36,842 miliarde euro la 31 mai
La 31 mai 2018, rezervele valutare la Banca Națională a României (BNR) se situau la nivelul de 33,123 miliarde euro, față de 33,539 miliarde euro la 30 aprilie 2018, potrivit datelor publicate d ebanca centrală. În cursul lunii mai au avut loc următoarele operațiuni: intrări de 2,184 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene și altele;
În 2017, veniturile totale medii lunare pe gospodărie – 3.392 lei
Veniturile totale medii lunare au reprezentat, în anul 2017, în termeni nominali, 3.392 lei lei pe gospodărie și 1.291 lei pe persoană, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Cheltuielile totale ale populației, au fost, anul trecut, în medie, 2.874 lei lunar pe ...
Costul orar al forței de muncă în formă ajustată a crescut, în primul trimestru, cu 12,72% față de același interval al anului anterior
În primul trimestru al acestui an, costul orar al forței de muncă în formă ajustată (după numărul zilelor lucrătoare) a înregistrat o rată de creștere de 1,42% față de trimestrul precedent și de 12,72% față de același trimestru al anului anterior, potrivit informațiilor furnizate de ...
Lumea în care trăim
IATA și-a redus cu 12% estimările privind profiturile realizate de companiile aeriene în 2018
Companiile aeriene din întreaga lume ar urma să înregistreze în acest an profituri mai mici comparativ cu rezultatele record de anul trecut, din cauza creșterii costurilor cu combustibilul, a estimat Asociația Internațională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite Reuters, preluată de ...
FAO: Prețurile mondiale la alimente au atins cel mai ridicat nivel din ultimele opt luni
Indicele global al prețurilor la produsele alimentare a crescut în luna mai 2018, comparativ cu luna precedentă, impulsionat de majorarea semnificativă a prețurilor lactatelor, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), informează Reuters, citată de Agerpres. FAO ...
Paris, cea mai atractivă destinație europeană pentru investitorii străini, pentru prima dată din 2003
Paris a fost anul trecut, pentru prima dată din 2003, cel mai atractiv oraș european pentru investitori, depășind Londra, afectată de perspectiva ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit), arată un studiu efectuat în rândul a 502 companii, dat publicității de IBM și EY, transmite ...
Semnal editorial
Singura publicație acreditată de CECCAR pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la profesie, disponibilă la nivel național
CECCAR vine în întâmpinarea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat cu un instrument deosebit de util în procesul de pregătire: Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea ...
Ediția în limba română a IFRS® 2017, disponibilă în format electronic
IFRS® 2017, cea mai recentă ediție ce cuprinde textul consolidat al normelor autorizate ale Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB®), este disponibilă acum pentru achiziționare, în format electronic. Aceasta este, de altfel, singura ediție oficială publicată a ...
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial