Ziua Națională a Contabilului Român
Ziua Națională a Contabilului Român, ediția a XIV-a. „Familia CECCAR”, un brand validat de istorie
În întreaga țară, filialele CECCAR au marcat, într-o atmosferă sărbătorească, Ziua Națională a Contabilului Român, manifestările dedicate acestui eveniment fiind înscrise în seria celor dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918, începută de CECCAR prin organizarea, în parteneriat ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Topul național al membrilor CECCAR – 2018
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organismul profesional care gestionează profesia contabilă în țara noastră, a organizat, la 10 iulie 2018, la București, Topul național al membrilor CECCAR, eveniment de mare importanță, ce are loc anual pentru ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Agenda CECCAR
CECCAR Cluj: Seminar de fiscalitate cu tema Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
La începutul lunii iulie, Filiala CECCAR Cluj a organizat, împreună cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) și Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, un seminar de fiscalitate cu tema Declarația unică privind ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
CECCAR Constanța: Masă rotundă, organizată în parteneriat cu AJFP
Recent, membri ai Filialei CECCAR Constanța au participat la o masă rotundă, reprezentanți ai Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) oferindu-le acestora informații utile în activitatea profesională. La eveniment au participat, din partea conducerii filialei, președintele, Gheorghe ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
CECCAR Giurgiu: Joi, 26 iulie, întâlnire de lucru cu tema Precizări privind auditul de calitate în domeniul expertizei contabile
Joi, 26 iulie a.c., începând cu ora 16.00, sediul Filialei CECCAR Giurgiu va găzdui o întâlnire de lucru cu tema Precizări privind auditul de calitate în domeniul expertizei contabile. Alături de membrii Grupului Experților Contabili Judiciari, la acțiune sunt invitați și alți membri ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
CECCAR Mehedinți: Activități de dezvoltare profesională în domeniul contabilității financiare
Membri ai Filialei CECCAR Mehedinți au participat, la începutul lunii iulie, la un curs de Contabilitate financiară organizat la sediul filialei, al cărui lector a fost prof. univ. dr. Graziella Corina Bâtcă-Dumitru, cadru didactic al Academiei de Studii Economice (ASE) din București. Instruirea, ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Întreprinderile mici și mijlocii, prezent și viitor
A XVI-a ediție a Cartei Albe a IMM-urilor din România
Amplificarea cererii pe piața internă și penetrarea pe noi piețe reprezintă principalele oportunități de afaceri ale companiilor mici și mijlocii în acest an, potrivit celei de-a XVI-a ediții a „Cartei Albe a IMM-urilor din România”, a cărei versiune în limba română a fost lansată ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Aplicația aferentă Programului național pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului a devenit operațională
Aplicația pentru Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului, gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (MMACA) a devenit activă la 23 iulie. Potrivit unui comunicat al MMACA, Programul urmărește, prin organizarea, pe ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Din 25 iulie, înscrieri în Programul UNCTAD/EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării IMM-urilor
La 25 iulie 2018, ora 10.00, este programată să devină activă, pe site-ul aippimm.ro, aplicația de înscriere în Programul UNCTAD/EMPRETEC România pentru sprijinirea dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, program gestionat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Curier legislativ
Executivul a eliminat, prin OUG, limitarea în timp a valabilității autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu
Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Mediului, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției mediului. În prezent, sistemul de emitere a autorizațiilor de mediu se desfășoară pe două paliere: la nivel local și la ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Noi reglementari pentru creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe
Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență pentru stabilirea unor măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenție pentru creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe din cadrul Programului național multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe. Actul ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Direct de la sursă
România va găzdui anul viitor Forumul European al Roboticii, cel mai mare eveniment de profil de pe continent
În perioada 20 – 22 martie 2019, România va fi gazda celui mai mare eveniment de robotică din Europa: Forumul European al Roboticii – locul de întâlnire anual al industriei de profil, ce va reuni peste 1000 de cercetători, ingineri, manageri și un număr din ce în ce mai mare de antreprenori ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
CE promovează creșterea participării mediului de afaceri în strategiile regionale de inovare
Comisia Europeană (CE) și-a dat acordul asupra continuării inițiativei de asistență având ca scop îmbunătățirea sistemelor regionale de inovare în regiunile cu venituri mici și creștere scăzută din România, Bulgaria, Polonia, Ungaria, Grecia, Italia, Portugalia, Spania și Croația, ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
România și Austria vor găzdui Secretariatul Strategiei UE a Regiunii Dunării
La recenta reuniune comună a Comitetului de Monitorizare a Programului Transnațional Dunărea și a coordonatorilor naționali din statele membre ale Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), organizată la Split (Croația), a fost adoptată, în unanimitate, decizia privind aprobarea ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
ANCOM propune păstrarea numărului de telefon fix și la portarea dintr-un județ în altul
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) propune, într-un proiect de decizie lansat în consultare publică, ca numerele geografice fixe de telefon să poată fi folosite și în afara ariei geografice în care au fost alocate. „Pentru a beneficia pe deplin ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Breviar statistic
FNGCIMM: 4.800 de garanții acordate în cadrul programului Start-Up Nation 2017
Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a anunțat, într-un comunicat, că a ajuns la finalul procesului de aprobare a garanțiilor pentru creditele acordate de băncile partenere (Banca Comercială Română, Banca Transilvania și CEC Bank) în cadrul programului Start-Up ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
ONRC: 8.364 firme și-au suspendat activitatea în primele cinci luni din 2018
Numărul total al firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut în primele cinci luni ale acestui an cu 30,81% față de perioada similară din 2017, de la 6.394 firme la 8.364 firme, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cel ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Estonia, Luxemburg, Bulgaria și România, cel mai redus nivel al datoriei guvernamentale din UE
Datoria guvernamentală a României se situa, la sfârșitul primului trimestru din acest an, la 34,4% din PIB, în scădere față de nivelul de 35% din PIB, în precedentele trei luni, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Comparativ cu trimestrul ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
ACEA: Piața auto din România a crescut cu peste 52% în luna iunie
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus țările EFTA – Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția) au crescut cu 5,1% în iunie 2018 comparativ cu aceeași lună a anului trecut, piața auto din România înregistrând un avans anual de 52,4%, al doilea cel mai mare din Europa ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Venitul disponibil real al gospodăriilor a crescut mult mai rapid în România decât în UE după anul 2000
Venitul disponibil real al gospodăriilor din Uniunea Europeană a crescut cu aproximativ 18% între 2000 și 2016, ceea ce reprezintă un ritm mediu de creștere de aproximativ 1% pe an, conform datelor publicate de Eurostat, informează Agerpres. Astfel, conform graficului afișat de Eurostat, venitul ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Mai puțin de 10% dintre fermierii români au vârsta de până la 40 de ani
România se situează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană când vine vorba de ponderea tinerilor care lucrează în agricultură, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. În anul 2016, în UE erau 10,3 milioane de persoane care lucrau ca manageri de fermă. Aproximativ o treime ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Conectarea la era digitală
Prima aplicație de chat între participanții la trafic cu înregistrare doar cu numărul de înmatriculare al mașinii
DearCar este disponibilă gratuit pe iOS și Android și oferă șoferilor sau managerilor de flote notificări cu privire la toate datele importante ale mașinii: RCA, CASCO, rovinieta, autorizația ITP, garanții etc. A fost lansată aplicația gratuită DearCar, cu ajutorul căreia șoferii, dar ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Elaborarea Strategiei Naționale pentru Smart City: vor fi identificate direcții de investiții cu impact major asupra unui număr cât mai mare de cetățeni și care să se plieze pe nevoile comunităților
Prima întâlnire a Grupului de lucru pentru elaborarea Strategiei Naționale de implementare a conceptului de Smart City a avut loc zilele trecute la sediul Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI), instituție care coordonează acest grup de lucru. „În urma discuțiilor ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
La început a fost cuvântul...
Buna comunicare se asigură și prin concizie
Ne confruntăm frecvent cu situații în care frazele stufoase fac dificilă comunicarea și, nu rareori, conțin erori logice și lingvistice. Vom începe cu un titlu dintr-o publicație cu profil economic: „Firmele private au făcut noi angajări în vederea diminuării deficitului de personal”. ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Document
Viitorul buget pe termen lung al UE (2021-2027): obiective cu impact semnificativ în viețile cetățenilor și ale întreprinderilor (V)
Încheiem prezentarea principalor propuneri ale Comisiei Europene (CE) pentru următorul cadru financiar multianual al UE, corespunzător perioadei 2021-2027. Ne referim, în acest număr, mai ales la elemente importante care privesc atât folosirea avantajelor pieței unice pentru creșterea eficienței ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Comentariul ediției
Cercul virtuos vs. cercul vicios
Utilizarea metaforelor în abordarea fenomenelor economico-sociale a fost un însoțitor permanent al istoriei umanității din nevoia firească de a caracteriza cât mai expresiv procese și fenomene complicate, a căror esență nu se dezvăluie la prima privire. Evident, nu-mi propun să tratez această ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Eveniment
Lansarea concursului Centenar Creativ. Arta, ca sursă de inspirație pentru producția de bunuri materiale
În momentul de față, seria impresionantă de manifestări artistice dedicate Centenarului Marii Uniri s-a îmbogățit cu lansarea unui concurs național menit să confere producției unor bunuri materiale un suport consistent prin apelul la artele vizuale, așa cum au marcat ele cei 100 de ani care ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Cariere. Drumul spre performanță
„Consider că trebuie să promovăm larg noile tehnologii, însă fără să subapreciem rolul decisiv al factorului uman”
Interviu cu Oana Pastramă, expert contabil, membru al Filialei CECCAR Dâmbovița: „Profesia contabilă a fost, în cazul meu, singura care m-a atras încă înainte de a termina ciclul gimnazial. Deși pare un paradox, cu toate că n-am manifestat niciodată o pasiune pentru matematică, contabilitatea a fost și este o provocare pentru mine, reprezentând sfera de activitate în care rigoarea, exactitatea, inclusiv prin cuantificare, se află în centrul profesiei, fiind definitorii atunci când dorești să te autodepășești. ”
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Expertiza și auditul afacerilor
Procedura de compensare a creanțelor și datoriilor comerciale
În prezentul articol redăm o serie de aspecte privind procedura de compensare a creanțelor și datoriilor comerciale. Vom aborda compensarea creanțelor și datoriilor cu partenerii locali, incluzând procedura de bază și cazurile speciale, respectiv facturi cu valori mai mari de 10.000 lei pentru care termenul de scadență a fost depășit cu mai mult de 30 de zile, compensarea creanțelor și datoriilor cu partenerii externi (din Uniunea Europeană și din afara acesteia), precum și compensarea în trei și cazurile asimilate compensării.
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Mecanismul fiscal privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (I)
Prin apariția Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2018 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative asistăm la instituirea unui nou mecanism de stabilire și declarare a obligațiilor de plată (impozit pe venit și contribuții sociale) pe care la au persoanele fizice care realizează venituri din categoria celor extrasalariale. Noul mecanism fiscal simplifică birocrația prin reducerea numărului de declarații depuse, utilizarea unui singur formular și ușurarea modului de efectuare a plății impozitului pe venit și contribuțiilor sociale (CAS și CASS). Astfel, se face trecerea de la regimul de plăți anticipate și emiterea deciziilor de impunere de către ANAF la sistemul de autoimpunere, existând posibilitatea de a se efectua plăți privind impozitul pe venit la venitul estimat pentru anul curent, și evaluarea în vederea încadrării ca plătitor de contribuții sociale în funcție de venitul estimat pentru anul curent.
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Analize și sinteze
A fost lansată Carta Albă a Turismului din România. Lucrarea reprezintă primul barometru al acestui sector din țara noastră
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Groupama Asigurări au lansat „Carta Albă a Turismului din România”, primul barometru al turismului din țara noastră. Studiul prezintă situația turismului din România prin identificarea principalelor ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
CBRE: 2018 va fi anul care va marca avântul sectorului industrial în ceea ce privește externalizarea administrării activelor
Procentajul de externalizare a serviciilor de administrare a proprietăților a crescut în ultimii ani pe segmentele de retail și birouri. În 2017, 79% dintre noile proiecte au apelat la servicii externalizate pentru activitățile de management de proprietăți imobiliare, față de doar 24% în ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Studiu Euler Hermes: Durata medie de încasare a creanțelor la nivel mondial, 66 de zile
Durata medie de încasare a creanțelor (DSO=days sales outstanding) a crescut cu +2 zile în 2017, la 66 de zile în medie pe plan mondial, cel mai înalt nivel din 2007, relevă un studiu realizat de Euler Hermes Economic Research. În ultimii cinci ani, perioada medie de restituire a creanțelor a ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Colliers International: Orașele regionale își intensifică prezența pe radarul investitorilor imobiliari. Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Brașov devin alternative pentru București
Dezvoltarea economică accelerată a marilor centre regionale din România începe să se răsfrângă și asupra pieței lor imobiliare. Potrivit companiei de consultanță imobiliară Colliers International, există argumente solide care să susțină interesul crescut pentru închirieri de spații ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
În 2017, lungimea simplă a rețelei de distribuție a apei potabile a crescut cu 3,0%, iar a conductelor de canalizare cu 5,8%
În anul 2017, lungimea simplă a rețelei de distribuție a apei potabile a fost de 82.090,4 km, cu 3,0% mai mare față de anul 2016, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Totodată, anul trecut, lungimea simplă a conductelor de canalizare a fost de 36.344,5 km, ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Studiu: Între 37% și 69% din locurile de muncă ar putea fi parțial automatizate în viitorul apropiat
Cu aproape 238 de milioane de persoane având un loc de muncă, ocuparea forței de muncă a atins un nivel record în UE, relevă ediția din 2018 a evaluării anuale a Comisiei Europene privind evoluția ocupării forței de muncă și a situației sociale în Europa (ESDE – Employment and Social ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Studiu Coface în domeniul fabricării de structuri metalice industriale: scădere cu peste 2% a veniturilor consolidate la nivel de sector, în pofida creșterii cu 5% a numărului de companii
Companiile din sectorul fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice (CAEN 2.511) au înregistrat în 2016 o evoluție negativă a veniturilor, acestea scăzând cu 2% față de 2015, cu toate că numărul companiilor din sector a crescut cu 5%, relevă un studiu ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Lumea în care trăim
UE și Japonia au încheiat cel mai mare acord economic din istorie. Documentul deschide oportunități importante pentru exportatorii români
Cel mai important acord comercial negociat vreodată de Uniunea Europeană a fost semnat, zilele trecute, de președintele Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, al Consiliului European, Donald Tusk, și prim-ministrul japonez Shinzo Abe. Acordul de parteneriat economic (APE) UE-Japonia va crea ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
IIF: Datoria mondială a atins un nivel record de 247.000 de miliarde de dolari în T1 din 2018
Datoria mondială a atins un nivel record de 247.000 de miliarde de dolari în primul trimestru din 2018, în creștere cu 11,1% față de perioada similară din 2017, conform unei analize publicate de Institutul Internațional pentru Finanțe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Raport PwC: Primele o sută de companii la nivel mondial au o valoare de piață de 20.000 de miliarde de dolari
Valoarea de piață a primelor o sută de companii la nivel global a crescut semnificativ în cursul ultimului an, cu aproximativ 2.597 de miliarde de dolari, sau 15%, comparativ cu 31 martie 2017, reiese din datele studiului PwC Global Top 100. Această creștere se adaugă celei de 12% înregistrată ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Tehnologia viitorului: Coradia iLint, primul tren de pasageri din lume care funcționează cu hidrogen, omologat în Germania
Coradia iLint, primul tren de pasageri din lume care funcționează pe bază de hidrogen, realizat de compania Alstom, a obținut omologarea din partea Biroului Feroviar German (EBA) pentru serviciul de călători din Germania. „O premieră mondială în Germania: Odată cu omologarea emisă de către ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Mașina zburătoare Terrafugia Transition va fi lansată în 2019
Terrafugia Transition ar putea fi prima mașină zburătoare cu disponibilitate comercială, după ce producătorul a anunțat că aceasta va intra la vânzare de anul viitor, informează News.ro. Deși este caracterizat ca fiind o mașină zburătoare, modelul Transition este văzut de cei de la Terrafugia ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Roza vânturilor
550.000 de resurse culturale vor fi expuse în Biblioteca Digitală a României
Ministerului Culturii și Identității Naționale (MCIN), prin Unitatea de Management a Proiectului (UMP), a anunțat că au fost semnate contractele de finanțare a două proiecte în valoare totală de peste 56 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro): E-cultura: Biblioteca digitală a ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
26 iulie-12 august: CineParK – cinematograf în aer liber, în Parcul Herăstrău
Parcul „Regele Mihai I” (Herăstrău) găzduiește, în perioada 26 iulie-12 august, cinematograful în aer liber – CineParK (intrarea Charles de Gaulle). Aflată la a șasea ediție, seria de proiecții cinematografice este organizată an de an, în sezonul estival, de Primăria Capitalei, prin ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Laboratoarele de restaurare ale Muzeului Național de Artă al României, prezentate publicului într-o expoziție
Muzeul Național de Artă al României găzduiește, până în septembrie, expoziția Laborator. Restaurarea picturilor vechilor maeștri, informează News.ro. Aceasta include o serie de micro-expoziții ce vor prezenta publicului diferitele laboratoare de restaurare ale muzeului și contribuția lor ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Emisiune numismatică cu tema 150 de ani de la înființarea Filarmonicii Române din București
Banca Națională a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la înființarea Filarmonicii Române din București. Moneda are o valoare nominală de 10 lei, diametrul de 37 mm și greutatea de 31,103 grame. Aversul prezintă Ateneul Român, sediul ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Semnal editorial
Ghid pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, ediția a VI-a, revizuită și adăugită
CECCAR pune la dispoziția candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil sau de contabil autorizat ediția a VI-a, revizuită și adăugită, a Ghidului pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Ediția în limba română a IFRS® 2017, disponibilă în format electronic
IFRS® 2017, cea mai recentă ediție ce cuprinde textul consolidat al normelor autorizate ale Consiliului pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (IASB®), este disponibilă acum pentru achiziționare, în format electronic. Aceasta este, de altfel, singura ediție oficială publicată a ...
Nr. 28-29, 24 iulie - 6 august 2018
Publicații de specialitate
O nouă publicație de interes pentru stagiarii CECCAR: Elemente de Dreptul Muncii, ediția a II-a, revizuită
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a lansat cea de-a II-a ediție, revizuită, a publicației Elemente de Dreptul Muncii, volum semnat de prof. univ. dr. Raluca Dimitriu, cadru didactic al Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune din cadrul ...
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial