La început a fost cuvântul...
Sens și semnificație în ceas de sărbătoare
Există un număr considerabil de cuvinte care se referă, direct și indirect, la momente sărbătorești din viața personală și din cea la nivel de colectivități – de la colegii de muncă la comunități teritoriale, la națiuni și până la scara întregii umanități. Pornind de la ceea ce ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Prezentul și viitorul profesiei contabile
Formarea și afirmarea profesională, sub impactul transformărilor tehnologice, economice și sociale din prezent și în perspectivă
În cele ce urmează supunem atenției cititorilor opiniile președintelui Accountancy Europe și ale președintelui Consiliului superior al CECCAR, consemnate cu prilejul Conferinței Naționale a CECCAR. Este vorba despre puncte de vedere de larg interes pentru profesioniștii contabili din țara noastră, întrucât, odată cu relevarea unor elemente definitorii pentru performanța în profesie, sunt abordate și aspecte esențiale privind modul în care vor evolua o serie de procese și fenomene care își vor pune puternic amprenta asupra viitorului domeniului contabilității.
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Agenda CECCAR
CECCAR Dolj: Prevederile OUG nr. 19/2019 pentru modificarea și completarea unor acte normative, prezentate membrilor filialei de specialiști ai AJFP
Noutățile legislative cu incidență fiscală au fost prezentate profesioniștilor contabili din județul Dolj în cadrul unui seminar organizat, la data de 18 aprilie a.c., de filiala CECCAR în colaborare cu Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP). Reprezentanții instituției au ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
CECCAR Neamț: Masă rotundă pentru discutarea temelor de interes pentru profesie, urmată de vizionarea spectacolului Revizorul, la Teatrul Tineretului
Miercuri, 10 aprilie a.c., peste cincizeci de specialiști contabili, împreună cu președintele și executivul Filialei CECCAR Neamț, au participat la o masă rotundă, organizată la restaurantul Hotelului Ceahlău, prilej cu care au fost discutate subiecte de interes privind exercitarea profesiei. ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
CECCAR Vaslui și AJFP: Întâlnire de lucru a membrilor filialei pentru prezentarea noutăților legislative cu incidență fiscală
Joi, 18 aprilie a.c., experți contabili și contabili autorizați din județul Vaslui au participat la o întâlnire de lucru găzduită de sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP), dedicată prezentării noutăților legislative de interes pentru profesie. Modul de completare ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Curier legislativ
Legislație comentată
Sursa: Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.754 din 28 februarie 2019 privind indicele prețurilor de consum utilizat pentru actualizarea plăților anticipate în contul impozitului pe profit anual, publicat în Monitorul Oficial nr. 211/18.03.2019
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Hotărârea CJUE în interpretarea noțiunii de „beneficiar real” și a abuzului de drept în cazul aranjamentelor artificiale
Curtea de Justiție a Uniunii Europene are misiunea de a garanta respectarea și interpretarea uniformă a legislației Uniunii la solicitarea instanțelor naționale, hotărârile sale fiind de directă aplicabilitate tuturor statelor membre, cu efect retroactiv, datorită forței juridice a actului interpretat. În data de 26 februarie 2019 au fost publicate două hotărâri ale CJUE în care sunt clarificate aspecte privind calitatea de „beneficiar real” și identificarea unor aranjamente artificiale constituite în scopul aplicării scutirii de la impozitare a plăților de dobânzi și redevențe. Aceste aspecte fac obiectul articolului de față.
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Direct de la sursă
Noutăți fiscale europene din buletinul de știri ETAF de săptămâna aceasta
Luni, 15 aprilie a.c., în timpul sesiunii plenare de la Strasbourg, deputații europeni au discutat despre eșecul adoptării impozitării serviciilor digitale la nivelul UE. În ciuda planului ambițios propus de Comisie și aprobat de Parlamentul European, Consiliul a blocat dosarul în luna martie a acestui an. Potrivit deputaților europeni, propunerea a fost respinsă din cauza sistemului de vot în unanimitate în materie fiscală din cadrul Consiliului.
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Noi măsuri la nivel european pentru creșterea încrederii consumatorilor în siguranța alimentară
Parlamentul European (PE) a adoptat o serie de măsuri pentru a asigura fiabilitatea și transparența procedurii de evaluare a riscurilor în domeniul siguranței alimentare. Noile reglementări adoptate de PE fuseseră în prealabil convenite informal cu miniștrii UE, și au scopul de a asigura că procedura de evaluare a riscurilor în domeniul siguranței alimentare este mai fiabilă, mai transparentă și mai obiectivă.
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Încă nouă activități și domenii pe lista celor în care pot fi angajați zilieri
Guvernul a aprobat, printr-o Ordonanță de urgență, includerea a încă nouă activități și domenii pe lista celor în care se poate presta muncă necalificată, în vederea asigurării unui cadru normativ coerent și unitar care să faciliteze accesul persoanelor care desfășoară activități sezoniere, sporadice sau accidentale pe piața muncii.
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
ANCOM: Contractul la distanță pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune nu se consideră încheiat doar ca urmare a exprimării acordului verbal la telefon
După prezentarea ofertei pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune și acceptarea acesteia în cadrul unei convorbiri telefonice, utilizatorul mai are de parcurs încă doi pași importanți pentru încheierea unui contract pentru servicii de comunicații electronice, precizează, într-un ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Fonduri europene
Oportunități de finanțare nerambursabilă pentru microîntreprinderi
Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) va deschide un nou apel de proiecte pentru îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020 – Prioritatea de investiții 2.1.A, a anunțat Agenția pentru ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Piața de capital
BVB: Piața de capital din România a crescut cu 9% în primele trei luni din acest an
Bursa de Valori București (BVB) a încheiat primul trimestru cu toți indicii pe plus, a anunțat instituția, printr-un comunicat. Indicele BET, principalul indice al pieței de capital locale care include cele mai tranzacționate 16 companii cu excepția SIF-urilor, a înregistrat un avans de 9% de la începutul anului și a închis luna martie la un nivel de 8.045 de puncte.
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Breviar statistic
În 2018, populația activă a României era de 9,069 milioane persoane, din care 8,689 milioane erau persoane ocupate și 380.000 erau șomeri
În 2018, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 64,8%, în creștere față de anul anterior cu 0,9 puncte procentuale, relevă datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Ca și în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbați (73,2%, ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
APIA: Vânzările auto din România au crescut cu 6,3%, în primul trimestru din 2019
Vânzările de autovehicule noi, în România, au crescut cu 6,3% în primul trimestru din 2019, comparativ cu aceeași perioadă din anul anterior, până la un volum de 38.253 de unități, reiese din datele publicate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA), citate de ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Lituania, România și Danemarca – cel mai semnificativ avans al vânzărilor auto din Europa, în primul trimestru
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 3,6% în martie, în timp ce Lituania, Danemarca și România au raportat cel mai puternic ritm de creștere, conform statisticilor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Agerpres. Datele statistice sunt valabile ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Importurile de articole vestimentare, calculate la 335,3 milioane euro, în România, în 2018
Importurile de articole vestimentare în anul 2018, în România, au fost în valoare de 335,3 milioane de euro, o creștere față de anul precedent, când au totalizat 278,34 milioane euro, potrivit Eurostat, informează MEDIAFAX. Valorile importurilor de articole vestimentare au crescut constant ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Semnal editorial
Două publicații noi destinate stagiarilor, în curs de apariție la Editura CECCAR
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) va lansa două noi publicații destinate stagiarilor, volumele urmând să fie disponibile spre vânzare la filialele CECCAR din întreaga țară.Cartea Fiscalitate, ediția a II-a, revizuită ...
Comentariul ediției
Credință și economie
Titlul însemnărilor de față este inspirat de o cercetare științifică inițiată în urmă cu mai mulți ani în vederea identificării numeroaselor conexiuni dintre obiectul credinței și cel al economiei. Investigația de nivel academic desfășurată sub egida Institutului Național de Cercetări ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Eveniment
Românii și francezii își redescoperă rădăcinile istorice, tradițiile comune
La 18 aprilie a.c. s-a deschis oficial, la București și Paris, Sezonul România–Franța 2019. Participanții au marcat solemn acest eveniment prin momente de profundă reculegere față de tragedia care a mistuit o parte importantă a edificiului simbol al Parisului, al Franței în întregul ei, ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Cariere. Drumul spre performanță
„Profesia contabilă se reinventează permanent prin promovarea gândirii integrate, sub impactul proceselor de digitalizare și globalizare”
Interviu cu conf. univ. dr. Adrian Groșanu, președintele Consiliului Filialei CECCAR Cluj: „Înainte de a mă referi la mandatul încredințat de membrii Filialei CECCAR Cluj la alegerile care au avut loc în luna martie 2017, trebuie să subliniez că un moment cel puțin la fel de important a fost decizia pe care am luat-o cu doar câteva luni înainte de termenul de depunere a candidaturilor.”
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Expertiza și auditul afacerilor
Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice
În Monitorul Oficial nr. 43 din 16 ianuarie 2019 a fost publicat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 49/2019, care prevede modelul, conținutul și instrucțiunile de completare a declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Prin intermediul acestui formular, contribuabilii își raportează veniturile realizate din activități economice sau alte categorii de venituri, oferind astfel baza de calcul pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale. Codul fiscal și Normele metodologice de aplicare a acestuia aduc o serie de clarificări și exemplificări referitoare la regimul fiscal privind mecanismul impozitării veniturilor și plății contribuțiilor sociale datorate de persoanele fizice care realizează venituri, altele decât cele de natură salarială.
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Metode dinamice de evaluare a întreprinderilor
Spre deosebire de metodele patrimoniale de evaluare a societăților, care au dezavantajul că sunt statice și orientate spre trecut, metodele dinamice de evaluare iau în considerare mai mult viitorul decât prezentul și trecutul. Articolul de față își propune prezentarea acestor metode dinamice de evaluare, incluzându-le și pe cele specifice societăților cotate la bursa de valori, precum și a modelelor matematice care le caracterizează, utilizând exemple numerice.
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Analize și sinteze
Raport: Un miliard de euro cheltuit în România, în energia regenerabilă, aduce o valoare adăugată de peste două miliarde de euro
Un miliard de euro cheltuit pentru parcuri eoliene sau rețele electrice, în România, va conduce la o valoare adăugată în economia românească de cel puțin două miliarde de euro, reiese din Raportul intitulat „Energia regenerabilă în România: Potențial de dezvoltare la orizontul anului ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Studiu: Învățarea pe tot parcursul vieții, esențială pentru gestionarea responsabilităților curente într-o companie
Învățarea continuă în vederea menținerii unui nivel ridicat de expertiză, implementarea celor mai potrivite măsuri pentru creșterea gradului de retenție a angajaților și dezvoltarea liderilor sunt principalele tendințe indicate de către respondenții locali ai studiului Global Human Capital ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Sectorul agricol se confruntă, la nivel global, cu presiunea retailerilor asupra prețurilor
În România, sectorul agricol a rămas un contributor relativ constant în formarea produsului intern brut, deși cu un aport ușor mai scăzut la 4,3% în 2018 față de 4,4% în 2017, creșterea estimată a economiei pentru anul trecut situându-se în jurul lui 4,1%, relevă un studiu realizat de ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Studiu: De la intenție la achiziția unei locuințe
Cei mai mulți români declară că știau la ce să se aștepte atunci când au început să caute o locuință și că au văzut deja peste 10 locuințe fără să o găsească pe cea dorită, relevă studiul „De la intenție la achiziția unei locuințe”, realizat de OLX Imobiliare. Astfel, aproape ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Conectarea la era digitală
Raport: Aproximativ 80% din volumul de lucru al companiilor va migra în cloud, până în anul 2025
Aproape 80% din volumul de lucru, inclusiv pentru sistemele critice, al companiilor se va muta în cloud, iar toate aplicațiile vor încorpora Inteligență Artificială (AI) până în anul 2025, se menționează în raportul Top 10 predicții despre cloud în 2019, prezentat recent în cadrul Oracle ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Studiu PwC: Piața locală a platformelor digitale de mobilitate urbană este de circa 1,6 miliarde lei și generează beneficii de peste 1 miliard lei
Piața locală a platformelor de mobilitate urbană (de tip Uber sau Clever) este estimată la 1,587 miliarde lei, din care piața de e-hailing (care include contravaloarea serviciilor de taximetrie generate prin aplicațiile de mobilitate urbană) este de 706 milioane de lei, iar cea de ride-sharing ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Lumea în care trăim
EY: 59% dintre companiile din întreaga lume plănuiesc tranzacții în următorul an, pe fondul remodelării portofoliilor
În pofida unui mediu geopolitic tot mai complex, apetitul pentru fuziuni și achiziții (M&A) de la nivel global înregistrează un record al ultimilor 10 ani, potrivit celei de-a 20-a ediții a raportului Global Capital Confidence Barometer (CCB), un studiu bianual derulat de EY în rândul a peste ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Studiu: Mai multe pajiști și mai puține culturi intensive pentru a hrăni Europa în mod durabil în 2050
Prin adoptarea unei agriculturi ecologice bazată pe eliminarea îngrășămintelor chimice, reducerea culturilor intensive și o creștere a pajiștilor și a culturilor extensive, Europa ar reuși să își hrănească în mod durabil cei 530 de milioane de locuitori în anul 2050, susține un studiu ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Semnal de alarmă al unor bănci centrale față de pericolele și riscurile financiare provocate de schimbările climatice
Guvernatorul Băncii din Anglia, Mark Carney și guvernatorul Băncii Franceze, François Villeroy de Galhau, au expus, într-o scrisoare deschisă, pericolele și riscurile financiare ale schimărilor climatice privind economia globală, transmite BBC, citat de MEDIAFAX. „Dacă unele companii și ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Roza vânturilor
Ediția 2019 a Festivalului Internațional George Enescu va fi cea mai extinsă de până acum
11 orașe din România vor organiza concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu din acest an, față de șapte orașe în ediția anterioară, potrivit unui comunicat al organizatorilor. Publicul va avea ocazia să participe, sub egida festivalului, la concerte susținute de artiști ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Eurostat: UE a produs patru milioane de tone de ciocolată în 2017, în valoare de 18,3 miliarde de euro
Uniunea Europeană a produs, în 2017, aproximativ patru milioane de tone de ciocolată, în valoare de 18,3 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. În rândul statelor membre, Germania a produs cea mai multă ciocolată (1,3 milioane ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Software de inteligență artificială folosit în Japonia pentru prinderea hoților din magazine
Noul software de inteligență artificială Vaakeye este utilizat în Japonia pentru a monitoriza limbajul corpului cumpărătorilor și pentru a semnala intenția unora de a fura din magazine, transmite CNN, citat de MEDIAFAX. Software-ul, care este realizat de un start-up din Tokyo numit Vaak, este ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Publicații de specialitate
Noul standard internațional privind contractele de asigurare, IFRS 17, disponibil acum și în limba română
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România vă pune la dispoziție un nou material profesional util – o broșură în format electronic ce conține traducerea în limba română a noului standard emis de Fundația IFRS în 2017, IFRS 17 Contracte de asigurare, și a IFRIC ...
Nr. 15-16, 23 apr. - 13 mai 2019
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial