La început a fost cuvântul...
Continuitate și secvențialitate
În prezentarea și interpretarea proceselor și fenomenelor economico-sociale actuale, mass-media face deseori apel la numeroase formule metaforice, cu speranța mărturisită deschis că în acest mod devin mai accesibile „producțiile” publicistice respective. Numai că nu totdeauna efectul este ...
Expertiza și auditul afacerilor
Contabilitatea în contextul pandemiei de COVID-19. Recapitulare și perspective românești
Până nu demult, întreaga lume s-a confruntat cu un fenomen nemaiîntâlnit de criză, pandemia de COVID-19. Contabilitatea reprezintă un domeniu în continuă schimbare, iar criza generată de coronavirus a determinat multiplicarea sarcinilor contabilității, evidențierea unor aspecte ce necesită îmbunătățire și, totodată, utilizarea raționamentului profesional în vederea realizării noilor înregistrări contabile necesare în acea perioadă.
Contractul – principal izvor de obligații civile. Clasificarea contractelor
Obiectivul articolului de față îl reprezintă înțelegerea noțiunii de contract din următoarele perspective: contractul este principalul izvor de obligații civile și contractul este un acord de voință, o convenție între părți. De asemenea, prezentăm clasificarea contractelor și importanța practică a acestei clasificări.
Direct de la sursă
Documentul IESBA „Întrebări și răspunsuri privind prevederile legate de onorarii revizuite ale Codului”, disponibil în limba română
Ca parte a activității Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România de a facilita accesul membrilor la materialele de specialitate relevante elaborate de organismele internaționale, vă punem la dispoziție versiunea în ...
Granturi pentru investițiile IMM-urilor grav afectate de pandemia COVID-19
Executivul a adoptat joi, 16 iunie a.c., Ordonanța de urgență care va reglementa contractarea de granturi pentru investiții de către microîntreprinderi și IMM-uri. „Concret, vor fi acordate granturi pentru investiții necesare capacităților de prestare de servicii și pentru investiții destinate ...
A fost adoptat Planul național de acțiune pentru implementarea Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă
Executivul a adoptat Hotărârea pentru completarea Strategiei naționale pentru dezvoltarea durabilă a României 2030 (SNDDR 2030). Prin acest act legislativ a fost aprobat Planul național de acțiune, document-cheie care ghidează implementarea SNDDR 2030 în acord cu obiectivele Agendei 2030 pentru ...
Câștigul salarial mediu brut în aprilie a fost 6.443 lei, iar cel net 3967 lei
În luna aprilie 2022, câștigul salarial mediu brut a fost 6443 lei, cu 42 lei (+0,7%) mai mare decât în luna martie 2022, potrivit datelor publicate astăzi de Institutul Național de Statistică (INS). Câștigul salarial mediu net a fost 3967 lei, în creștere față de luna precedentă cu 30 ...
Perioada de depunere a propunerilor de proiecte de producție de energie eoliană și solară, din fonduri aferente PNRR, prelungită până la 22 iunie
Perioada de depunere a propunerilor de proiecte de producție de energie din resurse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate, finanțate din fonduri europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se prelungește până pe ...
Analize și sinteze
eJobs: Aproape jumătate dintre angajatori nu sunt pregătiți pentru transparentizarea salariilor în anunțurile de recrutare
Aproape jumătate (40,5%) dintre angajatori nu sunt pregătiți pentru transparentizarea salariilor, deși sunt de acord că publicarea acestora în anunțurile de angajare ar crește încrederea în companii și ar eficientiza recrutarea, arată datele unui sondaj, publicate de o platformă de recrutare, ...
EY: România trebuie să se concentreze prioritar pe inovația în educație pentru o dezvoltare durabilă
Inovația a devenit elementul de diferențiere în peisajul competitiv actual. Soluțiile vechi nu mai sunt întotdeauna aplicabile, iar liderii de afaceri trebuie să ajungă să implementeze rapid idei și soluții noi pentru a rămâne competitivi și relevanți pentru clienții lor. În acest context, ...
GfK Consumer Panel: Cumpărătorii migrează către produse din segmente inferioare de preț ca răspuns la presiunile inflaționiste
Cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum (FMCG) au crescut cu 7% în România în primele trei luni din 2022 comparativ cu perioada similară a anului trecut, pe fondul accelerării creșterii prețurilor la alimente, arată datele GfK Consumer Panels & Services, citate de Agerpres. Avansul ...
Piața mondială de publicitate va crește cu 8,4% în acest an
Industria mondială de publicitate ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 8,4%, în pofida evoluțiilor geopolitice la nivel global și a îngrijorărilor privind o recesiune, arată un raport publicat de agenția de publicitate GroupM, o divizie a grupului britanic WPP, transmite Reuters, ...
Prețurile apartamentelor s-au majorat în luna mai pe fondul unui important avans al cererii
Prețurile apartamentelor au consemnat un ușor avans în luna mai, în contextul în care cererea pentru locuințe a crescut cu 13%. Prețul locuințelor în Cluj-Napoca a ajuns la o medie de 2.465 euro pe metru pătrat util. Pe parcursul lunii mai, datele generate de Imobiliare.ro, citate de Mediafax, ...
Studiu: Aproape 60% dintre comercianții din România au raportat vânzări în creștere, în perioada pandemiei
Aproximativ 60% dintre retailerii din România au raportat creșteri ale vânzărilor în pandemie, în timp ce numărul comenzilor online s-au majorat cu 57%, arată rezultatele unui studiu realizat de o platformă de comerț digital, relatează Agerpres. Astfel, conform datelor VTEX, pentru a se adapta ...
Breviar statistic
BNR: Rata creditelor neperformante a coborât, la finele primului trimestru din 2022, la 3,31%
Rata creditelor neperformante era, la finele primului trimestru din 2022, de 3,31%, față de 3,35% la sfârșitul anului trecut, conform datelor centralizate de Banca Națională a României (BNR), informează Agerpres. În martie 2022, în România erau 34 de instituții de credit, din care opt sucursale ...
Eurostat: Numărul persoanelor angajate a crescut cu 0,7% în UE, în primul trimestru din 2022
Numărul persoanelor angajate a urcat cu 0,7% în UE și cu 0,6% în zona euro, în primul trimestru din 2022, comparativ cu precedentele trei luni, după ce în trimestrul patru din 2021 creșterea a fost de 0,4% în UE și în zona euro, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică ...
INS: Investițiile nete realizate în economia națională au totalizat 24,4 miliarde lei, în primul trimestru
Investițiile nete realizate în economia națională au însumat, în primul trimestru al acestui an, 24,417 miliarde lei, în creștere cu 1,2%, comparativ cu perioada similară din 2021, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), citate de Agerpres. În primele trei luni ...
Eurostat: Cheltuielile UE pentru protecția mediului s-au ridicat la 292 miliarde de euro, în 2021
Cheltuielile UE pentru protecția mediului s-au ridicat, în 2021, la 292 miliarde de euro, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), citate de Agerpres. Cu o creștere medie de peste 3% în fiecare an, cheltuielile pentru protecția mediului au urcat cu 54% din 2006. ...
Fondurile de pensii private obligatorii aveau, în aprilie, active de 88,42 miliarde lei, în creștere anuală de 9%
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 88,42 miliarde lei, la finalul lunii aprilie 2022, în creștere cu 9% față de nivelul înregistrat la 30 aprilie 2021, potrivit datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Agerpres. „Investițiile fondurilor ...
ONRC: Peste 10.600 de firme au fost dizolvate în primele patru luni ale anului
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 17,21%, în primele patru luni din acest an, până la 10.677, față de 9.109, aceeași perioadă din 2021, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate ...
Comentariul ediției
Evoluția PIB, sursă de optimism, dar și de îngrijorări
Publicarea primului document provizoriu al Institutului Național de Statistică (INS) prin care se detaliază evoluția Produsului Intern Brut al României, în intervalul ianuarie-martie 2022, oferă un material sintetic valoros pentru o corectă evaluare a stadiului în care se află economia românească ...
Eveniment
Sezonul cultural estival, oferte pentru toate preferințele
Pretutindeni în țară se desfășoară sezonul estival al culturii și artelor, perioadă marcată de o impresionantă varietate de manifestări de cel mai larg interes pentru toate categoriile populației. „Tonul” spectacolelor și vernisajelor îl dă, în continuare, Capitala, prin reluarea ...
Curier legislativ
A fost creat cadrul legal privind reutilizarea, de către persoanele fizice și juridice, a informațiilor din domeniul public
În Monitorul Oficial nr. 577 din 14 iunie 2022 a fost publicată Legea nr. 179/2022 privind datele deschise și reutilizarea informațiilor din sectorul public, act normativ are ca obiect de reglementare crearea cadrului juridic necesar pentru reutilizarea de către persoanele fizice și juridice, în ...
Modificări la Schema de ajutor de stat asociată Programului RURAL INVEST
În Monitorul Oficial nr. 576 din 14 iunie 2022 a fost publicat Ordinul nr. 1.398/151/2022 al ministrului Finanțelor și al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale privind modificarea Ordinului nr. 933/79/2022 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat asociate Programului RURAL INVEST, a Procedurii ...
Conectarea la era digitală
Până în 2024, 75% din populație va avea datele protejate de reglementările de confidențialitate
Până în 2024, 75% din populația globală va avea datele personale protejate de reglementările privind confidențialitatea, arată compania de consultanță Gartner, care identifică principalele cinci tendințe pe partea de confidențialitate ce se vor manifesta până în 2024, relatează Mediafax. ...
Sondaj: Noul portofel european de identitate digitală, așteptat cu interes
Doi din trei cetățeni europeni așteaptă cu interes noul portofel european de identitate digitală, unde își pot salva pe smartphone cartea de identitate, permisul de conducere și alte documente oficiale, relevă datele unui sondaj realizat de Thales, citat de Agerpres. Rezultatele sondajului arată ...
Lumea în care trăim
Studiu: La nivel global, ponderea companiilor care și-au integrat complet strategiile de afaceri, tehnologice și de sustenabilitate este de doar 7%
Numai 7% dintre companiile globale și-au integrat complet strategiile de afaceri, tehnologice și de sustenabilitate, pe baza obiectivelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), arată rezultatele unui studiu publicat de o companie de tehnologie, citat de Agerpres. Astfel, datele centralizate ...
FAO: Costurile cu îngrășămintele ar putea prelungi tensiunile alimentare pe plan mondial
Creșterea exponențială a costurilor producției agricole, cum ar fi îngrășămintele, ar putea descuraja fermierii să-și extindă producția și ar înrăutăți securitatea alimentară în țările mai sărace, care se confruntă cu facturi de import record, se arată într-un raport publicat ...
OCDE a înrăutățit previziunile privind avansul economiei mondiale, din cauza războiului
Războiul din Ucraina a făcut ca perspectivele de creștere să fie mult mai sumbre, chiar dacă economia mondială ar trebui să evite o criză a stagflației, așa cum s-a înregistrat în anii '70, a avertizat Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters, preluată ...
Roza vânturilor
BCG: Avuția mondială a urcat cu 10,3% anul trecut, ajungând la 473.000 miliarde de dolari
Avuția mondială totală a urcat cu 10,3% anul trecut, ajungând la 473.000 miliarde de dolari, în special în urma boom-ului de pe piețele bursiere, arată Boston Consulting Group (BCG) în cel mai recent raport al său, Global Wealth Report, transmite DPA, preluată de Agerpres. Este cea mai mare ...
Germania își invită populația la „austeritate energetică”
Guvernul german a lansat o campanie de promovare a economiei de energie la nivel național, prin care încearcă să-și determine cei circa 80 de milioane de cetățeni să economisească energia atât acasă, cât și la locul de muncă, pentru a combate creșterea prețurilor și schimbările climatice, ...
InfoCons: 40% dintre tinerii români cumpără intenționat produse contrafăcute
Aproximativ 40% dintre tinerii din România au cumpărat în mod intenționat un produs contrafăcut, iar 14% au accesat conținut piratat în mod voluntar, potrivit unui studiu publicat de InfoCons, relatează Agerpres. Conform aceluiași studiu, 61% dintre tinerii români preferă să acceseze conținut ...
Număr record de universități românești în clasamentele mondiale
A 19-a ediție a celui mai consultat clasament internațional al universităților din lume, QS World University Rankings, publicat zilele trecute, cuprinde 13 universități românești, cu două mai multe decât anul trecut, relatază Mediafax. Astfel, potrivit unui comunicat al QS Quacquarelli Symonds, ...
Trei din cinci români vor să plătească cu cardul sau cu dispozitive mobile când călătoresc în străinătate
Românii preferă să plătească cu cardul sau cu telefonul/ceasul inteligent mai degrabă decât cu numerar, când călătoresc în străinatate, potrivit rezultatelor studiului realizat de compania de plăți digitale Visa intitulat „Intenții de călătorie și de plată 2022”, relatează Agerpres. ...
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată în baza asigurărilor de locuințe a depășit 4 milioane de lei, în 2021
Peste 4 milioane de lei (820.000 de euro) a reprezentat cea mai mare despăgubire plătită în 2021 în baza asigurărilor de locuințe, pentru o avarie produsă la conductele de apă, care a afectat mai multe locuințe, informează Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din ...
Publicații de specialitate
O nouă ediție a lucrării Sinteze, exemple și studii de caz pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, disponibilă la filialele CECCAR din întreaga țară
CECCAR, prin Institutul Național de Dezvoltare Profesională Continuă, vine în întâmpinarea candidaților la examenul de aptitudini cu o nouă ediție a lucrării „Sinteze, exemple și studii de caz pentru pregătirea candidaților la examenul de aptitudini pentru obținerea calității de expert ...
Noi manuale pentru stagiarii CECCAR
Stagiarii CECCAR au acum la dispoziție noi ediții ale unor publicații dedicate pregătirii acestora. Edițiile 2021 ale manualelor CECCAR cuprind informații revizuite, adaptate conform modificărilor legislative din domeniile tratate. Sunt acum disponibile la filialele CECCAR din întreaga țară ...
Noile ediții ale unor publicații dedicate stagiarilor CECCAR, disponibile la filialele Corpului
Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România pune la dispoziția stagiarilor noile ediții ale publicațiilor Contabilitate și raportare financiară, Contabilitatea altor tipuri de entități și Contabilitatea operațiunilor de fuziune, divizare, dizolvare și lichidare. ...
Volumul II al Manualului de reglementări internaționale de control al calității, audit, revizuire, alte servicii de asigurare și servicii conexe, disponibil în limba română
Volumul II al Manualului de reglementări internaționale de control al calității, audit, revizuire, alte servicii de asigurare și servicii conexe, ediția în vigoare, elaborat de International Auditing and Assurance Standards Board (IAASB) și publicat de IFAC, a fost tradus în limba română de ...
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial