La început a fost cuvântul...
Șanse și consecințe
Nu este dificil de constatat că mass-media manifestă un interes tot mai mare pentru tematica economico-socială actuală, însă ar mai fi de remarcat perpetuarea multor derapaje lingvistico-logice. Între numeroasele exemple oferite de presa tipărită și audiovizuală se află următoarea frază ...
Agenda CECCAR
AICPA & CIMA, acord de colaborare cu organismul care conduce profesia contabilă din România – CECCAR
Împreună, organizațiile își propun să sprijine profesia din domeniul financiar-contabil și să creeze o rezervă de viitori lideri financiari pentru piață Mai 2023, București – AICPA® & CIMA®, împreună Association of International Certified Professional Accountants, au semnat un ...
30 de ani de activitate a Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. Bilanț și perspective
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) a împlinit luni, 15 mai, 30 de ani de activitate. Momentul special a fost marcat printr-un eveniment de gală la care au participat numeroase personalități ale vieții politice și publice din țara noastră. Aniversarea a avut loc, ...
CECCAR Dâmbovița: Seminar privind calculul impozitului pe profit și depunerea declarațiilor fiscale
În decursul zilei de 15 mai, experți contabili și contabili autorizați membri ai CECCAR Filiala Dâmbovița au participat la seminarul cu tema Reglementări referitoare la calculul impozitului pe profit/venit microîntreprindere și depunerea declarațiilor fiscale aferente; noi plafoane de impozitare ...
Curier legislativ
În consultare publică, proiectul Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care introduc pe piață alternative reutilizabile durabile sau care nu conțin plastic la produsele din plastic de unică folosință
Ministerul Economiei a publicat în transparență decizională Proiectul de Ordin comun al ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și al ministrului Economiei pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care introduc pe piața națională alternative reutilizabile durabile ...
MADR: Proiectul Normelor de aplicare și al metodologiei de colectare, centralizare și prelucrare a datelor statistice de evidență a stocurilor de produse agricole și alimentare, în dezbatere publică
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul de HG pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 105/2023 privind reglementarea modalității de raportare a stocurilor la produsele agricole și alimentare, ...
MF: Proiectul Procedurii de autorizare și/sau de înregistrare a furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și a furnizorilor de portofele digitale, în consultare publică
Ministerul Finanțelor (MF) a publicat astăzi în transparență decizională proiectul de Hotărâre pentru aprobarea procedurii de autorizare și/sau de înregistrare a furnizorilor de servicii de schimb între monede virtuale și monede fiduciare și a furnizorilor de portofele digitale, precum și ...
Analize și sinteze
Aproximativ 93% dintre angajați consideră că munca la nivel internațional le-ar „schimba viața”
Aproximativ 93% dintre angajați afirmă că munca la nivel internațional le-ar "schimba viața", această experiență fiind considerată principalul beneficiu, urmată de dezvoltarea carierei și de dobândirea unei mentalități globale, arată studiul EY 2023 Mobility Reimagined Survey, ciyay de ...
PwC: Scădere cu 11% a valorii de piață pentru cele mai mari 100 de companii globale listate, în ultimul an
Valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii globale, listate, a scăzut cu 11% în perioada aprilie 2022 - martie 2023, la 30,86 trilioane dolari, fiind prima scădere semnificativă din 2009, reiese din analiza globală PwC "Top 100 companii conform capitalizării de piață", citată de Agerpres. ...
EY: România, printre primele 15 țări din Europa în ceea ce privește numărul de proiecte de investiții străine directe
România se află printre primele 15 țări din Europa în ceea ce privește numărul de proiecte de investiții străine directe (ISD), cu 69 de proiecte în 2022, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă, de 86%, față de 2021, a afirmat Bogdan Ion, Country Managing Partner la EY România, relatează ...
BestJobs: Doi din cinci tineri ai Generației Z nu se angajează în domeniul studiat
Mai mult de jumătate dintre candidații Generației Z (care îi cuprinde pe cei născuți între anii 1995 – 2012) consideră că salariile pentru nivelul lor de experiență sunt prea mici, iar doi din cinci nu se angajează în domeniul studiat, arată datele unui sondaj realizat de platformă de ...
Raport: Piața locală de capital privat și de capital de risc, mai puțin dezvoltată decât cea din ECE
Piața locală de capital privat și de capital de risc este mai puțin dezvoltată decât cea din Europa Centrală și de Est (ECE) și din Europa în domeniul colectării de fonduri și are nevoie de finanțatori mai diversificați și de o bază de investitori mai puternică pentru a-și atinge potențialul, ...
Aproape o treime dintre investitorii individuali români au în portofoliu active din sectorul energetic
Aproape o treime (31%) dintre investitorii individuali români au în portofoliu active din sectorul energetic, în timp ce 36% plănuiesc să investească în energie în perioada următoare, arată un sondaj recent realizat de o platformă de investiții, relatează Agerpres. "Războiul din Ucraina ...
Companiile au accesat 61,6% din totalul creditelor noi acordate în primul trimestru
Creditele noi acordate de băncile din România populației și companiilor, în primul trimestru, s-au cifrat la 30,5 miliarde lei, în creștere cu peste 7,77% comparativ cu nivelul împrumuturilor noi accesate în aceeași perioadă din anul 2022, când au fost de 28,3 miliarde lei, potrivit platformei ...
Lumea în care trăim
ECA: Supravegherea de către BCE a riscului de credit al băncilor necesită îmbunătățiri
Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să își intensifice eforturile de supraveghere pentru a se asigura că băncile din UE își gestionează riscul de credit în mod corespunzător, în special debitorii care se află în incapacitatea de a-și rambursa creditele, se arată într-un raport publicat ...
CE a îmbunătățit previziunile privind creșterea economiei UE în 2023 și 2024, în contextul unor provocări persistente
Comisia Europeană (CE) a îmbunătățit estimările privind creșterea PIB-ului UE și în zona euro în acest an și anul viitor, conform previziunilor economice de primăvară, citate de Agerpres. Economia europeană continuă să dea dovadă de reziliență într-un context global dificil. Scăderea ...
Comerțul UE cu produse de înaltă tehnologie a crescut anul trecut
Uniunea Europeană a importat, în 2022, din afara blocului comunitar produse de înaltă tehnologie în valoare de 482 miliarde de euro, un avans de 22% comparativ cu 2021, mai mult de jumătate din importuri provenind din China și Statele Unite, arată datele publicate de Oficiul European pentru Statistică ...
Document
BNR – Raportul trimestrial asupra inflației. Anticipări pentru finalul anului 2023: o rată a inflației de 7,1%
Banca Națională a României (BNR) a dat publicității Raportul asupra inflației, ediția mai 2023. Pe lângă analiza celor mai recente evoluții economice, monetare și financiare și explicarea rațiunilor și manierei de implementare a politicii monetare în perioada precedentă, documentul prezintă ...
Comentariul ediției
Continuitate și consolidare în evoluția economiei naționale
În aceste zile s-au conturat parametrii evoluției economiei noastre naționale în primul trimestru al anului în curs. Există, cum bine se știe, un set de proverbe izvorâte din practică, din înțelepciunea populară care se referă la momente de început – de regulă, situate în timp și ...
Eveniment
Noaptea Muzeelor, un festival național al artei și culturii
Numeroase argumente vin în sprijinul evaluărilor realiste privind evoluția numărului iubitorilor de artă, de acte de cultură și știință. Avem în vedere, între multe altele, participările la manifestările de cele mai diverse genuri, vizitarea expozițiilor, folosirea posibilităților ...
Direct de la sursă
O nouă publicație IFAC furnizează organizațiilor contabile instrumentele pentru coordonarea luptei împotriva corupției
Un nou instrument elaborat de International Federation of Accountants (IFAC) este acum disponibil pentru a ajuta organizațiile profesionale contabile (PAO-urile) să-și asume roluri de conducere în lupta anticorupție din jurisdicțiile lor. Publicația ...
Expertiza și auditul afacerilor
Noutăți privind impozitarea veniturilor din chirii în anul 2023
Articolul de față aduce în discuție modificările aduse de Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 în ce privește mecanismul impozitării veniturilor din cedarea folosinței bunurilor, altele decât cele din arendă sau din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală. Astfel, începând cu veniturile aferente anului 2023, cota de impozit pe venit de 10% se aplică la venitul brut, care reprezintă venitul impozabil, eliminându-se cota de cheltuieli forfetare/deducerea de 40% utilizată la stabilirea venitului anual impozabil. O altă noutate se referă la reducerea plafonului de la care se plătește contribuția la sănătate pentru veniturile obținute din cedarea folosinței bunurilor din patrimoniul personal la șase salarii minime brute pe țară, față de 12 salarii, cât era anterior acestui an.
Conectarea la era digitală
Studiu: Aproape trei sferturi dintre companii prioritizează inteligența artificială în detrimentul celorlalte investiții digitale
Aproape trei sferturi (73%) dintre companii prioritizează inteligența artificială în detrimentul tuturor celorlalte investiții digitale cu obiectivul imediat de îmbunătățire a rezilienței operaționale într-un context fără precedent, conform unui studiu realizat de o companie globală de ...
Breviar statistic
PIB a crescut în T1 2023, în termeni reali, cu 0,1% față de trimestrul anterior
Produsul intern brut (PIB) a crescut în primul trimestru al acestui an, în termeni reali, cu 0,1% comparativ cu trimestrul IV din 2022, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Față de același trimestru din anul 2022, PIM a înregistrat, în T1 2023, o creștere ...
În primele trei luni, deficitul de cont curent s-a diminuat cu 425 milioane euro, iar datoria externă a crescut cu peste 10 miliarde euro
În perioada ianuarie - martie 2023, contul curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 5,004 miliarde euro, comparativ cu 5,429 miliarde euro în perioada corespunzătoare din 2022, relevă datele publicate de Banca Națională a României (BNR). În structura acestuia, balanța bunurilor ...
Deficitul balanței comerciale s-a redus cu 5,6% în primul trimestru al acestui an
Deficitul balanței comerciale înregistrat de România în primul trimestru al acestui an a fost de 6,082 miliarde de euro, în scădere cu 399,7 milioane euro (-5,6%) față de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), citate ...
ONRC: Aproape 18.000 de firme au fost radiate în primul trimestru din 2023
Un număr de 17.998 de firme a fost radiat la nivel național în primele trei luni din 2023, cu 0,49% mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), citate de Agerpres. Cele mai multe radieri au fost înregistrate ...
Consumul de energie electrică al populației s-a redus cu 15% în primele trei luni
Consumul final de energie electrică a fost de 12,694 miliarde kWh în primele trei luni din acest an, cu 8,8% mai mic în comparație cu trimestru I din anul anterior, reiese din datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS),citate de Agerpres. Consumul final de energie electrică în ...
Analiză: Investitorii români au efectuat achiziții de proprietăți imobiliare de 1,1 miliarde de euro, în ultimii cinci ani
Investitorii români au făcut, în ultimii cinci ani, achiziții de proprietăți imobiliare în valoare de 1,1 miliarde de euro, echivalentul a 28% din volumul tranzacționat în acest interval, devenind cei mai activi cumpărători de active generatoare de venituri din România, arată datele unei ...
Roza vânturilor
România, printre țările UE cu cele mai puternice scăderi ale vânzărilor de pesticide între 2011 și 2021
Volumul total al pesticidelor vândute în 16 state membre ale Uniunii Europene, pentru care există date disponibile, a scăzut între anii 2011 și 2021 în 11 țări, cel mai sever declin fiind în Cehia (-36%), urmată de Danemarca (-35%), Portugalia (-32%), Italia (-29%) și România (-27%), arată ...
Țara Dornelor – destinație ecoturistică pentru încă 3 ani
Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a prelungit pentru o perioadă de 3 ani statutul de destinație ecoturistică zonei Țara Dornelor. Destinația acoperă zece unități administrativ teritoriale din județul Suceava, respectiv: Vatra Dornei, Poiana Stampei, Coșna, Dorna Candrenilor, ...
Studiu: Cei mai mulți dintre români aleg să-și renoveze singuri propria casă
Șapte din zece români obișnuiesc să realizeze activități de reparații și amenajare interioară în propria casă, iar principalele locuri vizate sunt bucătăria și baia, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, citate de Agerpres. Astfel, conform cercetării Reveal Marketing Research, ...
Publicații de specialitate
Cariera ta începe cu noi! Be a next-generation accountant fit for smart accounting! Pregătește-te pentru examen cu Ghidul de acces!
Te-ai pregătit să treci la nivelul următor în carieră? Acum ai șansa să devii Next-Generation Accountant! CECCAR îți pune la dispoziție Ghidul pentru pregătirea candidaților la examenul de acces la stagiul pentru obținerea calității de expert contabil și de contabil autorizat, ediția ...
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial