MyWIZ - Business în cloud
Rezervele internaționale ale României s-au diminuat în septembrie cu 3,311 miliarde euro

Rezervele internaționale ale României s-au diminuat în septembrie cu 3,311 miliarde euro

Numărul 39-40, 6-19 oct. 2020  »  Breviar statistic

La 30 septembrie, rezervele valutare administrate de Banca Națională a României (BNR) se situau la nivelul de 32,588 miliarde euro, față de 35,768 miliarde euro la 31 august 2020, potrivit datelor publicate de banca centrală. În cursul lunii septembrie au avut loc următoarele operațiuni: intrări de 304 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor Publice și altele; ieșiri de 3,484 miliarde euro, reprezentând serviciul datoriei publice externe din luna septembrie a.c. în sumă de 2,171 miliarde euro (inclusiv rambursarea emisiunii de obligațiuni denominată în euro din septembrie 2013 a Ministerului Finanțelor Publice, în sumă de 2,093 miliarde euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 5,366 milioarde euro.

Potrivit BNR, rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 30 septembrie 2020 au fost de 37,954 miliarde euro, față de 41,265 miliarde euro la 31 august 2020.

Plățile scadente în luna octombrie 2020 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor Publice, însumează circa 435 milioane euro.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.