Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Rezervele valutare ale României s-au diminuat, în luna mai, cu 734 milioane euro

Rezervele valutare ale României s-au diminuat, în luna mai, cu 734 milioane euro

Telex » Știri 2 iunie 2021  

Rezervele valutare administrate de Banca Națională a României (BNR) se situau, la 31 mai 2021, la nivelul de 37,570 miliarde euro, față de 38,304 miliarde euro la 30 aprilie 2021, a anunțat astăzi banca centrală. În cursul lunii mai au avut loc următoarele operațiuni: intrări de 759 milioane euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor, alimentarea contului Comisiei Europene și altele; ieșiri de 1,493 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit, plăti de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menținut la 103,6 tone. În condițiile evoluțiilor prețurilor internaționale, valoarea acesteia s-a situat la 5,211 miliarde euro.

Rezervele internaționale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2021 au fost de 42,781 miliarde euro, față de 43,185 miliarde euro la 30 aprilie 2021.

Plățile scadente în luna iunie 2021 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanțelor, însumează circa 92 milioane euro.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.