Rezoluție privind „autonomia” Poloniei
Numărul 9, 24-30 mai 2016 » Lumea în care trăim
Majoritatea parlamentară de la Varșovia a adoptat o rezoluție prin care proclamă „autonomia țării”. Documentul solicită guvernului să opună rezistență tuturor acțiunilor UE care ar încălca suveranitatea Poloniei. Această reacție parlamentară a intervenit cu trei zile înainte de expirarea ultimatumului pe care Polonia l-a primit din partea Comisiei Europene pentru a pune capăt crizei legate de numirea unor membri ai Curții Constituționale. Rezoluția menționează, printre altele, tentativele UE de „a impune Poloniei deciziile referitoare la refugiați”, apreciindu-se că aceste decizii nu au nicio bază în legislația europeană și încalcă suveranitatea națiunii poloneze și valorile europene.
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor