Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Rezultate negative record ale hotelurilor din România

Rezultate negative record ale hotelurilor din România

Telex » Știri 5 august 2020  

Hotelurile din România înregistrează rezultate negative record, pe măsură ce epidemia și restricțiile au prăbușit cererea din partea turiștilor străini. Sunt preconizate reduceri suplimentare de personal de aproximativ 38%, potrivit unui sondaj realizat de Cushman & Wakefield, în parteneriat cu Federația Industriei Hoteliere din România, citat de Mediafax. Potrivit sondajului, epidemia a avut un impact foarte rapid și drastic asupra sectorului hotelier din România. Conform sondajului, 64% dintre respondenții din industria hotelieră au resimțit impactul pandemiei instant, din ultima săptămână a lunii februarie, când primul caz de infectare cu COVID-19 în România a fost confirmat.

După declararea stării de urgență, în data de 14 martie, numărul hotelierilor afectați a crescut la 98% în a treia săptămână din martie, ajungând la 100% în luna aprilie. Pe măsură ce cererea din partea turiștilor străini s-a prăbușit, gradul de ocupare a hotelurilor din România a scăzut rapid, având ca efect o scădere semnificativă a veniturilor.

Decăderea cererii a dus la pierderi în medie de 25,9 euro pe cameră pe zi în aprilie 2020, indicând un declin de 178% față de aceeași perioadă din anul precedent.

Ca urmare a măsurilor guvernamentale de a închide temporar frontierele și de a interzice adunările, marea majoritate a hotelurilor din România au fost închise. Potrivit sondajului, 75% din hotelurile din România au fost închise la sfârșitul lunii martie. Cu reducerea restricțiilor, multe hoteluri încep să se redeschidă, dar există încă 2% din hoteluri care intenționează să se deschidă doar anul viitor.

Pentru a face față acestei crize neprevăzute, hotelierii au luat măsuri drastice pentru a-și reduce costurile, inclusiv concedierea personalului. Conform sondajului, aproximativ 29% din forța de muncă este deja concediată. Dat fiind faptul că situația nu s-a îmbunătățit în mod semnificativ, este nevoie de un ajutor urgent pentru a evita un impact mai mare asupra forței de muncă în sectorul hotelier.

Luând în considerare condițiile actuale ale pieței și sprijinul guvernamental limitat, 80% dintre hotelieri afirmă că afacerea lor nu va putea supraviețui mai mult de 4 luni din punct de vedere financiar. Considerând că sondajul a fost realizat între lunile aprilie și mai, iar cererea nu a revenit încă, pragul de supraviețuire pentru majoritatea hotelurilor va fi atins în luna august.

Similar altor țări din CEE, hotelurile din România au fost nevoite să își schimbe prioritățile, concentrându-se pe reducerea cheltuielilor operaționale și a costurilor de promovare și marketing, în paralel cu gestionarea fluxului de anulări ale rezervărilor. Din perspectiva resurselor umane, 80% dintre respondenți au apelat la schema de șomaj tehnic subvenționată de Guvern pentru a contracara efectele crizei Covid-19. În general, hotelierii români au luat măsuri de reducere a efectivului de salariați peste media din CEE, diminuând personalul cu 29%, în comparație cu o medie de 24% în CEE.

În pofida faptului că granițele Uniunii Europene s-au redeschis de la 1 iunie, ca urmare a rezultatelor din primul semestru din 2020 sunt preconizate reduceri suplimentare de personal de aproximativ 38%.

În săptămânile cuprinse între 24 aprilie și 25 mai, 75% dintre hotelieri au declarat că sunt pregătiți sau extrem de pregătiți pentru redeschiderea proprietăților, 87% fiind încrezători ca pot asigura siguranța clienților și a angajaților. Pe măsură ce hotelurile s-au redeschis și altele continuă să se pregătească pentru redeschidere, hotelierii afirmă că asigurarea securității sanitare pentru oaspeți și angajați reprezintă principala prioritate a lor. În condițiile în care Covid-19 provoacă un grad semnificativ de îngrijorare în rândul turiștilor și al personalului din hoteluri, cei mai mulţi respondenţi au indicat că sunt în favoarea obținerii unei noi certificări de sănătate și securitate (Health & Safety).

Odată cu relaxarea restricțiilor de călătorie, mai multe hoteluri (în special branduri internaționale și locale) doresc să redeschidă. În timp ce cererea foarte scăzută rămâne cea mai mare preocupare a hotelierilor, aceștia se vor confrunta, de asemenea, și cu provocări cauzate de creșterea ofertei pe piață, considerând că unele branduri notabile se vor deschide pe parcursul sezonului estival 2020.

În comparație cu alte piețe hoteliere din CEE, hotelurile românești sunt mai puțin dependente de cererea internațională, aproape 80% dintre sosiri fiind interne. În timp ce acest factor va ajuta cu siguranță la procesul de redresare a pieței, recuperarea lentă anticipată a turiștilor care călătoresc în interes de afaceri rămâne o preocupare, considerând că acest segment este un factor important pentru gradul de ocupare a hotelurilor din România. Pe lângă acestea, companiile multinaționale sunt interesate de mutarea unor operațiuni în România, un factor care va determina o creștere importantă a cererii din sectorul de business.

În plus, deși este probabil să aibă un impact principal asupra hotelurilor din București, Campionatul European de Fotbal planificat pentru anul viitor ar putea stimula un impact pozitiv asupra performanțelor hoteliere și să marcheze procesul de recuperare printr-o creștere sănătoasă a gradului de ocupare.

Perspectiva pe termen lung pentru sectorul hotelier românesc rămâne pozitivă, susținută de creșterea sănătoasă a turismului din ultimii ani, precum și de atractivitatea continuă a țării pentru întreprinderile internaționale ce stimulează cererea business. Cu toate acestea, potrivit Oxford Economics, numărul de nopți în spațiile de cazare plătite în București este așteptat să atingă nivelul de dinainte de criză doar între 2023 și 2024, iar mai apoi este prevăzută o creștere sănătoasă în anii următori.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.