Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
RGDA: Afacerile din industria dezvoltatoare de jocuri video din România au avansat cu peste 25%, în 2022

RGDA: Afacerile din industria dezvoltatoare de jocuri video din România au avansat cu peste 25%, în 2022

Numărul 41, 18-24 oct. 2023  »  Roza vânturilor

Industria dezvoltatoare de jocuri video din România a înregistrat, în 2022, o creștere de 25,7%, față de anul anterior, iar cifra de afaceri pe fiecare angajat din domeniu a ajuns la peste 48.000 de euro, cu 50% mai mult în comparație cu anul 2019, arată datele incluse în studiul anual realizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA), relatează Agerpres. Conform raportului publicat recent, afacerile din industria de profil, pe plan local, au fost de 332 milioane de dolari, în cursul anului trecut, cea mai mare creștere înregistrată de la an la an din 2014 până la data analizată.

"Această creștere va continua și în 2023, 68% din cele 222 studiouri active în România reconfirmând continuarea angajărilor și în anul curent, 26% din studiouri fiind deschise și la ideea de a derula programe de internship. În jur de 60% din totalul noilor angajări din acest an au fost pentru poziții de junior", notează sursa citată.

Rezultatele studiului de specialitate relevă faptul că formatul de muncă hibrid este preferat de 42% dintre firme și doar 21% optează pentru modelul de muncă de la birou.

Anul trecut s-a înregistrat o creștere a numărului de jocuri dezvoltate cu participarea studiourilor din România.

"Industria locală continuă să se bucure de un interes considerabil din partea dezvoltatorilor internaționali, dar și din partea investitorilor. În 2022, studioul românesc Metagame a fost preluat de Fortis, iar Amber a reușit să atragă o investiție de 20 de milioane de dolari din partea fondului de investiții Emona Capital", se menționează într-un comunicat de presă al RGDA.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.