Ritmul de creștere a transportului aerian de pasageri și de marfă în Europa a încetinit în 2018
Telex » Știri 7 februarie 2019
Ritmul de creştere a numărului de pasageri înregistraţi la aeroporturile europene, precum şi traficul aerian de marfă, au încetinit semnificativ în 2018, a anunţat Consiliul Internaţional al Aeroporturilor din regiunea Europa (ACI Europe), avertizând că incertitudinile cu privire la economia mondială şi Brexit ar putea afecta şi performanţele din acest an, transmite agenţia Reuters, citată de Agerpres.
Traficul de pasageri la aeroporturile din Europa a crescut cu 6,1% anul trecut, până la un număr record de 2,34 miliarde pasageri, însă este vorba despre un avans mai mic faţă de cel de 8,5% înregistrat în 2017. Traficul aerian de marfă a încetinit şi mai mult, de la un avans de 8,4% în 2017 la 1,8% anul trecut, în condiţiile în care în lunile noiembrie şi decembrie 2018 s-au înregistrat scăderi ale traficului aerian de marfă, susţine ACI Europe. „Această tendinţă de încetinire a traficului de marfă este greu de ignorat. Ea reflectă datele economice slabe şi contracţia care se manifestă nu doar în Europa, ci şi la nivel mondial. În cele din urmă, aceste evoluţii se vor traduce printr-o cerere mai slabă din partea pasagerilor”, a declarat directorul general al ACI Europe, Olivier Jankovec. Acesta a adăugat că incertitudinile cu privire la Brexit sunt principalul risc pe termen scurt, avându-se în vedere că cifrele ACI Europe arată deja că aeroporturile britanice consemnează cele mai scăzute ritmuri de creştere a numărului de pasageri.
Pe de altă parte, cifrele ACI Europe arată că anul trecut cele mai bune performanţe au fost înregistrate de aeroporturile din Estul şi Sudul Uniunii Europene, în frunte cu aeroporturile din Vilnius (Lituania) şi Bratislava (Slovacia) care au avut o creştere a numărului de pasageri de 30,9% respectiv 18,1%, urmate de aeroporturile din Riga (+15,7%), Budapesta (+13,5%), Tallinn (+13,4%), Malta (+13,2%), Varşovia (+12,8%).
În cazul aeroporturilor regionale, multe dintre ele au afişat o creştere semnificativă a traficului de pasageri în 2018, o dovadă a agilităţii şi succesului lor în a atrage companii aeriene. Printre aceste aeroporturi regionale, cele mai mari creşteri le-au înregistrat cele din Poznan (+33,7%) şi Sibiu (+32,2%).
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale