România a avut a doua mare diminuare a vânzărilor cu amănuntul din UE, în aprilie
Numărul 23-24, 16-29 iunie 2020 » Breviar statistic
Volumul comerțului cu amănuntul în Uniunea Europeană a înregistrat o scădere semnificativă de 11,1% în luna aprilie 2020 comparativ cu luna martie, în timp ce în zona euro s-a înregistrat o contracție record de 11,7%, arată datele publicate de Eurostat, informează Reuters, citată de Agerpres. Cu o singură excepție, Franța, vânzările cu amănuntul au scăzut, de la o lună la alta, în toate statele membre UE pentru care există date disponibile, cele mai importante scăderi fiind înregistrate în Malta (-25,1%) și România (-22,3%).
În cazul zonei euro, este vorba despre cel mai mare declin înregistrat de la debutul publicării datelor Eurostat în 1999, având în vedere restricțiile introduse pentru a opri răspândirea coronavirusului și faptul că populația și-a limitat cheltuielile la produse alimentare și comenzi online.
Eurostat precizează că vânzările cu amănuntul în UE au fost influențate de faptul că vânzările de combustibili au scăzut cu 25%, vânzările de produse non-alimentare au scăzut cu 14,7% iar vânzările de alimente, băuturi și țigări s-au redus cu 5,9%. Singurul domeniu în care au fost înregistrate creșteri sunt comenzile pe mail și cumpărăturile pe Internet, care au crescut cu 11,9% de la o lună la alta în UE.
În ritm anual, comerțul cu amănuntul în Uniunea Europeană a înregistrat un declin de 18%, în timp ce în zona euro a scăzut cu 19,6%, acesta fiind cel mai amplu declin înregistrat din 2000. Pentru zona euro, declinul anual din aprilie 2020 este de patru ori mai mare față de cel înregistrat în luna februarie 2009, cea mai proastă lună din timpul crizei financiare din 2008-2009.
Țările cu cele mai mari scăderi ale vânzărilor cu amănuntul în ritm anual sunt: Franța (-31,1%), Spania (-29,8%) și Malta (-24,8%). În România vânzările cu amănuntul au înregistrat, în luna aprilie 2020 comparativ cu luna aprilie 2019, o scădere de 19,5%, după un avans de 3,3% în luna martie. Și de această dată, vânzările cu amănuntul în UE au fost influențate de scăderea vânzărilor de combustibili, care s-au prăbușit cu 42,6%, și produse non-alimentare, minus 29,7%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi și țigări au crescut ușor cu 1,4%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice