România a finalizat cu succes evaluarea în cadrul Comitetului OCDE pentru construcții navale

România a finalizat cu succes evaluarea în cadrul Comitetului OCDE pentru construcții navale

Telex » Știri 8 august, 9:51  

Comitetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru construcții navale a adoptat, la 5 august, prin procedură scrisă, Avizul Formal privind evaluarea țării noastre, a anunțat miercuri Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pe pagina sa de Facebook. "Comitetul OCDE pentru construcții navale a adoptat Avizul Formal (Formal Opinion) privind evaluarea țării noastre, confirmând, astfel, alinierea politicilor naționale la standardele uneia dintre cele mai relevante organizații internaționale în domeniu. Criteriile se referă, spre exemplu, la implementarea de strategii pentru promovarea unei creșteri sustenabile, la existența unor condiții de piață competitivă sau transparență", se menționează în postarea de pe rețeaua de socializare, citată de Agerpres.

Evaluarea României în cadrul Comitetului OCDE pentru construcții navale a avut loc la 9 aprilie, la Paris. În urma prestației foarte bune a delegației țării noastre și a găzduirii de către MEAT, în toamna anului trecut, a unei misiuni pentru această componentă, partea română a fost informată, prin intermediul unor scrisori oficiale, asupra deciziei de finalizare a procesului.

Ulterior, la 5 august, a fost adoptat, prin procedură scrisă, Avizul Formal, document care atestă evaluarea pozitivă a României în acest Comitet și marchează, totodată, încheierea cu succes a acestei etape din Foaia de Parcurs către aderarea la OCDE.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.