România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene
Numărul 37, 18-24 sep. 2024 » Direct de la sursă
România a obținut – pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană – poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie, a anunțat astăzi premierul Marcel Ciolacu, citat de Mediafax. Premierul a afirmat că este vorba despre un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, respectiv 235 de miliarde de euro.
„Doamna Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educație, cât și zona de politici sociale, dar și programele de finanțare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+. Astăzi eforturile românilor au primit și recunoașterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă și fonduri substanțiale ale UE, cu potențial legislativ și politic solid și acces esențial la serviciile și agențiile Comisiei”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a precizat că țara noastră este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar, Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, și Dragoș Benea, președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni